Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Liviu Lăzărescu – Permanențe

        de Cătălin Davidescu

Profesor emerit al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, teoretician al picturii, Liviu Lăzărescu este o personalitate recunoscută în mediul academic şi artistic din România. Volumul său memorialistic Maestrul meu, Corneliu Baba s-a bucurat, în 2006, de o bună primire, şi îi statutează calitatea de discipol al unuia dintre cei mai îndrăgiţi profesori şi pictori români. După o viaţă împlinită în multiple planuri, Liviu Lăzărescu îşi doreşte, pe bună dreptate, o cunoaştere şi, implicit, o recunoaştere a creaţiei sale picturale, motiv pentru care în ultimii ani a deschis o serie de expoziţii care au culminat cu retrospectiva, de anul trecut, de la Sala „Brâncuşi” a Palatului Parlamentului. Subliniez acest lucru întrucât artistul s-a bucurat destul de puţin de atenţia criticii de specialitate de la noi, nefiind unul dintre acele nume statornicite în conştiinţa publică. Aflat acum la vârsta senectuţii, Liviu Lăzărescu se arată a-şi fi edificat consecvent şi netulburat o viziune de o bună coerenţă, pe linia celor mai fertile tradiţii ale artei.

Orice creator are, în mod natural, obsesia autenticităţii; doar ea îi poate da puterea de a persevera. Drumul este însă pentru fiecare altul, iar pentru a-ţi descoperi propriul caracter artistic trebuie să ajungi să înţelegi trăinicia şi semnificaţia lumii pe care o aduci în faţa publicului. Observăm cum în creuzetul stilului său răsună ecouri atât din Cézanne, cât şi din Paul Klee, precum şi influenţe ale unor artişti români ca: Petraşcu, Ciucurencu, evident Corneliu Baba şi Tonitza. Demersul său artistic pare să fi fost generat de provocarea maestrului Baba, care i-a spus că portretul este o probă grea, pe care pictorii ezită să o abordeze. Poate de aceea o bună parte a lucrărilor sale abordează portretul. Fiind un bun cunoscător al tehnicilor picturale, Liviu Lăzărescu apelează la efecte care să sublinieze zonele de intensitate dramatică, marchează prin contururi ferme volumele aflate în echilibru instabil, accentuând latura psihologică a unor personalităţi ilustre precum: Nicolae Iorga, Miracolul Maria Tănase, Poetul Ardealului – Octavian Goga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, George Enescu, Bătrânul Maestru – Corneliu Baba, Poetul Nichita Stănescu ş.a.

Aspiraţia sa spre subtil este susţinută de faptul că artistul are o bună aplecare spre valorile grafice, care se relevă printr-un proces de ascetizare a picturii, făcând ca virtuţile unui duct bine stăpânit să configureze structuri bine conturate. Iată cum amprenta sa artistică se poate revendica din această sensibilă acuitate a desenului, a sugestiei şi a atmosferei. Astfel naturile moarte sunt mai curând legate, ca încărcătură emoţională, de cele ale lui Nicolae Tonitza, maestrul maestrului său, în vreme ce prea puţin din întregul său parcurs artistic aminteşte de amprenta profesorului Corneliu Baba.

Dacă este să vorbim despre o trăsătură definitorie a viziunii sale, aceasta este modul în care artistul înfăptuieşte vizualizarea, după principiile unei estetici funcţionaliste, determinate de echilibrul construcţiei. Nota particulară a acestui tip de viziune este dată de încorporarea, în sintaxa limbajului plastic, a unor experienţe de factură cézanne-ană trecute şi prin filtrul lui Tonitza. Naturile sale moarte şi, mai ales, peisajele sunt edificatoare în acest sens. Culoarea şi lumina capătă consistenţă, formele se configurează, generate de modele lor reale, existând doar în sistemul unor axe care le structurează şi le pun în valoare. Interpretarea şi recrearea realului nu se poat efectua decât după normele şi regulile armoniei proporţiilor. Există în modul de abordare vizuală a lui Liviu Lăzărescu o formă subînţeleasă de aderare la o serie de criterii estetice specifice generaţiei sale. Acestei atitudini îi corespunde o mare rigoare picturală care implică şi o nedisimulată cantitate de lirism.

Portretele şi naturile moarte, care au configurat actuala expoziţie Permanenţe oferă o selecţie unitară ce se remarcă prin vigoarea şi prospeţimea pensulaţiei, densitatea şi modul de juxtapunere a tuşelor, purtătoare ale unor tonuri vii, modulate, a căror potenţare expresivă este supravegheată de voinţa de stil a artistului (Maci, Maci pe ocru, Cap de pădureancă etc.). Merită scoase, de asemenea, în evidenţă lucrările cu temă religioasă, de care artistul se simte ataşat nu doar pentru faptul că îi exprimă opţiunea sa spirituală, ci şi pentru că oferă o altă dimensiune stilistică creaţiei sale. Din această serie trebuie amintite: Maica şi Pruncul Sfânt, Icoana Bunii Sofia, Ecce Homo, Răstignirea ş.a.

Arta lui Liviu Lăzărescu pune mai mult preţ pe accente decât pe o supunere faţă de motiv, reuşind, totuşi, să îşi păstreze robusteţea în exprimarea viziunii pe care acesta i-o sugerează. Manifestare a unui profesionalism cultivat, expoziţia Permanenţe, deschisă la Muzeul de Artă Craiova, este un eveniment cultural de rezonanţă în contextul celebrării Marii Uniri, semnificativ în viaţa artistică a urbei, conturând, totodată, un traseu artistic matur, cu promiţătoare perspective.

© 2007 Revista Ramuri