Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Şi iubirea poate deveni împovărătoare”

        de Simona Preda

Hemingway şi cu mine, roman scris la persoana întâi, semnat de bine-cunoscuta scriitoare Paula McLain, din Statele Unite, este în sine o poveste de dragoste, o reconstituire ficţională a relaţiei dintre Martha Gellhorn, una dintre cele mai interesante figuri din peisajul jurnalistic şi literar american din secolul al XX-lea, şi Ernest Hemingway.

Romanul, bestseller New York Times, este unul introspectiv, cu un stil clar, concis, puternic, fără menajamente, ca o mărturisire publică ce urmăreşte cronologic iubirea celor doi, atât în timp, cât şi în desfăşurare spaţială, pe mai multe continente. Martha avea să devină cea de-a treia soţie a marelui scriitor, a celui a cărui celebritate pare că va ucide această iubire pasională. Nu lipsesc din dramă nici imaginea războiului, nici elementele de politică sau cele sociale, consideraţiile de natură etică şi judecăţile şi gândurile Marthei pe marginea legăturii lor.

Începută ca o legătură amoroasă, aceasta va eşua în rivalitate profesională, sarcasm şi trădare. Ceea ce i-a unit la început, calitatea de corespondenţi din Războiul civil din Spania, este şi ceea ce îi va îndepărta, Martha rămânând o fidelă a cauzelor nobile ale lumii, a libertăţii, a democraţiei, a luptei pentru eliberare, în timp ce Hemingway, luat de valul celebrităţii sale, pare că a ales să se îndepărteze de aceste idealuri, să devină egoist, prizonier al propriului succes şi al adoraţiei cititorilor, fapt care va duce la ruptura dintre ei. Întâlnirea lor este întâmplătoare, iar pentru Martha, Hemingway nu este de la început marea iubire, ci mai degrabă o provocare: „Cine este omul ăsta? Mă pomeneam întrebându-mă tot mai des (...) mă îndrăgosteam şi era minunat, şi era cumplit”.

Iubirea lor interferează cu dramele războiului, „Poate că viitorul nici măcar nu exista. Era foarte posibil. Războiul avea regulile sale, în fond, iar noi nu le puteam decât bănui”, dar, în acelaşi timp, şi cu altfel de chestiuni cotidiene: Hemingway era căsătorit, avea copii şi o responsabilitate pentru familie, de care avea să se rupă cu greu. „Probabil că urma să regretăm amândoi, însă acum nu voiam să mă gândesc la asta şi la nimic altceva. Nici la vină, nici la Pauline. Nici la timpul care mai rămăsese de petrecut în Spania sau la ce vom spune sau ce vom simţi în viitor”.

Martha îi acceptă tabieturile, luptă şi este rănită de faptul că, inclusiv public, este asociată cu numele lui, că este privită ca o nouă relaţie a lui Hemingway, iar profesional, că se insinuează influenţa marelui Hemingway asupra publicisticii ei, „Am început aproape imediat să obosesc să fiu etalată ca noua soţie”. Martha continuă să meargă, în calitate de corespondent de război, în zone periculoase ale lumii, cu şi mai ales fără el, în timp ce acesta rămâne să savureze gloria proprie: „Soţul meu le aparţinea tuturor şi părea să-i placă asta. Unde se duseseră liniştea şi intimitatea?”.

După căsătorie, Martha pare să devină o anexă a lui Hemingway, „doamna Hemingway” ajungând să fie doar însoţitoarea scriitorului şi omul care va resimţi din plin efectele negative ale celebrităţii lui: „Mi-era foarte rău, eram obosită de picam, dar zâmbeam, zâmbeam, mă străduiam să fac cea mai bună impresie în calitate de doamna Hemingway”.

Spre finalul relaţiei, rivalitatea dintre ei şi frustrările acumulate răbufnesc, fiecare dintre cei doi arătându-şi o parte de nebănuit la începutul relaţiei: „Erau acolo absolut toate stările, toate faţetele lui bine expuse – dusul cu vorba, ameninţarea, cultivarea vinovăţiei. Însă toate astea nu acopereau decât foarte vag o profundă singurătate şi teamă. (...) Nu voia să ne piardă pe noi. (...) nu încercam să mă îndepărtez, ci doar să am grijă să nu fiu atât de absorbită de el – de lipsurile şi nevoile lui, de prietenii lui, de poftele lui. De cărţile lui. Cărţile lui, care străluceau, se înălţau şi vuiau în lume în timp ce ale mele se împleticeau cu toate încurajările lui”.

Finalul romanului este cumva previzibil, celebritatea lui Hemingway va ucide relaţia, şi tot ce rămâne din această poveste de dragoste este dorinţa fiecăruia de a fi independent şi recunoscut pentru propriile merite, „Ernest stătea înconjurat de admiratori, iar eu eram pe drumuri. Amândoi ne aflam exact acolo unde trebuia”, iar întreaga poveste se trasează după matricea clasică a întâlnirilor tulburătoare şi pasionale dintre două ego-uri puternice care ard, se înfruntă, dar sfârşesc prin a se despărţi.

© 2007 Revista Ramuri