Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mic hronic al vârstelor familiei Mihail

        de Laura Tiparu

În urma unor încercări de clasificare a portretelor de cabi-net şi a cărţilor de vizită (producţii fotografice specifice sfârşitului de secol XIX), din patrimoniul Serviciului Arhivelor Naţionale Dolj, a fost descoperit un număr semnificativ de fotografii, ilustrând universul particular al uneia dintre familiile a căror amprentă asupra Craiovei a rămas vizibilă, în ciuda numeroaselor vicisitudini, până azi: familia Mihail. În absenţa unor convingeri mai serioase, unii ar putea numi asta noroc. Astfel de mărturii au supravieţuit, se pare, împotriva logicii distrugerii, aplicate întregului patrimoniu „burghezo-moşieresc” de către regimul comunist. Valize burduşite cu documente, scrisori, fotografii etc. scapă uneori de rugurile ridicate ad-hoc prin curţi de palate sau conace. Nu ajung să îngroaşe scrumul ce transformă istoria în neant, ci la adăpost, aşteptând cuminţi să fie scoase, la o vreme (potrivită), în lumină.

Descoperirea, de două ori valoroas㠖 prin semnificaţia documentară şi dimensiunea estetic㠖, se află la dispoziţia tuturor celor ce vizitează expoziţia A fost odată familia Mihail, deschisă până la finele lunii februarie, la Muzeul de Artă Craiova. Prin intermediul ei, muzeul se achită de o datorie de onoare (aceea de a readuce în actualitate memoria familiei Mihail) şi, în acelaşi timp, facilitează imersiunea vizuală într-o perioadă în care societatea românească îşi propusese să recupereze politic, economic şi cultural distanţa ce o despărţea de Occidentul Europei.

Aromâni veniţi la nord de Dunăre din zona Salonicului, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, numiţi la început Konstandin, par să-şi fi asumat cu seriozitate deviza „Înfloreşte oriunde Dumnezeu te sădeşte”. Prima generaţie a familiei a făcut parte din comunitatea cosmopolită ce a transformat Bistreţul într-unul dintre cele mai importante porturi cerealiere din Europa. Despre a doua se ştie sigur că se stabilise în Craiova, îşi luase ca nume de familie prenumele înaintaşului, devenind Mihail, şi căpătase rang boieresc (acela de pitar) – pe potriva averii, făcute din comerţul cu grâne. În timpul celei de a treia, au ajuns la apogeul statutului lor social şi economic, nimic nelăsând să se întrevadă extincţia familiei după a patra generaţie. O sută de ani e un timp scurt pentru un neam, de aceea putem crede că fiecare zi a adăugat ce era necesar, pentru a deveni cea mai bogată familie a României.

Pentru prima oară, în expoziţia de la Muzeul de Artă Craiova, numele Mihail este legat de chipurile membrilor familiei, la diferite vârste şi în diferite ipostaze, de chipurile rubedeniilor şi prietenilor lor, într-o vastă galerie de imagini ilustrative pentru fotografia executată în perioada cuprinsă între anii ‘50 ai secolului al XIX-lea şi anii ’30 ai secolului al XX-lea: de la cărţile de vizită şi portretele de cabinet realizate şi montate elegant în cele mai renumite studiouri fotografice din România şi Europa, până la fotografiile tip carte poştală (adesea smulse din albume ce n-au mai fost salvate) şi chiar instantanee realizate de Jean Mihail, cu propriul aparat.

Fotografiile ieşite din atelierele celebre europene (L. Angerer, Adčle, M. Nadar, Löwy) sau româneşti (Carol Szatmary, Franz Mandy, I. Spirescu, Duschek, Bielig, E. Pesky, I. Szollosy), portrete singulare sau de grup, au fost multiplicate, în format CDV (carte de vizită) sau fotografie de cabinet, pentru a fi circulate între rude, prieteni şi cunoscuţi. Au apărut albume speciale în care puteau fi colecţionate (există în expunere unul, ce a aparţinut familiei Vorvoreanu) şi păstrate la vedere, în salon. Exista, se pare, şi obiceiul de a alcătui albume cu ceremoniile funerare ale membrilor familiei – un astfel de album deţinea şi familia Mihail (aşa cum am aflat din inventarul bunurilor aflate în palat, atunci când comuniştii au pus stăpânire pe el în 1947), dar a fost, probabil, distrus.

Fotografiile care au supravieţuit până azi au dovedit rezistenţa în timp a lucrului bine făcut. Alegerea decorului, proiectarea luminii, atenţia la detalii, la calitatea materialelor şi a suportului, la modul de prezentare – toate revelau preocuparea artistului fotograf de a surprinde ipostaza cea mai avantajoasă a modelului, de a-l pune în evidenţă, de a-l complimenta, fără a abandona realismul. Munca fotografului de atunci era să realizeze ceea ce timpul a reuşit să facă în cazul statuilor antice greceşti: să elibereze modelul de aspectele perisabile. Registrul în alb-negru al fotografiilor şi cel în sepia oferă, prin paleta subtilă de griuri sau brunuri, o dimensiune spiritualizată a portretului, facilitează observarea detaliilor, înnobilează trăsăturile prin umbre. „Fotografia nu trebuie să idealizeze, ea trebuie să ilustreze natura surprinsă în cea mai spirituală ipostază a sa”, spune unul dintre maeştrii fotografi ai secolului al XIX-lea, Alexander Bassano.

Expoziţia A fost odată familia Mihail reprezintă mai mult decât o istorie de familie în imagini, ea scoate la iveală o lume suprimată, ale cărei moşteniri culturale şi spirituale ne-au fost refuzate. De aceea, poate, aşa cum spune Al. Paleologu: „Nostalgia după imaginile puse frumos în pagină e un semn al nevoii de a corecta harababura şi dezmăţul comportamental al lumii de azi, plăcerea stupidă de a fi pozat în posturi groteşti şi penibile. Trebuie să ne recâştigăm prestanţa fără de care o societate nu are vertebraţie şi demnitate”.

© 2007 Revista Ramuri