Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Realități opuse

        de Aura Dogaru

Prozatorul Florin Logreşteanu debutează editorial cu volumul de nuvele Răspântia păsărilor, în anul 1977, continuând cu multe alte creaţii literare, iar la o distanţă de patruzeci de ani publică romanul Parfum de carte.

Cel mai recent roman al lui Florin Logreşteanu îl are în centru pe George Mohora, un tânăr absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti. Acesta, pasionat de domeniul pe care-l urmase, doreşte să participe la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar, dar mama sa se împotriveşte, fiindcă fratele ei îi cedase lui George fabrica de ceai, cea mai mare din România. Chiar şi Dana Banciu, poeta care îl încurajase pe Mohora să scrie versuri şi îi propusese să participe la cenaclul lui Marin Mincu, îl sfătuieşte pe tânăr să accepte propunerea unchiului.

Odată cu intrarea pe porţile fabricii, totul avea să se schimbe. Noul patron vine dintr-o lume a cărţii, o lume ficţională, opusă celei industriale. Primele zile în fabrică sunt pentru George Mohora dificile: nu-şi găseşte locul, scopul, nu simte că este cel mai puternic om de acolo. Unchiul Eduard voia ca nepotul său să fie responsabil, să se implice în afacerea cu ceaiuri, dar să ţină seama de părerile celui mai de încredere om al său, directorul Victor Goia. Cel din urmă era considerat de Eduard creierul fabricii. Aşadar, el era privit ca fiind cea mai importantă persoană. Treptat, tânărul patron începe să fie activ în afacerea pe care i-o cedase fratele mamei sale, ia contact cu angajaţii, dar este dezamăgit de comportamentul acestora. Păreau nişte roboţi care lucrau fără oprire, rupţi de sentimente şi activităţi fireşti pentru orice om. Filologul îl găseşte vinovat pe unchiul său pentru toată atmosfera din rândul muncitorilor: „– Ai făcut din salariaţii fabricii nişte călugări; nişte oameni leali cultului ceaiului, interiorizaţi şi tocmai prin asta periculoşi: dăruirea lor mistică în ceea ce i-ai învăţat să creadă se poate întoarce într-o bună zi împotriva dumitale, de fapt a mea, fiindcă dumneata te-ai retras. A fabricii pe care ei chiar cred c-o iubesc. Pervertiţi în direcţia asta...”. George Mohora vine dintr-un univers al sentimentelor, el nu poate concepe o mulţime de oameni ca pe nişte semeni goliţi de trăiri, sclavi ai industriei ceaiului. El nu poate să fie captat de noul statut, dragostea pentru literatură fiind dominantă.

Cartea este presărată cu citate din opere literare celebre, gândul tânărului fiind totdeauna la literatură. Chiar şi când ar trebui să se gândească la viitorul fabricii, George Mohora este prins în universul literaturii: „Tot restul zilei comunică cu Tagore, cu Nietzsche, cu Ungaretti şi Frost. Spre seară li se alăturară Blaga şi Nichita, rusoaica Ahmatova, doi americani, Rilke – ceva mai târziu, palidul Cărtărescu, chiar în momentul în care îşi amintise că trebuie să se odihnească, a doua zi trebuia să fie devreme la fabrică, deşi nu-şi amintea precis pentru ce probleme”. Pentru George Mohora fabrica de ceai nu părea să fie o prioritate, ci apropierea angajaţilor de literatură. El reuşeşte, ajutat fiind de Dana Banciu şi Nicu Maior, să pună bazele unui club de literatură, unei reviste, Erato, unei lumi paralele cu cea a producţiei de ceai. Parfum de carte este titlul primului articol semnat de George Mohora în numărul de debut, unde va pleda pentru relaţiile ce se stabilesc între creaţia literară şi diferite tipuri de ceai. De aici începe să înflorească proiectul pasionaţilor de literatură. Cei ce-şi descoperiseră talentul creator participau la concursuri, bucurându-se de succese la care nici nu visaseră până atunci. Totuşi, nu se pot stabili relaţii la fel de strânse între bunul mers al fabricii şi literatură, ele fiind total opuse.

Florin Logreşteanu ne propune un univers construit realist, rece – industria ceaiului – şi un univers liber, ficţional – literatura. Două domenii disjuncte îşi dau mâna în viaţa protagonistului. Interesantă este modalitatea de interacţiune dintre cele două lumi antitetice, care nu reuşesc să formeze un melanj omogen. Parfumul de carte şi parfumul de ceai nu pot avea o mireasmă perfect definită, fiindcă cele câteva puncte comune pe care le găseşte George Mohora în articolul omonim cu titlul cărţii nu sunt solide, ci se dispersează asemenea oricărui parfum. Cu o scriitură lejeră şi un subiect captivant, cartea trezeşte curiozitatea cititorului, regăsindu-se în paginile sale numeroase citate din literatura universală şi română.•

© 2007 Revista Ramuri