Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Sașa Pană văzut de artiști

        de Cătălin Davidescu

Un loc emblematic în istoria Avangardei din România îl ocupă poetul şi publicistul Saşa Pană, pseudonimul literar al medicului militar Alexandru Binder. Cunoscut mai mult în calitate de editor şi arhivist al mişcării (prin Antologia literaturii române de avangardă, volumul de memorii Născut în ‘02 şi cunoscuta Arhivă Saşa Pană), scriitorul, creaţia sa literară, publicistică şi artistică nu s-au bucurat însă de acelaşi interes din partea criticii (cu câteva excepţii, între care Opera poetică, Ediţie critică şi studiu introductiv de Petrişor Militaru, Editura Aius, Craiova, 2015). În pofida faptului că locul creaţiei artistice, mai ales poetice, a lui Saşa Pană nu este încă bine definit în ierarhia istoriei noastre literare, activitatea sa de arhivist, animator şi mărturisitor (vezi volumul Născut în ‘02) a reuşit să contureze profilul unei personalităţi bine ancorate în realitatea literară românească, atât în perioada interbelică, cât şi în primele decenii de după 1944, când, pe lângă o bogată activitate literară, a condus revista şi editura Orizont (1944-1947, 42 de numere), de orientare proletară.

Ca orice personalitate implicată activ în viaţa noastră culturală timp de mai bine de o jumătate de secol, Saşa Pană a fost subiectul unor portretizări dintre cele mai variate, de la imagini cu valoare muzeală, datorate unor artişti ca Victor Brauner, M. H. Maxy, Marcel Janco ş.a. la portrete şarje sau caricaturale, realizate de artişti sau de colegi de breaslă ca M. Blecher, Miron Radu Paraschivescu etc.

Prima lucrare avându-l pe Saşa Pană ca subiect poate fi identificată în anul 1930, când proaspătul său prieten Victor Brauner (1903-1966) îi face un reuşit portret din seria decapitaţilor sau, cum a mai fost numită, Cap fără trup (vezi lucrări, din aceeaşi serie, pe care Victor Brauner le dedică prietenilor: Poetul Geo Bogza arată capul său peisajului cu sonde, 1929; Benjamine Fondane, 1931; Ilarie Voronca, 1932; Portretul Adelei Wechsler – mama lui B. Fundoianu,1936; Portretul lui Herman Brauner,1948). Lucrarea poartă şi o frumoasă dedicaţie din partea autorului: „Iubitului Saşa Pană”. Ei se cunoscuseră abia în 1928, deşi poetul urmărea de ceva vreme activitatea artistului. După mărturisirile sale din Născut în ‘02, fusese impresionat de revista 75HP (octombrie 1924, număr unic), făcută de Victor Brauner împreună cu Ilarie Voronca, precum şi de expoziţia pe care acesta o deschisese, tot în aceeaşi lună, la sala Sindicatului Artelor Frumoase din Bucureşti. În noiembrie 1924, tot aici, a avut loc o manifestare istorică pentru mişcarea de Avangardă din România, respectiv prima expoziţie de avangardă internaţională organizată de revista Contimporanul.

De aceea, câţiva ani mai târziu, în 1928, când Saşa Pană va scoate propria revistă, Unu, el va fi interesat să obţină colaborarea lui Brauner. În numărul 4 din Unu, acesta oferă spre publicare primul desen, devenind ulterior colaborator permanent al revistei până la plecarea sa în Franţa.

Victor Brauner va realiza „filmul Unu”, adică portretele în peniţă ale uniştilor, inclusiv al celebrei căţele Serafina, care îi cucerise prin inteligenţa şi devotamentul ei şi căreia Brunea-Fox, ziarist apropiat al lui Gheorge Dinu, i-a făcut un memorabil necrolog, iar Ilarie Voronca, o poezie, Discurs pentru comemorarea câinelui Serafina. Portretele individuale ale celor care făceau parte din redacţia revistei a apărut de-a lungul anilor în mai multe numere ale publicaţiei.

Un portret de o mare expresivitate artistică îi face, în 1934, M. H. Maxy (1895-1971), colaborator şi prieten apropiat al poetului. El este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi pictori avangardişti de la noi şi promotor a numeroase forme artistice de nişă (design de mobilier, coperţi şi grafică de carte, scenografie etc.). A fost comisarul expoziţiei internaţionale „Contimporanul” din 1924 şi, deoarece avea o situaţie materială ceva mai bună decât ceilalţi membri ai grupării, pentru că avea un magazin de artă şi obiecte decorative pe Calea Victoriei, ţinea casa deschisă prietenilor.

După plecarea la Paris a lui Victor Brauner, apare Marcel Janco (1895-1984), unul dintre artiştii fondatori ai mişcării Dada de la Zürich şi, împreună cu Ion Vinea, iniţiatorul primei reviste de avangardă de la noi, Contimporanul, contribuind la buna reprezentare grafică a revistei. Portretul în creion pe care Marcel Janco i-l face poetului este spontan, lucrat cu un duct nervos şi egal, în maniera cunoscută a artistului (Portretul a fost publicat în revista Unu, an II, nr. 17, octombrie, 1929, p. 6).

Iosif Ross (1899-1976) a fost un grafician şi apreciat caricaturist din perioada interbelică, prieten din liceu cu Benjamin Fundoianu (Fondane) şi Brunea-Fox. A reuşit să se impună în presa vremii prin grafica sa caricaturală de calitate.

La Ross, registrul comic e de o mare amplitudine. Portretul caricatură, „şarja amicală”, are concizia şi lapidaritatea care l-a făcut pe Freud să asemene caricatura cu „vorba de spirit”. Posibilitatea de reuşită, adică aprecierea caricaturii, este asigurată doar de buna cunoaştere a „subiectului”, a persoanei vizate, iar Ross şi Pană erau vechi prieteni.

O altă încercare de a-i surprinde figura îi aparţine unui bun scriitor şi prieten, Max Blecher (1909-1938). S-au cunoscut abia prin 1935, după ce aflase despre el prima dată de la mama pictoriţei Lucia Dem. Bălăcescu. Vizitându-şi fiica internată la sanatoriul din Constanţa, unde se afla internat şi Blecher, aceasta a rămas impresionată de calitatea intelectuală a tânărului scriitor. Ispitit de această recomandare, Saşa Pană îl întâlneşte pe mai tânărul său confrate, iar substanţa relaţiei dintre cei doi poate fi înţeleasă şi din calitatea cu care Max Blecher elaborează, în creioane colorate, portretul noului său prieten.

Filip Brunea-Fox (1898-1977), pseudonimul literar al lui Filip Brauner, unul dintre cei care, alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar la noi, deşi nu aparţine grupării avangardiste, frecventează mediul, fiind unul dintre apropiaţii lui Saşa Pană. Crochiul de portret pe care i-l face poetului (publicat în revista Unu, an II, nr. 13, mai, 1929, p. 6) este realizat cu un duct sigur, lapidar, care în pofida unei linii egale, reuşeşte totuşi să imprime o bună dinamică lucrării.

La împlinirea a 117 ani de la naşterea poetului, se cuvine să amintim şi această latură neexplorată a unei personalităţi complexe, una dintre figurile proteice ale culturii moderne româneşti.

© 2007 Revista Ramuri