Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Garanții ale continuității

        de Gabriel Coșoveanu

Scriitorului i-ar sta bine, ca să mă exprim pedestru axiomatic, în cabinetul său de solilocviu. Recluziunea dăunează, nu grav, mondenităţii, dar e utilă concentrării şi, cine ştie, poate chiar naşterii de valoare. Câte unul chiar a fost condamnat, malgré soi, să trăiască izolat într-o cameră cu pereţii căptuşiţi cu plută, deşi, vezi bine, nu de acolo i s-a tras celebritatea. În ciuda ideii primite de-a gata că ar fi predispuşi la monologism, condeierii se pot dovedi vectori de atitudine redutabili, mai ales într-un cadru public adecvat, adică bine organizat, situat în inima cetăţii, elegant şi, mai ales, invitant. Toate aceste condiţii le-a întrunit cea de-a cincea ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor Literare, desfăşurat la Arad, între 22-23 iunie a.c., unul dintre numeroasele proiecte de rezonanţă ale Uniunii Scriitorilor din România, gândit anume spre a lărgi ferestrele care sunt revistele de cultură spre o lume, vrând-nevrând, pestriţă.

S-au întâlnit, pentru discuţii cordiale, dar şi aplicate, care se impun, desigur, continuate în forme multiple, reprezentanţi ai revistelor importante de la noi, cu toţii preocupaţi, dincolo de diversitatea direcţiilor de coagulare a unei publicaţii de impact, de salvgardarea criteriului estetic în înţelegerea axiologică a societăţii: Dan Cristea şi Eugen Suciu (Luceafărul de dimineaţă), Mircea Mihăieş (Orizont), Adrian Popescu şi Ovidiu Pecican (Steaua), Alice Valeria Micu (Apostrof), Ioan Moldovan şi Traian Ştef (Familia), Angelo Mitchievici (Ex-Ponto), Adrian Alui Gheorghe (Conta), Olimpiu Nuşfelean (Mişcarea literară), Dumitru Păcurariu şi George Vulturescu (Poesis), Dagmar Maria Anoca (Naše snahy), Dumitru Augustin Doman (Argeş), Andrea Hedeş (Neuma), Paulina Popa (Semne). Din partea revistei noastre a participat sussemnatul.

Pe 22 iunie a avut loc dezbaterea cu genericul „Reviste de cultură centenare – reviste noi, postdecembriste. Tradiţie şi noutate”, cu entuziasmant de mulţi înscrişi la cuvânt, moderată, eficace şi cu aplomb, de Răzvan Voncu (România literară) şi Vasile Dan (Arca). Am reţinut, din experienţele descrise, că e la fel de provocator (citeşte: dificultuos) să manageriezi o publicaţie „venerabil㔠sau una năvalnic intrată pe turnantă, câtă vreme piaţa e aceeaşi, mai degrabă capricioasă, ca să ne expimăm eufemistic. Dacă nu dorim acest tip de exprimare, atunci putem să rostim liniştiţi (dar nu din cale-afară), în cunoştinţă de cauză, că interesul pentru cele nematerialiceşti e în scădere alarmantă, că oamenii sunt încurajaţi, inclusiv prin unele media, să-şi ierarhizeze semenii după grile cât mai distanţate de învăţătură. De unde şi intervenţii conectate, tehnic, la tiraje, la vizibilitate/ difuzare şi, hélas!, la afluenţi financiari (în condiţiile în care mecenatul, la mioritici, e mai degrabă un neologism bizar, de nu rizibil).

Splendida Sal㠄Regele Ferdinand” din Primăria Arad (autorităţile municipale şi judeţene s-au implicat în proiect, lucru elogiabil şi, zicem noi, demn de imitat; de asemenea, partener a fost şi Ministerul Culturii) a găzduit, pe 23 iunie, o lectură cu titlul „Scriitori români de azi la Centenar”. Tot cu Vasile Dan, preşedinte al Filialei Arad a U. S. R., inspirat şi luminos, în calitate de moderator, s-a făcut auzită poezie bună, contrapunctată de voci care au translat regalul liric (au fost şi câteza „oaze” de proză) spre zone analitice, legate strâns, de altminteri, de cadrul naţional general în care poate exista o minte independentă cum e poetul. Cum aniversarea Marii Uniri e pe toate buzele, şi aici s-au făcut mini-bilanţuri în ordine culturală, s-au evidenţiat progrese şi diverse stagnări sau ezitări, totul pe un ton străin totalmente de acela festivist. Termenul patriotism, inevitabil în context, a fost încărcat cu sens din unghi critic, ca necesitate a detaşării de o formulistică naţionalistă sforăitoare, bună ca narcotic pentru votanţi, în favoarea unei retorici realiste, dublată de fapte. Dacă nu contracarăm frazele bombastic-reacţionare (noi, cei puri etic, inegalabili, „pe veci stăpâni” etc. versus camarile externe, care fac „socoteli” peste capul nostru, trădători şi energumeni care nu vor decât să ne dezmembreze, pe noi, încă o dată, cei strâns uniţi în jurul..., mă rog, în jurul a ceva măreţ, dar imperceptibil pentru alţii) şi o doză de creativitate, de bun-simţ, de salubră onestitate, venită, şi ea, tot dintr-un examen autocritic lucid, atunci riscăm să rămânem în discursul lăcrămos al celor refuzaţi pe culoarele mari ale istoriei şi să hamletizăm în gol. Mai rău, putem intra în iradierea acidă a definiţiei lui Bernard Shaw: „Patriotismul e convingerea că ţara ta este superioară celorlalte, din cauză că tu te-ai născut acolo.” Anti-triumfalistic, cu argumente şi repertorieri ale meritelor naţionale şi ale lucrurilor încă de cucerit sau de reglat, au intervenit, printre alţii, Răzvan Voncu, Angelo Mitchievici şi Ovidiu Pecican. S-a adeverit, din nou, că scriitorii, fie şi doar din reflexul nevoii de oxigenul libertăţii de conştiinţă, sunt instanţe civice imposibil de evitat şi valoroşi emiţători de semnale de alarmă când libertatea e restrânsă ori sufocată, cum au fost şi în vremuri mai aspre (dar, măcar, mai clare ideologic).

Acest Colocviu, animat şi consistent ca ideaţie, se constituie într-un bun prilej de reflecţie pentru toţi concetăţenii, am zice, preocupaţi de starea românismului: cum se face că scriitorii, ieri şi azi, s-au numărat printre cei mai activi şi convingători actanţi sociali, printre cei mai sensibili în faţa derapajelor autoritariste, ei, evaluaţi în imaginarul public drept o breaslă cam „paralel㔠cu realitatea? Reuniunea a fost o probă vie a faptului că spiritul nu poate fi ţinut captiv, nu poate fi ameninţat, necum speriat de neprielnicia vremilor. Revistele literare îşi cunosc şi continuă rolul, au căzut de acord cei întruniţi la Arad, acela de a indica, periodic, la standarde ridicate, datorate, evident, şi echipelor redacţionale inimoase, faptul că, oricum ai da-o, cunoaşterea nu se consumă, e cu adevărat democratică, şi un periodic asigură acea continuitate indispensabilă în mersul spiritului prin lume, numită, în culturile notabile, şi organicitate.

© 2007 Revista Ramuri