Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O călătorie romantică

        de Daniela Micu

În cultura română, numele lui Richard Kunisch (1828-1885) are ecouri în eminescologie. În călătoriile sale a cules basme şi poveşti folclorice, iar în una dintre aceste însemnări, Eminescu găseşte inspiraţie pentru Luceafărul, aşa cum a şi mărturisit poetul însuşi. Din păcate, lucrarea de faţă nu îi aduce succes în ţara sa de origine. Din nota editorului aflăm că autorul nu este cuprins în nicio bibliografie ori enciclopedie germană şi că acesta se înscrie în categoria autorilor anodini, „ignorat în propriul spaţiu lingvistic, care, întâmplător sau nu, se plasează într-o altă cultură, cu totul străină de a sa, la baza unui segment de istorie literară, atât creativă, cât şi exegetică, de eminent prestigiu” (p. 6).

Viorica Nişcov argumentează, de asemenea, faptul că analizele criticilor au vizat nesemnificativ fondul folcloric al basmelor culese de Kunisch, iar accentul a căzut aproape în întregime pe relaţia dintre acestea şi Eminescu. Textul oferă însă şi numeroase alte deschideri analitice. Una dintre ele ar putea fi aceasta a fondului folcloric de care aparţin basmele şi poveştilor, iar alta ţine mai mult de o atmosferă culturală şi de spiritul scriiturii, care nu numai că se aliniază ca timp suflului european, ci şi din punctul de vedere al modului de a fi şi de a se raporta la viaţă şi lume. Caracterizat, în primul rând, de o tonalitate afectivă şi exaltată, textul este un exemplu de manifestare a romantismului literar în zona jurnalului de călătorie. Pe întreaga sa întindere vom întâlni teme şi simboluri specifice romantismului: idealul feminin, dorinţa de libertate, accentul pe individualitatea fiinţei umane şi imposibilitatea de a o încadra în tipologii umane, natura şi iubirea faţă de aceasta, pasiunea pentru mister şi exotic etc.

Ispita exoticului misterios

Jurnalul se deschide cu întrebarea „De ce călătorim?” şi dezbate prin aceasta, din perspectivă romantică, motivaţia ce stă la baza întreprinderii călătoriei. Curiozitatea faţă de necunoscut a luat iniţial forma unor vise ale copilăriei şi a evoluat odată cu înaintarea în vârstă într-un „Eldorado” al turistului: „Ţara de basm a Şeherezadei se ridica în faţa sufletului meu, cu palmierii şi minaretele sale, cu califii şi femeile sale acoperite de văluri [...] Sălăşluiam în wigwamul pieilor roşii care cad cu pădurile lor sub loviturile de secure ale civilizaţiei necruţătoare. Călătoream pe marea albastră, când uraganul vuind se cunună cu ea, când pieptul ei freamătă până-n slava cerului sub îmbrăţişarea năprasnicului peţitor. Iar din unde se ridicau palate strălucind alb, chitare răsunau în dumbrăvi înmiresmate, cerul de un albastru adânc se arcuia într-o frumuseţe senină peste ţara barcarolelor şi a serenadelor.” (p. 43). Nu putem să nu remarcăm aici întreg registrul stilistic ce ţine de romantism, dar mai ales faptul că proiecţia călătoriei capătă dimensiuni magice şi devine indispensabilă adevăratei cunoaşteri: „Cât de bogată şi plină de vrajă era lumea depărtării, cât de sărăcăcioasă şi dezvrăjită era lumea care mă înconjura!” (idem). O întâlnire de maturitate cu un bătrân care nu ieşise niciodată din satul său oferă o nouă înţelegere a dorinţei de călătorie – „cei fericiţi nu călătoresc” (p. 44). Altminteri, „plictisul”, „spleen-ul” sau „dorul” îi mână pe oameni să caute în depărtări ceea ce le lipseşte acasă.

Iubirea faţă de natură

În România, călătoria începe la Orşova, în portul unde găseşte un „haos de naţiuni şi porturi, de obiceiuri şi graiuri cum numai Orientul poate da la iveală. Căci Orientul aici începe” (p. 76). Aflat la poarta Orientului, unde majoritatea călătorilor vremii plasează România, jurnalistul caută imediat refugiul în natură şi porneşte singur într-o drumeţie. Căutarea solitudinii şi experimentarea ei extatică este un alt element ce ţine de spiritul romantic: „M-am întins pe pământ pentru a gusta tihna orientală şi m-a desfătat din plin simţământul de singurătate de care am dus multă vreme lips㔠(idem). Verdele naturii este prilej de încântare şi reflecţii poetice. El se situează de partea naturii şi urmăreşte din depărtare manifestările citadine. Uneori curiozitatea, alteori apariţia inoportună a vreunui localnic îl trezesc din reveria naturii şi îl fac să caute din nou prezenţa oamenilor. În căutările sale, îşi formulează discursul la persoana a doua, astfel încât să atragă cititorul să se alăture lui, să devină aliatul său în noile descoperiri: „Uită-te în jur!”, „Hai, mai departe..”, „Întreabă-l pe...” etc.

Individualitate şi libertate

Kunisch nu caută să stabilească tipologii sau tipare specifice culturilor în care călătoreşte. Pe acestea, din eventuale nevoi antropologice, le poţi sustrage ulterior din paginile sale, cu sprijinul unor baze ontologice prealabile. El insistă asupra importanţei descoperirii elementelor unice, fiindcă se află în căutarea acelui ceva deosebit de cultura sa, care să îi umple o dorinţă neclară. În schimb, identificarea singularităţilor anulează aşteptările prealabile şi încurajează spontaneitatea. Pentru evitarea monotoniei, autorul recomandă o privire mai pătrunzătoare şi un spirit fin de observaţie, o stare vibrantă a minţii în timpul călătoriei. Singularitatea românească, confirmată şi în multe alte jurnale apropiate vremii, se regăseşte în contraste: „Dacă singularitatea care izbeşte ochiului şi asocierea picantă de contraste alcătuiesc Eldorado-ul turistului, atunci nici un loc, în afară de Alger, nu i se poate recomanda acestuia mai mult decât Bucureştiul.” (p. 97)

Erotismul idealizat

Iubirea s-a aflat întotdeauna în centrul universului romantic. Indiferent de formele ei de manifestare, ea este catalizatorul vieţii şi al modului de organizare şi receptare a acesteia. Richard Kunisch se află în căutarea unui ideal de frumuseţe, pe care a început să îl construiască în visele de tinereţe şi pe care îl retuşează în călătoriile sale. Privind din perspectiva actuală, registrul erotic cuprinde o mulţime de clişee şi coboară din lumea orientală: „Frumuseţea femeilor presupune întotdeauna ochi întunecaţi, adânci, neapărat aprinşi, sprâncene precis desenate, buze pline, eventual de culoarea coralului, păr bogat, mers elastic, veşminte strălucitoare, inimă pătimaşă, mister, cochetărie, disponibilitate erotică, în stare să biruie prin vicleşug oprelişti oricât de straşnice” (p. 15, nota editorului). Privind la un loc aceste însuşiri pe care trebuie să le aibă femeia ideală, vom vedea în aceasta, de fapt, o personificare a visului său din copilărie, redat în capitolul introductiv. Apa, din care ies toate elementele civilizaţiilor, este, în mitologie, asociată erotismului şi fertilităţii. Aşa cum vedea, la un moment dat, apa, astfel vede, la maturitate, idealul feminin.

Se pot remarca două forme de manifestare a erotismului. Una ţine mai degrabă de un voaiorism galant: „Ochii îi străluceau şi ardeau văpaie, pieptul îi fremăta. Tot mai dulce, mai adânc, mai pătimaş perlau sunetele, era un cântec fantastic de tulburător. Inima femeii seamănă cu boaba de tămâie: răspândeşte mireasmă doar când arde” (p. 110) sau de un interes constant faţă de subiectul iubirii arătat în conversaţiile cu diferiţi interlocutori: „Frumoasa fiică a Orientului părea că nu ne bagă în seamă, privirile i se îndreptau în jos. «Gura ei este roză, grumazul un buchet de iasomie», şopti bătrânul Iussuf. «Pe cele şapte ceruri ale lui Mahomed şi pe cele patru raiuri pământene», spuse încet însoţitorul meu, fermecat, «nu mai există o femeie ca asta!». Acum îşi întoarse încet spre noi ochii umbriţi de genele lungi. Erau îngeri ai luminii sau ai întunericului care sălăşluiau în aceşti ochi arzând întunecat?” (p. 248). Erotismul este şi pasional, dar acesta se manifestă în scris când lasă imaginaţia să îi zburde în conturarea vreunei poveşti de dragoste, precum în Aniţa (pp. 145-152), în care apare mitul Zburătorului sau Cleopatra Stambulului (pp. 305-314), unde Erosul se împleteşte cu Thanatosul, sub forma unei prinţese criminale, mistuită de pofte carnale.

Ar mai fi de observat şi faptul că autorul investeşte multă energie în realizarea portretelor, în special a celor feminine. Descrierile sale sunt atât de minuţios realizate, încât ai putea avea senzaţia că te afli în faţa unui tablou. Deşi fine, observaţiile sale sunt completate de un limbaj încărcat de clişee şi stereotipii. Portretele orientale sunt, fără excepţie, învelite într-o aură strălucitoare, voluptoasă atât din punct de vedere vizual, cât şi olfactiv sau auditiv. Este, probabil, şi un efect al lecturării basmelor din O mie şi una de nopţi asupra occidentalului, atras de misterul depărtării, care, odată întâlnită, inspiră necesitatea de a o cuprinde cu ajutorul unor instrumente familiare, dar totodată neobişnuite.

Privit în ansamblu, jurnalul de călătorie al lui Richard Kunisch este unul dens şi eclectic. Deşi organizează textul în capitole potrivite ca mărime, pe care le defineşte clar, faptul că înglobează în acestea tot ceea ce întâlneşte şi o face pe un fundal emotiv intensificat, fără a oferi, în acelaşi timp, vreun detaliu personal, oferă o senzaţie de aglomerare. De altfel, foarte important pentru abordarea critică este şi faptul că autorul îmbină spontan relatarea de tip documentar cu referinţe istorice verificabile şi cea de tip ficţionalizant cu o multitudine de referinţe literare. De aceea, jurnalul nu poate fi luat în considerare atunci când vine vorba de înţelegerea culturilor pe care le străbate, nici chiar pentru a percepe o anumită atmosferă orientală. Acesta este o manifestare a spiritului propriu şi a culturii occidentale aflate în plin romantism.

Nr. 04 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 20 martie 2019

Şedinţa Consiliului  Uniunii Scriitorilor din România din data de 20 martie 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Despre amărăciune, cu oarecare speranţă
de Gabriel Coşoveanu

In memoriam Ioana Dinulescu

O clipă plutind deasupra abisului (2)
de Gheorghe Grigurcu

„Te voi căuta pentru tot restul vieţii mele”
de Simona Preda

Falsul idealism, divizarea, imaginea
de Adrian Popescu

„Amicul X”
de Nicolae Prelipceanu

#padureaspanzuratilor?
de Mihai Ghiţulescu

Necesar despre noile religii politice
de Cristian Pătrăşconiu

Poetul la vârsta înţelepciunii
de Ion Munteanu

Fragmente poetice de existenţă
de Aura Dogaru

O călătorie romantică
de Daniela Micu

Ştefan Petic㠖 un modern maiorescian
de Gabriel Nedelea

Neverending Love Story
de Gabriela Gheorghişor

„Imaginaţia speranţei este un dar nativ care se adânceşte prin educaţie”
de Monica Pillat

Totalitarism: comunism şi nazism
de Stéphane Courtois

Omul complet al rockului românesc
de Dumitru Ungureanu

Despre filosofia românească
de Ştefan Vlăduţescu

Poeme din scrin
de Patrel Berceanu

Prin lentilă
de Haricleea Nicolau

Poezie
de Varujan Vosganian

Canalele energetice ale monologului interior
de Ioan Holban

Publicistica şi închisorile lui Slavici
de Toma Grigorie

Lumina dinăuntru
de Viorica Gligor

Dependenţa de senzorial
de Gabriela Rusu-Păsărin

Istoria albinelor
de Maja Lunde

Non lasciate ogni speranza, voi ch’entrate
de Mădălina Mirea

© 2007 Revista Ramuri