Momente „frumoase”, în cursul unei modeste călătorii de cîte o jumătate de zi pînă-n Amarul Tîrg, de acum perceput cum un „oraş străin”. Privindu-i clădirile, vitrinele, arborii, agitaţia stradală a oamenilor (Cărbuneştii îţi par, comparativ, un pustiu), te simţi totodată, cu un fior de gratitudine faţă de Înalt, în lume şi-n afara ei, într-o blîndă abstragere care o absolvă şi te absolvă. Dar totul are grijă să reintre foarte curînd în fluxul obişnuit. Să fi fost posibil, Doamne, şi altminteri?

*

Din nou mă întreb: oare Dumnezeu ne iubeşte dureros, aşa cum şi noi cei aflaţi în lume îl iubim pe El? Faptul că iubirea şi durerea par indisociabile să reprezinte o paradigmă divină? Iată o cutremurătoare confirmare: „Dacă există cumva o bucurie, şi o nespusă bucurie a creştinului, ea nu poate consta decît în a accepta (iar nu a înţelege, pentru că înţelegerea ar desfiinţa într-un fel anume suferinţa) să fie aşa. Oamenii care nu se dăruiesc lui Dumnezeu au parte – înfricoşătoare ironie – de bucuria că Dumnezeu nu-i chinuieşte în viaţa aceasta. Nu, doar pentru cei pe care-i iubeşte şi care i se dăruiesc poate fi El numit, omeneşte vorbind, duşmanul lor de moarte, dar din dragoste” (Kierkegaard).

*

Două iluzii: aceea că la un moment dat poţi părăsi complet lumescul şi aceea că la un moment dat îl poţi părăsi complet pe Dumnezeu.

*

Nu uita: originalitatea autentică e singurătate.

*

„O hotărîre, un act sunt prevestiri infailibile a ceea ce vom face altă dată, nu din cine ştie ce mistic motiv astrologic, ci pentru că se datoresc unui automatism care se va produce din nou” (Cesare Pavese).

*

În creaţie te poţi impersonaliza exact pe măsura în lung şi-n lat a personalităţii tale.

*

Eternitatea, un timp atît de concentrat, încît îşi pierde conturul, se pierde în sine.

*

„Nimeni nu credea că va mai merge vreodată. Pisica maidaneză Pooh a primit a doua şansă la viaţă după ce trenul i-a tăiat labele din spate. Un medic veterinar i-a pus proteze şi acum merge din nou. Povestea pisicii Pooh, care înseamnă Puf în limba bulgară, a înduioşat lumea întreagă. A fost găsită într-o baltă de sînge, lîngă calea ferată, în apropierea oraşului Plevna din Nordul Bulgariei. (…) După aproape un an, Pooh, care are vîrsta de doi ani, a învăţat din nou să meargă. Ba chiar are chef de joacă şi nu ratează nici o ocazie să arate cît este de fericită că a scăpat de dureri. (…) Veterinarii din ţara vecină spun că este prima felină din Europa continentală căreia i s-au pus proteze în locul membrelor amputate” (Click, 2017).

*

Utopia: o speranţă blocată prin sine însăşi, o speranţă ce se sabotează.

*

Să fie viaţa „un provizorat care durează” la infinit? Un infinit astuţios care ia chipul provizoratului?

*

„Ce înseamnă punerea unui cuvînt cumsecade în ghilimele? Cuvîntul respectiv devine contrariul său ironic, băşcăliat şi băşcălios. Libertatea, de pildă, pusă în ghilimele înseamnă aşa-zisa libertate. La fel, progres, cinste, bunăstare, gînditor, patriotic, poet etc. puse în ghilimele, încep a deveni suspecte, îndoielnice, rău mirositoare. Există şi ghilimele transcendentale, nevăzute: anumite concepte, valori sau idei, prin uz şi abuz, primesc de sus nişte ghilimele justiţiare: rostite de acum în public, poporul simte şi percepe deîndată ghilimelele în care sunt ambalate. Nu le mai ia în serios” (I. D. Sîrbu).

*

Uneori ţi-e jenă de jena ce s-ar fi cuvenit a fi a Celuilalt. Pe cînd acestuia nu-i pasă că te-a jignit, tu eşti cel stînjenit, stîngaci în faţa lui. E ca un soi de empatie perversă a individului în cauză, de care face uz spre a te subordona.

*

Depresia vine cîteodată cu un motiv anume, alteori reprezintă un motiv ea însăşi. Precum poezia pură.

*

„Sinceritatea este o deschidere a inimii. Se găseşte la puţini oameni, şi aceea pe care o vedem de obicei nu este decît o fină disimulare menită să atragă încrederea celorlalţi” (La Rochefoucauld).

*

Noi căutăm viitorul cu o maximă încordare, viitorul ne caută pe noi cînd nu suntem atenţi.