„Suntem aici să vă protejăm, să fiţi în siguranţă şi fericiţi!”

Fahrenheit 451 (2018)

• Regia: Ramin Bahrani

• Scenariul: Amir Naderi & Ramin Bahrani

• După romanul Fahrenheit 451　de　Ray Bradbury

• Distribuţia: Michael B. Jordan (Guy Montag), Michael Shannon(căpitanul John Beatty), Sofia Boutella(Clarisse McClellan), Khandi Alexander (Toni Morrison), Lilly Singh (Raven), Martin Donovan (Commissioner Nyari), Andy McQueen (Gustavo), Dylan Taylor (Douglas), Grace Lynn Kung (Chairman Mao), Keir Dullea (Historian), Aaron Davis (Montag copil), voce Yuxie (Cindy Katz).

• Muzica: Matteo Zingales & Antony Partos

• Imagine: Kramer Morgenthau

• Decor: Michelle Day

• Costume: Meghan Kasperlik

• Durata: 101 min.

• Producţie HBO Films

• Filmările au avut loc în Hamilton / Ontario / Canada.

• Premiera mondială: 12 mai 2018 / Festivalul de Film de la Cannes / în afara competiţiei

• Până în prezent a primit 1 premiu şi 6 nominalizări:

· Premiile pentru Televiziune Black Reel / 2018:

-Premiul Black Reel: Michael B.Jordan – cel mai bun actor

· Prime time Emmy Awards / 2018:

- Nominalizare cel mai bun film de televiziune

- Kramer Morgenthau – nominalizare cea mai bună imagine

- Meghan Kasperlik, Renee Fontana, Cori Burchell – nominalizare cele mai bune costume SF

- Nominalizare cea mai bună editare de sunet şi cea mai bună mixare de sunet

· Gold Derby Awards / 2018:

- nominalizare cel mai bun film de televiziune

Ficţiune literară distopică celebră, povestea scrisă de Ray Bradbury în 1953, Fahrenheit 451, este doar reperul de lucru pentru scenariul semnat de Amir Naderi şi Ramin Bahrani. Ar fi fost corect ca filmul să aibă alt titlu spre a nu profita de celebritatea romanului şi a versiunii cinematografice regizate în 1966 de François Truffaut, din motive evidente de calitate artistică. Versiunea din 2018, o producţie pentru televiziune, este palida încercare de a ecraniza un roman ale cărui profunzimi nu i-au fost revelate regizorului Ramin Bahrani, ceea ce uimeşte e că a avut premiera mondială oficială la Festivalul de Film de la Cannes/ mai 2018, în afara competiţiei.

După clasicele filme Fahrenheit 451 (1966), 1984 şi Portocala mecanică (1971), cele mai recente distopii cinematografice sunt: Jocurile foamei (2012/ regia Gary Ross), un SF post-apocaliptic; The Lobster/ Homarul　(2015/ regia Giorgios Lanthimos), despre povestea unui oraş în care cei singuri au la dispoziţie 45 de zile într-un hotel de lux, pentru a-şi găsi perechea – în caz contrar urmează a fi transformaţi în animalele pe care le aleg; The Handmaid’s Tale (2017), în care democraţia Statelor Unite ale Americii este înlocuită de autocraţia bazată pe religie, un regim represiv al noii Republici Galaad.

Lumea imaginată de Ramin Bahrani este terifiantă: se ard cărţi pentru că îi fac pe oameni nefericiţi, îngânduraţi şi antisociali, totul este monitorizat pe ecrane imense, unde viaţa nu mai aparţine celui ce o trăieşte, ci celor care conduc lumea. Lectura este interzisă, deţinerea cărţilor este un delict, iar totul se raportează la platforma „The 9” – internetul viitorului. Emoţiile oamenilor sunt controlate de administrarea zilnică de picături care şterg orice urmă de personalitate. Identitatea şi memoria pot fi efectiv şterse cu ajutorul unui dispozitiv fixat pe mână, metoda de teroare şi control adoptată de noul stat.

Lumea din Fahrenheit 451 este desemantizată, depersonalizată, ciuntită de cele mai elementare drepturi, de la dreptul la intimitate până la dreptul de a gândi. Cele mai notabile schimbări faţă de pelicula lui Truffaut sunt inovaţiile vizuale. Inspirată alegerea regizorală de a face update scenografic: zidurile caselor se transformă instant în imense ecrane conectate doar la „The 9”, pe care curg emoticon-uri similare cu acelea deja uzitate azi; se conturează un spaţiu rece, întunecat, apăsător, tehnologizat la extrem (iluminat artificial strident, cu neoane colorate puternic: mov, violet, roşu, roz, albastru; vocea Big Brother este acum permanenta prezenţă a lui Yuxie – inteligenţă artificială care supraveghează totul prin camere fixate în locuinţe şi monitorizează inclusiv semnele vitale sau starea emoţională a subiecţilor supravegheaţi).

Regizorul plasează acţiunea într-un viitor destul de apropiat, dominat de monopolul internetului, proiectat pe zidurile din sticlă ale zgârie-norilor, responsabilizând populaţia spre a fi mereu în alertă pentru pedepsirea celor care nu se supun regimului. Unica fascinaţie a acestor oameni cu minţile şterse este spectacolul incendierii cărţilor. Bibliotecile sunt privite ca nişte bombe care trebuie dezamorsate. Cărţile sunt condamnate pentru că sunt „prostii care pot înnebuni omul şi cei care le citesc devin nemulţumiţi de vieţile lor”. Imaginea semnată de Kramer Morgenthau mizează pe cadre nocturne, conturând o atmosferă sumbră, luminată doar de flăcările care mistuie identitatea umanităţii.

Demersul lui Ramin Bahrani este îndrăzneţ, având în vedere creaţia din 1966, semnată de regizorul francez François Truffaut, cu Cyril Cusack, Julie Christie şi Oskar Werner în rolurile principale. Nominalizat la Festivalul de Film de la Veneţia, Fahrenheit 451　a fost primul film color şi unicul film în limba engleză regizat de el. Personajul feminin jucat de Sofia Boutellaeste fixat într-o formă sterilă a celui care luptă împotriva sistemului, comparativ cu misterul şi senzualitatea Juliei Christie. Oamenii-cărţi de la Truffaut, vagabonzi în aparenţă, dar biblioteci în interior, au devenit în filmul din 2018 exilaţii care se chinuiesc să transfere cărţile în computere; aici mai este doar un copil minune care a memorat câteva mii de cărţi. Scena emoţionantă a arderii bibliotecii bătrânei este similară celei din 1966. Pompierilor le este refuzată euforia piromanică, bătrâna aprinde chibritul în mijlocul cărţilor, mistuindu-se odată cu ele.

Poate unul dintre atuurile filmului este coloana sonoră compusă de Matteo Zingales & Antony Partos: sumbră, insinuantă, cu acorduri metalice grave sau stridente, sunete de sirenă sau gloanţe. Muzica traduce situaţii uşor apocaliptice, imprimă nelinişte, urgenţă şi teroare, conturând atmosferă de război. Doar în casele exilaţilor se aud acordurile triste ale lui Erik Satie. Coloana sonoră a filmului creat de Truffaut în 1966 a fost compusă de Bernard Herrmann, unul dintre compozitorii americani cunoscuţi pentru creaţia sa în zona cinematografică, câştigător al premiului Oscar (pentruThe Devil and Daniel Webster　în 1941), dar cunoscut mai ales pentru colaborările cu regizorulAlfred Hitchock (Psycho,　North by Northwest,　The Man Who Knew Too Much　şiVertigo). A compus coloanele sonore pentru alte filme importante, precum Citizen Kane,　The Ghost and Mrs. Muir,　Cape Fear　şiTaxi Driver. Herrmann a lucrat cu Orson Wells la spectacolele acestuia, apoi l-a urmat în industria cinematografică, compunând muzica pentruCitizen Kane　(1941).

Dincolo de superficialitatea acestui film, este remarcabilă prezenţa actorilor Michael B. Jordan (Guy Montag) şi Michael Shannon(căpitanul John Beatty). Asistăm la călătoria iniţiatică a celui care distruge. Montag devine conştient că nu mai poate continua să facă parte dintr-o societate dezumanizată şi imbecilizată, iar totul culminează tragic cu moartea sa în flăcări, pentru că a decis să citească şi să ajute la salvarea cărţilor prin AND-ul unei păsări care zboară către libertate. Cadrul final este un dans al păsărilor în zbor.