Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Fake news, propagandă, populism. Cum procedăm?

        de Marian Voicu

Interviu realizat de Cristian Pătrăşconiu

Marian Voicu este jurnalist, dar şi istoric. Cu doi ani în urmă a răscolit complicaţiile dosarului despre tezaurul României de la Moscova şi revine, iată, cu o nouă lucrare în care explică mecanismele care conţin fake news, manipulare, populism după care funcţionează ceea ce am putea numi „lumea postadevăr”. Cartea se numeşte Matrioşka mincinoşilor şi, la fel ca şi volumul despre tezaurul românesc al aceluiaşi autor, e publicată în seria de „Istorie” de la Editura Humanitas. Dialogul de mai jos gravitează chiar în jurul subiectelor pe care Marian Voicu le prezintă şi analizează în Matrioşka mincinoşilor.

– Fake news – nume nou pentru realităţi şi practici vechi sau noutate absolută?

– Dezinformarea instituţionalizată este veche de cel puţin 100 de ani, însă noutatea este adusă de reţelele sociale, care propagă viral fake-ul, prin armatele de boţi, troli, comentatori plătiţi sau idioţi utili. Până la apariţia social media, cei mai expuşi dezinformării şi propagandei erau consumatorii de presă tradiţională. Astăzi, fake news au infestat ecosistemul informaţional, transformându-l într-un ecosistem al dezinformării.

Epoca Fake news a început odată cu declanşarea protestelor proeuropene din Kiev, în 2013. Kremlinul a declanşat atunci o adevărată campanie de fake news, propagandă şi dezinformare. După anexarea Crimeii şi războiul din Donbas, campania a căpătat caracteristicile unui război informaţional în toată regula. A urmat, apoi, campania împotriva Uniunii Europene şi SUA, ţinta principală fiind alegerile şi referendumurile.

– Când NU sunt fake news o problemă?

– Să facem, mai întâi, o precizare. Distincţia între false news şi fake news, între misinformation şi disinformation nu operează în limba română. Echivalarea fake news = ştiri false nu acoperă semantic toate diferenţele şi nuanţele. În cazul informaţiei lipsite de acurateţe, care nu corespunde faptelor, generată fără intenţie sau cu intenţie pentru a creşte vânzările, a crea audienţă sau trafic web, vorbim de false news şi misinformation. În cazul unei campanii de generare şi propagare de informaţii fabricate, care implică o strategie, un buget şi o ideologie, îndreptată împotriva unui individ sau unei comunităţi, vorbim de fake news şi disinformation. Atunci când această campanie este îndreptată împotriva unui alt stat, vorbim de război informaţional. Mai mult, în prezent, există un consens în ceea ce priveşte golirea de conţinut a sintagmei fake news. Militarii văd aici o nouă expresie a războiului hibrid, filozofii văd o schimbare de paradigmă a comunicării, iar psihologii identifică un nou tip de tulburare psihic㠖 tulburarea informaţională.

Diferenţa între false news şi fake news este similară celei dintre novocalmin şi noviciok. Ştirile false, aşadar cele care nu servesc unei naraţiuni maligne, sunt inofensive. De exemplu, ştirea privind găina care a născut pui vii. Ştire la care, culmea, s-a făcut şi follow-up. Ba, mai mult, ştirea a fost şi demontată de Academia Caţavencu, care a trimis reporterii pe teren ca să caute atât găina, cât şi gospodina. Era o prostie, era false news. Nu servea niciunei naraţiuni, nu fusese fabricată cu alt scop decât cel de a creşte vânzările Evenimentului Zilei. Asta nu înseamnă însă că nu există ştiri la fel de idioate, dar care sunt fake news. Diferenţa este însă că acestea servesc unei naraţiuni mai ample. De exemplu, o ştire apărută în Bulgaria, în 2017, arăta că UE interzice oamenii de zăpadă, întrucât ei sunt numai albi, deci este încălcat principiul corectitudinii politice; dacă nu faci şi un om de zăpadă galben sau negru te poţi alege cu o amendă de 5.000 de euro. Şi mai sunt şi altele, la fel de aiuritoare, dar care îşi găsesc un public: în Suedia va fi interzis Crăciunul pentru a nu-i discrimina pe refugiaţi, CEDO va interzice botezul şi nouă călugăriţe dintr-o mănăstire din Milano au rămas însărcinate după ce au adăpostit cinci refugiaţi. Ştirile astea sunt la fel de neverosimile ca şi cea cu găina care naşte pui vii. Diferenţa este că servesc unor naraţiuni promovate de Moscova: Europa se dezintegrează sub asaltul imigranţilor, creştinii sunt obligaţi să se lepede de credinţă în numele corectitudinii politice impuse de Bruxelles, proiectul european fiind unul satanist.

– Care e, din unghiul tău de vedere, mediul cel mai lubric pentru fake news? Şi, legat de aceasta, ce face realitatea virtuală în raport cu acest fenomen – îl accelerează, îl frânează?

– Un profesor de la Universitatea Elon din Carolina de Nord, Jonathan Albright, a selectat 300 de site-uri de ştiri fake şi a cercetat conexiunile acestora cu ecosistemul informaţional global. A descoperit o reţea de 23.000 de pagini şi 1,3 milioane de hiperlink-uri. Ceea ce era uimitor era rata de „infestare” – doar 300 de site-uri generau 1,3 milioane de hiperlink-uri! Dar ceea ce a fost şi mai surprinzător a fost că această reţea de fake news creează o infrastructură puternică pentru companii precum Cambridge Analytica, care îi vânează în aceste teritorii virtuale pe internauţi, rafinându-şi astfel profilarea psihometrică. De fiecare dată când cineva dă like unei postări fake pe Facebook sau vizitează unul din site-urile de ştiri fake, softurile Analytica îl vor urmări pe web pentru totdeauna. Metadatele pe care le lăsăm cu toţii în urma noastră pe web sunt aproape imposibil de şters. Albright afirmă că este un nivel al ingineriei sociale cum nu s-a mai văzut până acum. Îi ia prizonieri pe oameni şi îi ţine într-o lesă emoţională.

Ştim că în selectarea informaţiei publicul preferă emoţia în detrimentul acurateţei. Dar de ce este minciuna cel mai bun vehicul pentru emoţie în media de astăzi? Cum s-a ajuns la apetenţa colosală pentru ştirile fabricate, mincinoase? Ecosistemul informaţional contemporan nu a fost creat pentru a produce dezinformare, însă structura platformelor sociale permite capitalizarea răspunsului emoţional, în defavoarea celui raţional. Reţelele sociale ne-au transformat în performeri. Pentru ştirile fake generate programatic, amplificarea dată de social media este esenţială. Nu suntem doar ţinta informaţiei fake, ci o producem şi distribuim, la rândul nostru. Atunci când repostăm informaţiile fake în cunoştinţă de cauză, o facem pentru a simţi că facem parte dintr-un grup, aşa c㠄performăm” în consecinţă. Ne va motiva emoţia generată de confirmarea anticipată a celorlalţi. Rolul reţelelor sociale este crucial în înţelegerea acestui nou tip de tulburare psihică, cea informaţională. Reţelele sociale produc radicalizare, nu armonie socială. Sociologii au constatat că social media contribuie la accentuarea segregării sociale în funcţie de rasă, vârstă, religie, clasă socială şi opţiune politică.

– Ce fac, de fapt, fake news cu mintea oamenilor?

– Un cunoscut profesor de jurnalism, James Carey, scria că ştirile nu sunt informaţie, sunt teatru şi că putem privi comunicarea în două feluri: ca pe o simplă transmitere de informaţii sau ca pe un ritual, fondat pe reprezentarea credinţelor comune. Este o schimbare de percepţie importantă, care ne poate ajuta să înţelegem de ce suntem dependenţi de minciuna rostită în spaţiul public. Vizionarea unui jurnal de ştiri sau a unei emisiuni politice nu va mai ţine de informare, ci de participarea la un adevărat serviciu religios comun virtual – un act public, un act ritual, un act dramatic. Atunci când zapează, telespectatorul nu este în căutarea adevărului, ci a unei comunităţi, a unui grup căruia să îi aparţină, chiar şi pentru o seară. Televiziunea a devenit surogatul experienţei colective a cinematografiei, a meciurilor de fotbal sau ceremoniilor religioase. Publicului i se promite, profetic, că i se va livra Apocalipsa live. Cine poate rezista eshatologiei mediatice? În noua lui haină de pastor al turmei de credincioşi TV, jurnalistul se adresează astăzi minţii şi inimii, deopotrivă. Dacă nu o va face, publicul îl va părăsi pentru o altă congregaţie media. Cât despre social media, oamenii s-au reconfigurat astăzi în triburi digitale, porniţi în căutarea propriilor mituri fondatoare, care pot fi, bunăoară, teorii ale conspiraţiei.

Atunci când minciuna este postată pretutindeni, adevărul nu va mai avea argumente. Procesul euristic ne oboseşte, suntem inundaţi de cantităţi uriaşe de informaţie. Confruntat cu o multitudine de mesaje similare, creierul nostru le înregistrează ca pe o scurtătură spre credibilitate. „Trebuie să fie adevărat”, ne spunem, „am mai văzut asta de câteva ori astăzi”. Aşa funcţionează naraţiunile privind „Noua Ordine mondială”, „Vaccinurile produc autism”, „Lumea este condusă de un Consiliu Mondial al Evreilor”, „UE are ca scop transformarea ţărilor din Est în colonii” şi celelalte.

Tendinţa inconştienţă a indivizilor de a procesa informaţii în aşa fel încât să vină în întâmpinarea propriilor convingeri este cunoscută în psihologia anglo-saxonă drept Confirmation Bias, teoria distorsiunii de confirmare. Doi cercetători de la Stanford, Allcott şi Gentzkow, au studiat importanţa recompensei pe care o primeşte un utilizator al reţelelor sociale. Consumatorii sunt puşi în faţa unui târg: să consume ştiri adevărate, corecte, nepartizane, fără niciun fel de recompensă emoţională, sau să consume ştiri fake, care însă le confirmă percepţiile şi valorile, aducându-le astfel şi recompensă în plan psihologic? Ei bine, emoţia primează.

Un altul, profesor la Yale, a demonstrat cum funcţionează cunoaşterea în context politic. În chestiuni precum controlul armelor sau încălzirea globală, oamenii vor face tumbe matematice cu datele disponibile pentru a dovedi punctul de vedere pe care îl susţin, luând deciziile astfel încât să le fie confirmată apartenenţa la un grup.

– De ce, în marea lor majoritate, acestea vin „de la Est”?

– În 2017, 30 de guverne au folosit comentatori plătiţi, troli şi boţi pentru a genera fake news şi propagandă, arată Freedom House. China şi Rusia au fost primele care au folosit comentatori plătiţi şi armate de boţi pentru a disemina propagandă guvernamentală, dar acum practica a devenit globală. Serviciile de fake news sunt disponibile pentru oricine este dispus să plătească.

În ceea ce priveşte Rusia, dezinformarea, propaganda şi ştirile fake generate şi propagate în Estul Europei şi în Occident au ca scop distorsionarea alegerilor, destabilizarea societăţii occidentale, exploatarea faliilor sociale existente, pentru a crea confuzie, nemulţumire, schimbări sociale.

Propaganda rusă a preluat teme din dezbaterea publică occidentală, cum ar fi critica liberalismului şi a globalizării, remodelându-le într-un discurs naţional-suveranist. Există analize semantice care documentează existenţa unui idiolect, naraţiuni, metanaraţiuni şi metalimbaj fake în întreaga Europă, dar şi în SUA. Motivul pentru care revizionismul istoric şi propaganda antioccidentală transpuse în naraţiuni fake sunt mai puternice astăzi decât în timpul Uniunii Sovietice este acela că oamenii vor să creadă în aceste naraţiuni. În fond, asta spunea şi Lenin: „Spuneţi-le ce vor să audă!”.

Alunecarea Occidentului spre populism este sprijinită de Rusia. Regimul autoritarist de la Kremlin rezonează cu Trump şi Erdogan, Le Pen şi Farage. Pentru Putin, Rusia este o cetate asediată de Gayropa şi Ucraina fascistă, infiltrată de ONG-urile lui Soros, de lobby-ul european al pedofiliei camuflat în corectitudinea politică şi drepturile omului. Pentru Donald Trump, America este o cetate asediată de mexicani violatori, traficanţi de droguri, terorişti musulmani şi propovăduitori ai vaccinării obligatorii.

– Care sunt sensul şi direcţia majoritare spre care ţintesc fake news? Cu alte cuvinte: ce anume vor acestea să disloce/ să îmbolnăvească?

– Vladimir Putin a trasat liniile de forţă ale viitorului război informaţional în discursul rostit la Clubul Valdai în 2013, un adevărat îndreptar al dezinformării şi propagandei împotriva Vestului. Naraţiunile Kremlinului sunt declinate atât pe continentul european, cât şi pe cel american: Europa se dezintegrează într-o mişcare centrifugă din ce în ce mai puternică, statele naţionale revoltându-se împotriva planurilor Bruxellului de a le transforma în colonii; mişcările de stradă sunt tot mai numeroase; UE este condusă de un lobby secret pedofil care smulge copiii din braţele familiilor lor şi îi încredinţează unor familii de homosexuali; Ucraina este condusă de o juntă fascistă care a început exterminarea în masă a ruşilor din Donbas; americanii vor să înceapă un război cu Rusia, aşa cum au făcut şi în Siria, unde au creat şi înarmat ISIS; SUA a generat criza refugiaţilor pentru a supune Europa; oligarhia mondială (al cărei exponent este Soros) finanţează revoluţii colorate pentru a confisca puterea prin lovituri de stat; democraţia populară este atacată de statul paralel etc.

În acelaşi timp, Rusia este apărătoarea valorilor tradiţionale, singura care poate salva Occidentul, aşa cum l-a salvat şi de fascism prin jertfa din Marele Război pentru Apărarea Patriei, pe care revizioniştii occidentali o neagă azi. Marea Rusie va zdrobi homosexualitatea, terorismul musulman, fascismul renăscut, protejând civilizaţia creştină de migraţie şi de „aşa-numita” corectitudine politic㠖 instrumente ale forţelor oculte care vor să conducă omenirea. În fond, este discursul comunist al „Luptei pentru pace”, reformulat. De data aceasta, ne avertiza Putin la Clubul Valdai, pericolul e uriaş, căci Occidentul decadent pune credinţa în Dumnezeu şi credinţa în Satana pe acelaşi plan. Este ora astrală şi doar Moscova poate interveni.

Spre deosebire de propaganda sovietică, războiul informaţional dus astăzi de Rusia nu promovează brutal agenda Kremlinului. În schimb, este calibrat pentru a produce confuzie şi a distrage atenţia. În politica externă există un principiu care pare a fi funcţionat dintotdeauna: dacă Rusia nu se poate întări, atunci poate slăbi Vestul. Puterea, în fond, este relativă.

– Cum arată profilul fake news care vin dinspre Vest către Est? Există, de fapt, naraţiuni relevante care sunt astfel orientate – de la Vest spre Est?

– Occidentul acuză Kremlinul că generează fake news împotriva sa în baza unei veritabile strategii militare. Asta nu îl face însă inocent. Să nu uităm că pretextul invadării Irakului în 2003 a fost o minciună, aceea că regimul lui Saddam Hussein ar fi deţinut arme de distrugere în masă. Mai mult, între SUA şi Uniunea Sovietică/ Federaţia Rusă a existat după 1946 o veritabilă competiţie în a instala regimuri „prietene” în întreaga lume.

Însă fake news înseamnă mai mult decât dezinformare, propagandă sau lovituri de stat. Pentru a genera informaţie fake trebuie să foloseşti fie presa şi reţelele sociale din propria ta ţară împotriva propriului popor, fie presa şi reţelele sociale din Occident, împotriva acestuia. Din cele 30 de guverne care au folosit comentatori plătiţi, troli şi boţi pentru a genera fake news, cele mai multe au făcut-o împotriva propriului popor. Sunt foarte puţine statele care au avut ştiinţa, putinţa şi motivele pentru a se îndrepta împotriva altora. Rusia este unul din acestea. Nu poţi genera fake news în alte ţări decât dacă acolo există libertate de exprimare. Este greu de crezut, de exemplu, că SUA poate genera fake news în Coreea de Nord, China sau Rusia, unde presa şi reţelele sociale sunt controlate de stat. Acesta este, de altfel, motivul pentru care Rusia vrea să se decupleze de la Internetul global, pentru că ştie care este forţa distructivă a informaţiilor fake. Kremlinul vrea să pună la punct un „Internet rusesc”, pentru a desprinde Lumea rusă de Occident.

– Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai periculoase „instalaţii” (să le numim aşa, căci nu e vorba numai de fake news, ci şi de elemente de propagandă, de război hibrid) dintre aceste specii de „toxine”?

– Să luăm cazul Cambridge Analytica, companie care a dezvoltat profiluri psihometrice pentru toţi cei 250 de milioane de votanţi din SUA, actualizate automat cu datele pe care fiecare le generează online. Folosind aceste profiluri, Cambridge Analytica nu numai că putea afla opţiunea electorală a fiecărui alegător, dar îi şi putea influenţa comportamentul electoral prin fake news. Este vorba de automatizarea manipulării alegătorilor la o scară nemaiîntâlnită. Nici o mişcare politică radicală nu a avut vreodată la îndemână o astfel de tehnologie de dezinformare. În viitor nu va mai exista un război al ideilor candidaţilor, diferenţa o vor face precizia profilurilor psihometrice şi viclenia fake news-urilor. Va fi un război informaţional în toată regula, un război al Inteligenţei Artificiale.

Dar sunt şi alte fake-uri care sunt letale, cum ar fi cea că vaccinul ROR provoacă autism. Între februarie 2016 şi aprilie 2017, epidemia de rujeolă a provocat 23 de decese în România, pe fondul scăderii ratei de vaccinare antirujeolică. Din cele aproape 5.000 de cazuri, 96% au fost confirmate la persoane nevaccinate. Cu toate acestea, fake-urile continuă să fie rostogolite, atât la televiziuni de ştiri, cât şi pe site-uri care se pretind ortodoxiste. CNA-ul a dat câteva amenzi, însă apostolii antivaccinare fac prozelitism în continuare, deşi nu au studii medicale şi fără ca medicii să fie invitaţi în emisiuni.

– Când reuşesc să prindă şi când nu prind fake news?

– Să luăm cazul României. Naraţiunile de tip paranoid privind statul paralel, dictatura ocultă a lui Soros, Occidentul care vrea să transforme România în colonie europeană nu sunt noi. Naraţiuni similare au fost folosite şi la mineriade sau în martie 1990, la Târgu Mureş. Nu este lipsă de imaginaţie, este o dovadă că există metanaraţiuni care traversează generaţiile şi epocile şi sunt la fel de eficiente, fiind produse de aceleaşi structuri de esenţă naţional-comunistă.

– În oglindă: cum se combat fake news?

– Soluţiile par a fi diverse, însă până acum nu s-au dovedit eficiente. Demontarea fake-urilor este anevoioasă şi puţin productiv㠖 îţi ia câteva zile să demontezi temeinic un fake şi doar câteva minute să îl produci. În plus, ştirea demontată nu ajunge la acelaşi public atins de fake. Cultivarea discernământului prin cursuri în licee, aşa cum se întâmplă în Cehia, nu are incidenţă şi asupra publicului matur. Cenzurarea presei şi reţelelor sociale ruseşti, aşa cum se întâmplă în Ucraina, nu rezolvă problema presei şi reţelelor sociale ucrainene, populate de dezinformare, propagandă şi fake news. O lege care să permită controlul punitiv al statului împotriva instituţiilor care produc fake news, aşa cum a propus Macron, a fost întâmpinată cu oroare de societatea civilă. S-au creat şi entităţi dedicate combaterii fake news, atât în UE, cât şi în SUA, care deocamdată sunt în faza monitorizării spaţiului informaţional. În ceea ce priveşte social media, o variantă este ca platformele sociale să includă softuri de filtrare şi semnalizare a ştirilor fake, astfel încât mecanismul de fact checking să fie transparent. Lumea liberă nu are soluţii definitive. Democraţiile nu pot folosi unelte nedemocratice în combaterea fake news – nici cenzura, nici propaganda, nici controlul presei sau al Internetului. Occidentul încă deliberează.

– Apropo de aceasta: crezi că e suficient un bun-simţ la purtător pentru a respinge fake news sau pericolul e aşa de mare încât e vital să se lucreze organizat, cu strategii de îndiguire, prevenţie, luptă?

– Cred că nu poţi lăsa totul pe seama bunului-simţ al cetăţeanului. Aşa cum nu laşi pe seama imunităţii populaţiei lupta cu o epidemie. Pentru combaterea ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), de exemplu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un prag de 95% pentru a se atinge „imunitatea de turmă”. Cred că şi o democraţie funcţionează la fel. Există un prag al conştiinţei civice colective sub care, odată coborât, nu mai poţi vorbi despre alegeri libere, reprezentativitate, responsabilitatea aleşilor în faţa alegătorilor. Un cetăţean alimentat îndelung cu fake news, teorii ale conspiraţiei şi propagandă se va mancurtiza. O democraţie trebuie să se apere de atacul statelor conduse de regimuri autoritariste.

– Fake news sunt periculoase în sine sau, mai ales, prin consecinţele lor?

– Să luăm cazul României. Sursele de fake news sunt diverse: de la presa autohtonă la RT şi Sputnik, de la presa alternativă la idioţii utili, de la presa de limbă română din Republica Moldova la fake-urile preluate din Occident. Naraţiunile centrale sunt cele privind transformarea României în colonie europeană, izolarea României, pierderea identităţii naţionale, infiltrarea statului paralel şi a ocultei străine, slaba înzestrare a armatei române, lipsa de viitor a alianţei României cu UE şi NATO, promovarea de la Bruxelles a unor legi fie stupide, fie malefice, precum cea a legalizării pedofiliei etc. Obiectivele Moscovei, aşa cum le arată şi rezoluţia Parlamentului European din noiembrie 2016, sunt decuplarea Uniunii Europene de partenerii săi din America de Nord, discreditarea instituţiilor UE, insuflarea fricii şi a nesiguranţei în rândul cetăţenilor UE, încurajarea mişcărilor de tip Brexit sau a referendumurilor precum cel din Catalunia. Puterea este relativă. Deşi Rusia este un stat cu un PIB mai mic decât cel al Spaniei, va părea mai puternic prin diminuarea puterii celorlalţi actori globali.

– O întrebare derivată: cum poţi să te lupţi la modul eficient – nu ca şi cum ai ieşi cu săbiile în mână, pe cai, în faţa unor tancuri sovietice – folosind raţiunea în faţa unor asemenea dezlănţuiri de iraţional, de ilogic?

– Aceasta este întrebarea cea mai importată pe care şi-o pune Occidentul. Astăzi nu mai există arbitru în viaţa publică. Oricine poate pretinde că faptele sunt cele pe care le descrie, chiar dacă sfidează prezentul imediat sau trecutul istoric. Cei care fac asta acţionează tocmai în numele libertăţilor garantate de democraţia pe care o subminează.

Pericolul cel mai mare este cel al deturnării votului. Alegerile libere sunt garanţia unei democraţii. Iar temelia democraţiei o reprezintă nu adevărul, ne spune Hannah Arendt, ci opinia, care însă trebuie să se sprijine pe fapte. Implicarea ruşilor prin fake news şi nu numai în alegerile din Franţa, Germania, SUA, Italia, Republica Moldova, în referendumurile din Marea Britanie şi Catalunia sunt documentate temeinic. Chiar dacă nu au reuşit să influenţeze decisiv rezultatul, au reuşit să producă neîncrederea cetăţenilor în propriile societăţi.

Democraţiile au creat câteva instituţii care produc adevărul prin consens. Printre acestea se află universităţile, justiţia şi presa. Astăzi, această infrastructură de producere a adevărului este atacată chiar de instituţiile statului, inclusiv prin fake news. Ce ar trebui să facă cetăţeanul într-o astfel de situaţie?

– Care sunt rudele cele mai apropiate ale fake news?

– Este o familie numeroasă: maskirovka, Satele Potemkin, propaganda, speţpropaganda, kompromatul, dezinformarea, războiul informaţional, teoria conspiraţiei sunt câteva din cele mai apropiate rude. Faptul că ruşii au inventat cele mai multe din denumirile unor astfel de practici spune mult.

– Sau, altfel spus: ce anume compune, din punctul tău de vedere, o „instalaţie” redutabilă pentru a avea un instrument foarte eficient de modificare şi de infestare a realităţii?

– Care ar fi cauzele unei imunităţi scăzute la nivelul unei democraţii? Un stat slab, cu o justiţie nesigură, o presă coruptă şi cetăţeni fără conştiinţă civică, indiferenţi şi săraci. Într-un astfel de stat vei găsi întotdeauna public pentru naraţiuni paranoide şi vei putea sugera uşor vinovaţii pentru sărăcia şi frustrarea în care trăiesc.

– Există fake news (şi derivate) care pot fi, aşa-zicând, folosite în scopuri nobile?

– Greu de spus. Propaganda antifascistă sau cea anticomunistă au fost justificate. La fel dezinformarea practicată de serviciile secrete occidentale împotriva regimurilor comuniste. De data aceasta, însă, lupta se dă pentru mintea fiecăruia din noi. De o parte sunt cei care vor să ne mancurtizeze, de cealaltă parte suntem cei care încă mai cred în libertatea de exprimare şi legea morală. Un om fără liber arbitru, fără discernământ, este un mancurt.

– O întrebare ambiguă şi finală: optimist în legătură cu viitorul fake news?

– Sunt optimist în ce priveşte felul în care Occidentul va gestiona ameninţarea fake news, pesimist în ce priveşte România. Orwell spunea că adevărul este ceea ce se petrece în toate minţile, în acelaşi timp. Valul uriaş de ură şi dejecţii revărsat în presa românească înainte de epoca fake news a pregătit terenul. Ne va fi tot mai greu să distingem adevărul de minciună. În România, găinile nasc pui vii în fiecare zi.

© 2007 Revista Ramuri