Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Lumina dinăuntru

        de Viorica Gligor

Debutul prozatoarei Guzel Iahina, în 2015, s-a bucurat de aprecieri superlative din partea a doi scriitori ruşi remarcabili, Evgheni Vodolazkin şi Ludmila Uliţkaia, cei care ne-au fascinat prin Laur, Aviatorul, respectiv Medeea şi copiii ei sau Scara lui Iakov. Recompensat cu importante premii literare şi traduceri (în curs de apariţie) în peste treizeci de limbi, romanul Zuleiha deschide ochii exercită asupra cititorilor o putere de seducţie invicibilă, aşa cum se întâmplă cu literatura adevărată.

Povestea unei tinere dintr-un sat de tătari, situat la marginea Uniunii Sovietice, în anii ‘30 – perioada nefastă a deschiaburirii – se derulează într-un crescendo dramatic. Iniţial, femeia trăieşte într-o familie patriarhală, împreună cu un soţ primitiv şi o soacră oarbă, dominatoare şi nemiloasă, care o persecută. În acest univers aproape păgân, bântuit de superstiţii, vise premonitorii şi duhuri, Zuleiha îşi trăieşte nefericirea ca pe un dat firesc. Cu resemnare şi credinţă în voinţa lui Allah. Fără să ştie că viaţa are şi alte coordonate. A pierdut patru fiice şi este din nou însărcinată. Duce povara gospodăriei, în ciuda fragilităţii fizice, dar nu se plânge. La capătul unei zile istovitoare, soţul ei este ucis de un ofiţer din Armata Roşie, pentru că s-a împotrivit colectivizării şi a refuzat plata cotelor la stat. Fatalmente, viaţa îi este deturnată, fără putinţă de împotrivire, de pe făgaşul normal. Istoria, cu violenţele şi nedreptăţile ei cumplite, răstoarnă totul din temelii.

Când Zuleiha deschide ochii asupra realităţii social-politice, drama ei de femeie singură se împleteşte, pe nesimţite, cu cea a unei umanităţi foarte eterogene: ţărani înstăriţi de diverse naţionalităţi, intelectuali leningrădeni (medici, artişti), consideraţi duşmani de clasă şi deportaţi în Siberia. Cu toţii călătoresc, în condiţii cumplite, spre taigaua unde urmează să întemeieze o colonie de muncă. În trenul care îi poartă spre un alt destin, oamenii sunt uniţi de aceleaşi suferinţe: foamea, frigul, mizeria, frica, moartea. Zuleiha luptă pentru viaţa ei şi a copilului pe care îl poartă în pântece. Maternitatea îi dă putere, mai ales atunci când o bântuie gândul sinuciderii sau când este înghiţită de vâltoarea clocotitoare a apelor. Din care este salvată de asasinul soţului, Ignatov.

Odată cu naşterea lui Iusuf, inima Zuleihăi „cântă de bucurie”. Copilul creşte frumos, în ciuda condiţiilor ostile şi adesea inumane. Blestemul care planează asupra ei pare învins de puterea dragostei materne. Damnată să trăiască în pustietatea siberiană, în comunitatea restrânsă a exilaţilor, Zuleiha uită spaimele, regulile şi deprinderile dinainte, care i-au dat sens. Supravieţuirea îi fură vechea identitate. Renunţă să se mai roage cu evlavia de altădată, să-şi mai irosească energia cu amintiri despre morţi şi se dedică fiului, cu toată fiinţa: „La început îi fusese frică să trăiască fără atenţia permanentă şi supravegherea strictă a ochiului nevăzător – se simţea orfană. Apoi s-a obişnuit, s-a resemnat. Uneori, din obişnuinţă, trimitea spre cer mici rugăciuni, grăbite – aşa cum sunt trimise scrisori scurte din locuri sălbatice şi îndepărtate, fără speranţa că vor ajunge la destinatar”.

Zuleiha suferă o prefacere, o transformare. Femeia dinainte, temătoare de păcate şi pedepse, supusă legilor morale şi religioase, se confruntă cu o provocare teribilă. Este prinsă în plasa unei atracţii erotice ardente şi extrem de periculoase. Ani întregi refuză să intre în capcana acestei ispite, cu atât mai mult cu cât Ivan Ignatov este ucigaşul soţului ei. Totuşi, feminitatea ei se trezeşte la viaţă sub privirea mistuită de dorinţă a bărbatului: „Simţea cum ea însăşi se transformă în miere: mâinile care puneau ceaunul pe masă, parcă i se prelungeau de-a lungul corpului, picioarele care păşeau pe podea, parcă se lipeau de ea, capul care voia s-o izgonească departe de locul ăsta, i se înmuia, i se topea sub basmaua strâns înnodată. Ucigaşul soţului o privea cu privirea soţului – şi ea se transforma în miere. I se făcea ruşine, o ruşine chinuitoare, insuportabilă, monstruoasă”. Deşi luptă vreme îndelungată împotriva acestei pasiuni, Zuleiha sfârşeşte prin a i se dărui. Descoperă libertatea plenară a dragostei, plăcerea senzualităţii, se eliberează de povara ruşinii şi a vinovăţiei. Timpul extatic al sufletului dinamitează toate barierele şi prejudecăţile: „În cortul negru, timpul era dat peste cap; nu curgea drept înainte, o lua într-o parte, de-a curmezişul. Zuleiha plutea în el ca peştele, ca valul – ba dizolvându-se de tot, ba revenind în limitele corpului ei. Uneori, la câteva clipe după ce închidea în urma ei uşa scârţâitoare a comandamentului, descoperea surprinsă că se făcuse ziuă. Alteori, când îşi punea palma pe spatele lat al lui Ignatov şi îşi lipea faţa de gâtul lui, simţea scurgerea nesfârşit de lungă a clipelor... În cortul negru nu-şi găseau locul amintirile şi spaimele. Aici exista numai ziua de azi, numai clipa de acum. Clipa de acum era atât de consistentă şi de tangibilă, încât Zuleihăi i se umezeau ochii”.

Guzel Iahina analizează magistral itinerarul iniţiatic pe care îl parcurge protagonista. Laitmotivul „deschiderii ochilor” revelează momentele-cheie ale destinului feminin. Cunoaşterea de sine asimilează experienţe majore, mirabile: maternitatea şi dragostea. Tensiunea interioară, scindarea dramatică între patimă şi remuşcare, între fericire şi sfâşiere oglindesc tribulaţiile iubirii interzise. Constrânsă să asume consecinţele nefaste ale nebuniei amoroase, Zuleiha renunţă la Ivan, pentru a salva viaţa fiului ei. Trezirea conştiinţei spirituale este brutală. Regăsirea fiinţei trece prin focul suferinţei, al pocăinţe şi al ispăşirii: „Iată osânda pentru viaţa păcătoasă, în afara căsătoriei, trăită cu un necredincios, ucigaşul bărbatului ei. Pentru că l-a preferat pe el în locul credinţei, în locul soţului şi fiului ei. Avea dreptate Strigoaica – cerul a pedepsit-o pe Zuleiha”.

Romanul Zuleiha deschide ochii este, aşa cum apreciază Ludmila Uliţkaia, „un imn al iubirii şi al tandreţii în infern”. O poveste impresionantă despre dragostea nemărginită, sacrificială a unei mame. Despre căutarea identitară a unei femei al cărui parcurs existenţial relevă forţă şi frumuseţe morală. Privilegiată de lumina dinăuntru, privirea Zuleihăi devine din ce în ce mai conştientă, mai lucidă şi mai responsabilă, pe măsură ce-şi trăieşte istoria personală. Autoarea mărturiseşte, în interviul realizat de Cristian Pătrăşcoiu şi publicat în numărul din februarie 2019 al revistei Ramuri, c㠄deschiderea ochilor vorbeşte despre eliberarea interioară a Zuleihăi şi despre descoperirea sinelui. O schimbare de minte, o călătorie care începe de la nişte repere geografice şi care, de fapt, duce la un tip de aventură spirituală”.

Nr. 04 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 20 martie 2019

Şedinţa Consiliului  Uniunii Scriitorilor din România din data de 20 martie 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Despre amărăciune, cu oarecare speranţă
de Gabriel Coşoveanu

In memoriam Ioana Dinulescu

O clipă plutind deasupra abisului (2)
de Gheorghe Grigurcu

„Te voi căuta pentru tot restul vieţii mele”
de Simona Preda

Falsul idealism, divizarea, imaginea
de Adrian Popescu

„Amicul X”
de Nicolae Prelipceanu

#padureaspanzuratilor?
de Mihai Ghiţulescu

Necesar despre noile religii politice
de Cristian Pătrăşconiu

Poetul la vârsta înţelepciunii
de Ion Munteanu

Fragmente poetice de existenţă
de Aura Dogaru

O călătorie romantică
de Daniela Micu

Ştefan Petic㠖 un modern maiorescian
de Gabriel Nedelea

Neverending Love Story
de Gabriela Gheorghişor

„Imaginaţia speranţei este un dar nativ care se adânceşte prin educaţie”
de Monica Pillat

Totalitarism: comunism şi nazism
de Stéphane Courtois

Omul complet al rockului românesc
de Dumitru Ungureanu

Despre filosofia românească
de Ştefan Vlăduţescu

Poeme din scrin
de Patrel Berceanu

Prin lentilă
de Haricleea Nicolau

Poezie
de Varujan Vosganian

Canalele energetice ale monologului interior
de Ioan Holban

Publicistica şi închisorile lui Slavici
de Toma Grigorie

Lumina dinăuntru
de Viorica Gligor

Dependenţa de senzorial
de Gabriela Rusu-Păsărin

Istoria albinelor
de Maja Lunde

Non lasciate ogni speranza, voi ch’entrate
de Mădălina Mirea

© 2007 Revista Ramuri