Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Alexandru Cazacu

Cafeaua din partea casei

Cafeaua din partea casei

fierbinte şi lungă

în trenul de viteză medie

dintre două oraşe

ce-şi prelungesc periferia

peste ferestrele vagoanelor

dincolo de care

vremea nu mai poate îmblânzi răzvrătirile

bătrânii continuă lupta unora şi mai bătrâni

şi doar natura moartă poate scăpa nevătămată

din cutele veacului

când la mijlocul podului de fier

ne răzgândim sau ne lămurim definitiv

precum eroina din „Gară pentru doi”

iar adevărul devine simplu de neghicit

în cafeaua din partea casei

fierbinte şi lungă

Plecare

Printre casele mătuite de zăpadă

grele şi albe

repetând cuvintele ce pot defini

şi supliciul şi iertarea

sub ferestre ca nişte obraji bosumflaţi de copil

indicatoarele cu numele străzilor

încep să dispară pe rând

şi se iau după noi

odată cu gardurile,clădirile auxiliare

ca şi cum am fi fost

centrul de greutate mobil al cvartalului

ori am fi avut

un magnet puternic

pe care nu-l iubeam

şi el ştia asta

După concert

Vioara culcată pe mătasea albastră a cutiei

şi gâtul ei prelung

amintindu-mi mereu

de sfârşitul serii de gală

şi de ecoul vocii pe care pendulul şi clopotul

se încăpăţânează de atunci să-l reproducă

Salcâmul înflorit devine far aprins

pentru vasele de croazieră ale singurătăţii

şi în faţa zilelor înşiruite

rămân precum ambasadorii

ţărilor mici şi uitate

strângând în mâini scrisorile de acreditare

Tuburile de oxigen

Sunt izbânzi care ne despart

aşa cum seceta desparte bucăţile de pământ

când oceanografii au cercetat îndelung

prin oraşul cu străzi înclinate către fluviu

unde viaţa noastră se amestecă

cu rămăşiţe din iubirea altora

iar valurile se despică fără nici un toiag

Se pledează tot mai emoţional

pentru stilistică şi matematici

şi-n carnaţia amiezii

o suferinţă iertătoare soseşte

odată cu tuburile de oxigen

prin salonul de reanimare

Memoria

Memoria rămasă în oasele degetelor

cum îndârjirea specifică

marginalilor care vor să supravieţuiască

printre clipele serii

asemeni unor surori vitrege ale tandreţii

lângă cana de ceai

cu toarta imitând o pisică ce se caţără

până spre margine

privind înăuntru

Totul împrejur pare asamblat folosind tehnica

unei instalaţii de artă contemporană

într-o uzină părăsită

asemeni celor zărite în videoclipurile

formaţiilor de muzică rock

unde melodia se interpretează frenetic

peste podeaua de ciment

lângă pete mari de ulei

şi utilaje înţepenite

Înghiţitorii de flăcări

Singurătatea paharului

băut pe jumătate

şi numărătoarea inversă

reîncepută odată cu lumina de Aprilie

ce se ascunde într-un măr

şi vrea să crească împreună cu acesta

în sala de aşteptare cât un întreg ţinut

cu geamuri acoperite trei sferturi

de hârtia îngălbenită a ziarelor vechi

unde nu crezi

în reverenţa de dinainte de înfrângere

nici în fair-play-ul de după

când se vorbeşte în şoaptă

apoi din ce în ce mai puţin

despre cum sfârşitul istoriei

continuă sub măiestria

înghiţitorilor de flăcări

O să-mi amintesc

O să-mi amintesc negreşit

etica acelor ore de toamnă

cu strălucirea lor ostenită

când pescăruşii loveau cu pieptul

oglinda lacurilor

ploile se înteţeau aducând cu ele

primul abandon

iar pe buzele tale citeam

fie un cântec fie o rugăciune

O să-mi amintesc negreşit

despre frumuseţea ce poate recupera

dar nu şi vindeca totul

şi cum plimbările fără sens prin

gara oraşului mic la sfârşit de vacanţă

au fost adevăratul nostru grand tour

despre jacheta cu brandenburguri

uitată pe şezlong la plecare

despre dragoste

şi despre cum spuneau savanţii

că puţine lucruri

există în stare pură pe pământ

Aproape de început

Un carusel al aducerii şi luării aminte

şi altul al ocrotirii şi violenţei cartierului

cu ruinele sale industriale

unde trebuie să fi duplicitar şi inventiv

pentru a supravieţui

Totul este răzvrătit şi vătămat

rezistăm ajutându-l pe altul să reziste

ca într-un vis intens în care iubim fără motiv

şi părăsim fără explicaţii

Un carusel al aducerii şi luării aminte

în sala cinematecii

peste care plouă şi vocile actorilor

se aud puţin bruiate

de răpăitul stropilor grei pe acoperiş

şi cât de mult am vrea ca „Rocco şi fraţii săi”

să se termine aproape de început

la secvenţa când Annie Girardoux şi Alain Delon

stau la masă vorbesc puţin şi se privesc îndelung

crezând că este acolo atât de multă speranţă

încât ar ajunge timp de un secol unui întreg continent

soarele învaţă să o ia de la capăt

Picături mai de sânge cad în zăpadă

precum căpşunile în zahărul pudră

E iarnă, e linişte şi privighetoarea ce se aude

a fost dată ofrandă pustiului

© 2007 Revista Ramuri