| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Cornel BasarabescuCasă de vacanţă sau leul albastru În cărţi scrise de maeştri intru mai stăpân pe mine Şi mă îmbogăţesc de fiecare dată cu o casă de vacanţă, Şi de fiecare dată viaţa, ori mă ia de mână, Ori mă ia la şuturi şi mă scoate-afară din vis. Ai grijă să vezi, mi-a spus, Să vezi ce mare noroc ai, Să vezi cum cerbul magnific se plimbă pe străzi, După ce a fost dresat în sufletul tău. Cum se întoarce cu mersul său triumfal În aceeaşi seară, în aceeaşi carte, Iar lumea nu poate să creadă că în această seară Încet, încet se lasă umbra divină a cerbului. Dar au răsărit pe lume şi cârcotaşii, Nu era cerb, spuneau la judecata de apoi, Era un leu albastru, dresat de D.R. Popescu, Leul albastru ieşit mândru din curgerea fiecărei cărţi. A ieşit din amintiri ca să moară măreţ în fiecare dintre voi.
Întoarcerea lui Don Quijote 1 A auzit din cărţi că Soarele Cu care era îmbrăcat Dumnezeu Este simbolul eternităţii Şi că oamenii, în drumul zilnic spre serviciu, Bagă hoţeşte în buzunare efemere Vieţile furate din magma eternităţii. Şi a plecat în lume să facă dreptate: Fiind mai puţină eternitate pe pământ, Oamenii la întoarcerea de la muncile zilei Musai să restituie fiecare vieţile furate. 2 A mai auzit că atunci Când se crapă de veşnicie În istoria efemeră a omenirii, Zilele explodează într-un dans nebun Pe pământ, iar nopţile Cazate la hanul norocului Nu mai termină de golit Burdufurile cu vinul rătăcirii. Şi, ameţit de dorul aventurii, A plecat să dea ordin Zilelor şi nopţilor Să se oprească în faţa frumuseţii orbitoare A clipei de înţelepciune. 3 A mai auzit că toate întâmplările Din care s-a născut şi din care creşte omenirea Încap bine într-o sacoşă, o sacoşă Mare cât o mie şi una de nopţi Şi a plecat să aducă în satul lui, Pentru prieteni, Sacoşa miraculoasă a literaturii. 4 Indignat că în Biblie Nu sunt povestite întâmplările şi faptele Eroice ale cavalerilor rătăcitori, A plecat până la marginea cerului Să-i ceară lui Dumnezeu revizuirea Bibliei. Dumnezeu l-a primit la marginea cerului L-a primit cu divină ospitalitate, Rugându-l să se facă mai mic Pentru a avea loc în cer. Şi, pe când Don Quijote se odihnea, În timpul somnului, Dumnezeu i-a aşezat mintea la loc Şi l-a vindecat. I-a luminat apoi întoarcerea pe pământ. 5 Când a ajuns acasă i se părea Că poartă cu el toată lumina de pe pământ. Nici soarele, că e soare, nu avea strălucirea lui. În faţa prietenilor a ţinut un discurs scurt: Nu vedeţi? Gata. S-a terminat. A venit seara. Vă las prin testament dreptul să vă amintiţi de mine Şi să mă judecaţi. Iar nepoatei îi las toată averea mea: Cerul pe care l-am coborât Şi l-am împrăştiat pe pământ. Noapte Femeia aceea cernea totul, Gândurile, visele, tăcerile şi rătăcirile, Mălaiul, făina şi ţărâna Cu care se spală viaţa. Apoi, într-o dimineaţă, a întrebat Acum ce mai cern? Cineva, nevăzut, i-a răspuns: Uite, acum cerne cerul, Poate dai de Dumnezeu. Şi aşa i-a trecut viaţa Şi când moartea i-a luat totul, A spus: am înţeles. Şi vă sfătuiesc: Mai bine luaţi cerul, cu Dumnezeu cu tot, Şi tăiaţi-l mărunt, ca pentru salată, Tăiaţi-vă şi umbra Tot mărunt, ca pentru salată, Până vă pierdeţi identitatea. Aşa veţi înţelege cum îngerii Umblă liberi prin sângele vostru. Dar dacă tăceţi, fiţi siguri Că se face în jur dimineaţă On ne badine pas avec la poésie Nici nu s-a uscat bine cerneala creaţiei De pe bietul tău permis de conducere Şi ai sărit nerăbdător la volanul poeziei. Încă nu ştii să vezi diferenţa Dintre o autostradă şi un drumuleţ cu sens unic. Înjuri degeaba că sunt multe gropi Pe şoselele literaturii. Nu are rost să conduci cu viteză nebună. Este greu, este imposibil să ajungi la Dante, La Shakespeare sau la Mihai Eminescu. Noroc că eşti avertizat (prin reviste literare), Noroc că sunt radare peste tot. Acum, ce-ai păţit? Pană de motor? De inspiraţie? Pană de poezie nu există. Vezi dacă îţi funcţionează airbag-urile. Vezi dacă inspiraţia sau talentul Funcţionează fără aer condiţionat. Câte amenzi ai primit? Acum, nu simţi că ai uitat să faci plinul? On ne badine pas avec la beauté de linfini. Drumul Dumnezeu a ieşit la plimbare pe pământ. Trece prin oameni şi îşi şterge Tălpile divine de întunericul din noi. Poate sunt şi eu un drum pe care trece Eternitatea trasă cu o sfoară De clipele zgribulite ale singurătăţii. Ce drum prăfuit! Cineva adună zdrenţele drumurilor Şi în acest coş de rufe Abia are loc o zdreanţă, Pardon, o viaţă. |