Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Marele Vishnu

        de Dumitru Ungureanu

O gripă rebelă şi încăpăţânată ca dragostea oltenească m-a împiedicat să ajung şi anul acesta, în aprilie, la concertul lui John McLaughlin de la Sala Palatului, în Bucureşti. Am scris „şi”, pentru că şi în 1993 i-am ratat concertul în ultima clipă, după ce ră(tă)cisem umblând o zi întreagă în zig-zag după cai morţi prin redacţii de ziare ale deja îmbuibatei tranziţii. L-am văzut însă în 2008. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea, nu doar de ascultător. Aş spune că după acea noapte şi după acel concert nu-mi mai trebuia nimic; de parcă te poţi împotrivi nesimţitului de „frate porc”, conform sintagmei filosofului!

Nu ştiu prin ce minune, muzica lui John McLaughlin a însemnat o revelaţie pentru mine începând chiar cu prima audiţie, în toamna lui 1973, la Biblioteca Americană, nu demult deschisă. Tot ce ascultasem până atunci în materie de pop, rock sau blues s-a estompat sub eşarfa de mătase fluturată în chip de sunete învăluitoare prin difuzoarele invizibile, dar performante, din mica sală de concerte a Bibliotecii. Lumina se difuza lăptos, caldă şi clară totodată, scaunele şi mocheta miroseau a parfum de bună calitate, cum rar găseai prin sălile obişnuite, publicul stătea civilizat şi nu fluiera la scurta disertaţie a prezentatorului (Valeriu Sela, dacă nu greşesc). De doi ani eram elev la liceul energetic bucureştean, frecventasem destule instituţii de cultură şi de spectacol, dar aşa ceva nu întâlnisem şi nu adulmecasem. Nu aduc vreun elogiu americanilor; încerc numai să-mi descifrez amintirile, conştient că unicul adevăr din toată povestea rămâne muzica trupei lui McLaughlin. Se chema Mahavishnu Orchestra şi reunea cinci instrumentişti într-o formulă care, fără pic de îndoială, e printre cele mai reuşite ale genului jazz-rock (fuziune de recentă, atunci, explozie): Billy Cobham, tobe; Rick Laird, bas; Jan Hammer, claviaturi; Jerry Goodman, vioară şi John McLaughlin, chitări. Două discuri de studio şi unul în concert figurează în cataloage cu această componenţă. Câteva înregistrări video, din păcate nerestaurate la standardele contemporane, fac deliciul secret al enoriaşilor vetusteţii, păcătoşi înrăiţi ai sunetului analog. Suferind schimbări de personal chiar în acei ani de vis, când totul era posibil şi părea frumos, Mahavishnu Orchestra a mai înregistrat alte cinci albume. Magia nu s-a repetat, deşi orchestra funcţiona. Interpretarea se păstrează la cota de sus, dar impresia de maiestuozitate o anulează pe cea de intensitate, conferind întregului o tentă indigestă de grandomanie. Numele Mahavishnu (ales de John McLaughlin în conformitate cu preceptele unei paradigme culturale ce n-a însemnat o chestie de modă pentru el, cum s-a dovedit a fi pentru atâţia alţii) devenise, la finele deceniului opt, argument pentru rejectarea muzicii, e drept, cam stufoase, încărcate de pre(ten)ţiozităţi ca o sindrofie de snobi. (Nu cred că din cauza asta va fi renunţat McLaughlin la supranume; probabil că simţise ridicolul posturii.)

The Inner Mounting Flame (august 1971), Birds of Fire (martie 1973) şi Between Nothingness & Eternity (noiembrie 1973) – iată cele trei titluri obligatorii în discoteca oricărui rocker cu veleităţi, şi nu numai. Le-am înregistrat pe bandă magnetică şi pe casete audio; le-am cumpărat în format vinil şi CD; le-am ascultat piratate de cine mai ştie cine, în variatele tipuri de fişiere ce abundă pe internet. Aş da un jaf la bancă, dacă mâine s-ar reedita ca blue-ray audio, iar eu n-aş avea bani să le comand la furnizor. Ca şi cărţile de referinţă ale vreunui autor de seamă, cele trei discuri pot creşte un muzician sau îl pot determina să renunţe, dacă e lucid şi se autocunoaşte. Aici rezidă importanţa muzicii Mahavishnu Orchestra: îţi deschide porţile neştiute ale minţii şi îţi arată cine eşti. Procesul nu e simplu de parcurs; de consemnat în fraze descriptive nici atât. E ca intuiţia, ca revelaţia, ca iluminarea evlavioasă. E mistică pură şi ablaţiune metafizică. E naştere spirituală şi botez hermeneutic. E sacrificiu, autodafé şi transfigurare cosmogonică. De fiecare dată când ascult vreunul dintre discuri am sentimentul că acced într-o altă lume, altă realitate, altă dimensiune. Sinonime, substantivele se hrănesc din esenţa numită şi substanţă universală. Dar ce săracă e definiţia aceasta raportată la ceea ce simt când ascult muzica! Şi nu am deloc porniri disruptive de provenienţă psihică; însă în clipele audiţiei le trăiesc de parcă eu însumi aş fi (în) fluxul unei descărcări electrice, strălucind în propria mea jerbă de lumini.

Mă opresc aici cu înşiruirea de metafore. Ca şi discurile de jazz-rock ale lui Miles Davis, cele semnate Mahavishnu Orchestra vorbesc îndestul ascultătorului prin ceea ce conţin. Am exagerat metaforic dintr-o nevoie conştientă de mărturisire ce nu se putea resemna la propoziţii neutre. Este privilegiul muzicii de calitate şi al muzicienilor desemnaţi de Marele Spirit Universal: să nu te lase indiferent şi rece!

Nr. 07 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019

FestLit Cluj 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Săvîrşeşte lucruri socotite minore (2)
de Gheorghe Grigurcu

Festivalul Naţional „Garabet Ibrăileanu“, ediţia a II-a

Papa şi noi
de Adrian Popescu

Noii dadaişti
de Nicolae Prelipceanu

Balcanii şi legenda pateului de gâscă
de Mihai Ghiţulescu

Eros şi psihanaliză. Şi iubire
de Cristian Pătrăşconiu

Vânătorul de năluci
de Daniela Micu

Lumini şi umbre suprarealiste
de Gabriel Nedelea

„Complexul“ fanariot în epoca paşoptistă
de Gabriela Gheorghişor

Cum exist㠄omul lăuntric”?
de Ioan Alexandru Tofan

„Romii sunt fluiditatea însăşi. Istorică, existenţială, spirituală”
de Mirel Bănică

Marele Vishnu
de Dumitru Ungureanu

File de viaţă şi de carte
de Aura Dogaru

Baladele extatice ale vikingului gorjean: „Să bem, prieteni, de la A la Z”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre intenţie şi rezultat
de Dan Ionescu

Pe urmele timpului fără timp
de Florian Copcea

Orizontul melcului
de Florin Logreşteanu

Dany Laferrière – Autoportretul Parisului cu pisică
de Maria Tronea

Viaţa adevărată e o călătorie interioară
de Viorica Gligor

Argumente pentru europenism

Stranietatea dublului şi psihologia minciunii
de Gabriela Rusu-Păsărin

Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea
de Romain Gary

Întrebări despre interior/ exterior cu pictorul Marcel Bunea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri