| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeme din scrinde Patrel BerceanuÎn poemul Zâmbete de neînţeles publicat în volumul Planetă de poet, Patrel Berceanu îşi imagina o scenă în care copiii lui cotrobăie printr-un scrin şi descoperă cu uimire fotografii ale tatălui lor ciopârţite (degetul arătător de la mâna stângă e lipsă/ Şi o bucată de ureche îi lipsea), cu trimitere la versurile tăiate sau rămase nepublicate din cauza cenzurii. Am cotrobăit prin scrin şi am găsit versuri cu potenţial nu doar exploziv, ci şi autodistructiv, pe care poetul le-a pus acolo şi nu le-a scos niciodată pentru a le flutura. Oricum, cei care l-au cunoscut pot depune mărturie despre curajul cu care el vorbea în gura mare despre ceea ce alţii n-ar fi îndrăznit să vorbească nici în somn. (Doina Pologea Berceanu)
Poem Am scris un poem cu sânge. Cu sânge l-am tipărit pe hârtie. Cu sânge adevărat. Cald. Roşu. Cei care niciodată nu înalţă edificii cu sângele lor nu ar trebui să-l citească. Cei care nu culeg grâu cu seceri din sânge nu ar trebui să-l citească. Politicienii limbuţi care risipesc întotdeauna sângele altora sigur nu ar trebui să-l citească. Nu zâmbi. Am scris un poem cu sânge. O să găsească cititori, cel puţin aşa sper. Tristeţea s-a întins acum peste toate.
Nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva dar ce-i la urma urmei poezia să i te agăţi de poale apropo de poezie: unde-i versul acela capabil să devină eroul zilei sigur că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva deşi ai crede că cele mai bune lucruri sunt cele slobode însă versul acela poate că pluteşte în aer ca un teribil lasou radioactiv care a calculat aproape totul: deschizătura laţului, viteza de deplasare, gâtul şi grumazul victimei, forţa de strângere Revolta din sufragerie avantajul de a fi viu nu face doi bani dacă nu ştii aprecia repede distanţele ochi ager mâini îndemânatice cam asta-i cheia izbânzii dacă doreşti să-ntorci cu fundul în sus televizorul cu o singură mişcare miracolul se iscă din uluială şi precizie televizorul nu ştie cum stau lucrurile
Oedip. Monologul din crângul eumenidelor vărsarea de sânge şi răsăritul de soare n-au nici un temei pentru orbi şi dacă ar începe mâine un potop care să dureze o sută de secole tot se vor găsi unii care să-ţi ceară la urcarea pe arcă numele, vârsta şi apartenenţa politică da şi se vor sui la timonă să ne păstoreasca neliniştile sângele şi nisipul strecurat în sandale şi unghii căci vedeţi ce bine suna ararat într-o istorie veşnic de-a-ndoaselea veşnic tarara şi tarara şi tarara
Despre naşterea poeziei 1Faptele şi spusele ei se cunosc pe de-a-ntregul căci toate au căpătat înţelesuri sau, cum spuneau mai încoace bastarzii, un sens şi o dovadă a sensului. Singura spusă rămasă fără noimă e următoarea: Regilor, vremea ar fi să vegheaţi cu gândire-nţeleaptă la următoarele: voi vieţuind şi girând printre oameni, zeii din cer pedepsesc judecata vicleană şi strâmbă şi sfâşierea de lupi dintre semeni. Căci zeii văd totul. Să vă păziţi, aşadar, o, voi, regilor. Fiţi ai dreptăţii. Ochiul lui Zeus peste tot va luci şi pricepe-va totul. Unde-a privit a văzut în adânc, căci nimica nu-i scapă, Că, spre-o pildă, -n oraş e închis în cătuşe-adevărul. 2Aceste vechi vorbe ale Poeziei nici până azi n-au căpătat înţeles, nici acum nu se ştie ce vor ele să spună. E vremea m-a trădat nu firea mea ci carnea mea firea mea zicea: muşcă carnea mea zicea: linguşeşte şi mai zicea dinţii tăi sunt fragezi ca petala de trandafir ergo: linge zăpada e puritatea minţită lasă-te nins e vremea ninsorii Va trebui să lăudăm norii noi, suflete, ne căpătuim şi pe spinarea lucrurilor care ne întorc spatele să nu spui ce contează însă dacă lăsăm să ne scape nelăudat amurgul ăsta lat în umeri (atenţie s-a oprit o clipă pe trepte ca-n vremurile bune) va trebui să lăudăm norii ăia scârboşi care fac jocul vecinului pontiful profeţiilor din cartier ce-i drept reumatismul nici nu iartă dar nici nu minte Realitate a noastră Dacă lumea o va ţine tot aşa cei nenăscuţi ar face bine să mediteze o clipă înainte de a intra în viaţă setoşi de fapte Şi-aşa savanţii susţin că fătul visează aceleaşi imagini odată cu mama şi nenăscuţii sunt cu totul printre noi câtă vreme visul e realitatea înşelată. Realitate a noastră căci alta nu cunoaştem. Meşter la-ntoarceri Ai mânia. Ţi-ar mai trebui putinţa de a lua vieţii de sub nas vânatul proştilor aceştia-mbăloşând nadirul secretând ruina şi-mpuţind văleatul Ai tristeţea. Îţi lipseşte-un frate meşter bun la-ntoarceri ca un Odiseu îndopând cu ceară hăuri delatoare puse în serviciul nu ştiu cărui zeu Dar mai întâi mai întâi mai întâi îmbracă-ţi cămaşa curată de in întinde-te pe un pat primitor de măceşi şi dormi şi visează o coroană cu spini
Pendulare să iei o clipă-n serios ideea de-a deveni pe scenă saltimbanc politic sau să îţi iroseşti minuta vieţii privind la soare cum îngenunchează lovit în frunte, istovit de glonţ în agonie peste ţărmul scitic?
1 Poemul a apărut în volumul Lacrimi civile, mai puţin acest fragment final, care a fost eliminat.2 Hesiod, Către regi. |