| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ion Mariatovarăşi de joacă Dumnezeu se poate ascunde chiar şi într-o maşină de tuns iarba (în balta craioviţei sunt mai multe stele decât în cer) şi când vorbim ori gândim doar sferturi de propoziţii universul ne înţelege (a fost făcut pe măsura noastră) Dumnezeu se ascunde în cele mai umile şi mărunte lucruri ca într-un joc noi ar trebui să-l căutăm ca nişte copii ce suntem însă noi ne prefacem că suntem adulţi jucăm jocuri şi îl punem pe Dumnezeu să muncească pentru noi îi plătim salariu (cruci mari făcute cu mâna ori cu limba când nu se poate altfel) chiar şi într-o poezie se poate ascunde Dumnezeu (îi place să se joace ne-a creat să ne aibă tovarăşi de joacă) dornici de succese de glorie ori cronici literare uităm că pagina albă poate să fie o aripă de înger pe care ar trebui să scriem cartea vieţii a celor ce sunt în cer şi pe pământ după apocalipsă sub asfalt iarba viitoare creşte încet dar sigur pentru ea o sută de ani este ca o singură oră după vara furtunilor când oamenii vor fi departe în navele lor de metal iarba va răsări înţeleaptă de sub asfaltul crăpat printre blocurile ajunse ţărână vor umbla furnicile şi gândacii (stăpânii dintotdeauna ai Pământului) de oameni vor aminti doar câteva cioburi de sticlă şi o bucată de plastic dintr-un telefon vechi prin care au trecut atâtea bucurii şi necazuri gnoza de la Princeton mă îngrop în realitate precum soldaţii lui Napoleon se îngropau în cai pe câmpiile frigului rusesc (şi Socrate mai este judecat şi Socrate încă mai bea otravă) mă îngrop în realitate vreau să uit mă învelesc în cerul îngheţat un cer în care stelele par bani aruncaţi (pomană pentru vii) de un Dumnezeu ce nu ştie de glumă ori glumeşte prea mult (cu El mă cert mereu pentru necazurile zilei de ieri zilei de azi şi necazurile zilelor ce vor veni) mă îngrop în realitate (chiar dacă nu o înţeleg) sfinţenia nu este de mine (de s-ar putea aş iubi toate femeile) mă îngrop în realitate să uit că sunt doar om mă îngrop în realitate şi ea se îngroapă în mine ca într-o oglindă ev mediu veşnic după ce a tăiat câteva capete călăul pios intră în biserică şi se roagă pentru sufletul lui curat |