Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Stranietatea dublului şi psihologia minciunii

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Dintre motivele care provoacă sentimentul de stranietate, dublul ocupă un loc privilegiat datorită vechimii concepţiei despre el şi varietăţii formelor sale. O. Rank a analizat acest motiv în lucrarea sa din 1914, Der Doppelgänger (Dublul), apărută în Imago III. „Sufletul nemuritor”, dublul ca mesager al morţii, dublul – „conştiinţa moral㔠sunt câteva dintre ipostazele vehiculate.

Volumul de povestiri al lui Etgar Keret, Şi, deodată, cineva bate la uşă, este o ilustrare elocventă a stranietăţii dublului, ca vector dublul şi „conştiinţă morală”.

Artizan al povestirilor scurte axate pe surpriza finalului, care proiectează naraţiunea într-o lume la graniţa dintre real şi fantastic, Etgar Keret este considerat un reprezentant de seamă al noii generaţii de scriitori israelieni. Cărţile sale au fost publicate în 45 de ţări, iar volumul Şi, deodată, cineva bate la uşă a fost deja tradusă în 26 de limbi. Despre acest volum, Jonathan Safran Foer a scris că este „cea mai bună carte de până acum a lui Keret. Aş spune că acestea sunt cele mai kafkiene dintre povestirile sale, dar, în esenţă, sunt cele mai keretiene”.

Despre stranietatea dublului mărturiseşte însuşi autorul, într-un interviu cu Nona Rapotan, referindu-se la ilustraţia-metaforă aleasă pentru copertă, un peştişor în acvariu: „cred că acesta trăieşte viaţa atât din interior, cât şi din exterior, pentru că vede ce se întâmplă în jur, dar el trăieşte în mediul său închis. Asta este soarta peştelui care trăieşte în acvariu şi atunci când îmi cere să mă gândesc la un eveniment din afara acvariului, în mijlocul lumii, mă gândesc la această metaforă: dacă ar ieşi afară, ar muri. Aşa sunt eu, aşa mă simt –pot să privesc lucrurile din interior şi pot fi parte a lumii din exterior”.

Destinul literar al lui Keret a fost destul de sinuos. Volumul de debut cu povestiri scurte Pipeline (1992) a fost ignorat. Motivul era insolitul povestirilor şi dificultatea de a-l încadra într-un curent. Volumul Missing Kissinger (1994) îi va aduce recunoaşterea publică. În 2006 a fost ales ca artist remarcabil al Fundaţiei pentru excelenţă culturală în Israel. Primeşte recunoaşterea şi în Franţa, acordându-i-se Ordinul Artelor şi Literaturii.

Într-un volum recent, scriitorul israelian valorifică o altă metaforă, pe care, în interviul menţionat, o decodifică pentru ca lectorul să înţeleagă viziunea sa despre creaţie şi viaţă: „În cea mai recentă carte a mea, care încă nu este tradusă în limba română, în prima povestire este vorba despre un bărbat care curăţă cuştile de la un circ românesc. Acrobatul care intră pe ţeava tunului a avut un accident – şi-a rupt coastele – iar îngrijitorul a fost rugat să-l înlocuiască. Foarte speriat, acceptă, însă tunul nu a fost reglat corespunzător, iar bărbatul este aruncat prin aer, străpunge pânza cortului, clipă în care, mai mult decât speriat, îşi rememorează toată viaţa. Din acest moment devine dependent de rolul său de muniţie de tun. Această muniţie de tun este pentru mine o metaforă pentru scrisul în sine, pentru că nu este ca şi cum ţi-ai vedea viaţa din exterior, ci din interiorul tău, dar din perspectiva pe care ţi-o dă distanţa”.

Subiectele povestirilor sale sunt selectate din banalul cotidian, rezolvarea coflictelor se face la graniţa cu fantasticul. Imixtiunea umorului macabru în derularea evenimentelor schematizate produce efectul de defulare a trăirilor interioare, necesar proces într-o lume suspusă presiunilor sociale.

Din prima povestire a volumului, Etgar Kenet oferă detalii despre tensiunea narativă care asigură derularea acţiunii: „... să creezi ceva din ce nu există înseamnă să născoceşti ceva de la un cap la altul. Nu merită osteneala şi nici măcar nu e mare scofală. Dar să creezi din ce există se întâmplă atunci când descoperi ceva care a existat dintotdeauna înlăuntrul tău, şi să descoperi acel ceva într-o întâmplare care nu s-a petrecut niciodat㠔 (pp. 11-12).

Alături de metafora peştişorului în acvariu regăsim tema provocării prin cuvânt, şi, ca derivat, teoria minciunii. Pornind de la schema-cadru a poveştii, Etgar Keret conturează spectrul minciunii care se răzbună: minciunile revin în timp şi se adeveresc. Este provocarea destinului prin forţa cuvântului (un fel de magie neagră). Minciunile se proiectează pe un ecran al imaginaţiei, se amalgamează, generând confuzie.

Scriitorul asociază acestei confuzii suprapunerea de planuri. Este un amalgam de planuri, de poveşti, personajele par kafkiene sau dostoievskiene. Viaţa cu quiproquo-uri, asumarea de rol, încurcarea rolurilor conferă o nouă dimensiune naraţiunii: povestitorul se pune în ipostaza interlocutorului neştiut la chip şi îşi asumă fiecare poveste. Astfel simte că trăieşte („O dimineaţă sănătoasă”).

Punerea în antitez㠖 adevărul/ minciuna, politicos/ impulsiv, cu soţia/ cu amanta – este procedeul cel mai frecvent utilizat, ca şi efectul butterfly, pe care îl şi defineşte: „procesul de a scrie o povestire începe cu întrebarea pe care mi-o pun sau conştientizez, o problemă sau ceva de genul. Cred că poveştile nu se încheie când găsesc răspunsul, pentru că, de fapt, niciodată nu găsesc răspunsul. Fiecare povestire înseamnă pentru mine a găsi un nou nume, a înţelege ce înseamnă să fii fiinţă umană. Sunt precum colecţionarii de fluturi. Fiecare povestire îmi dă şansa să dau un nou nume tuturor laturilor umane, atât cele dezirabile, cât şi cele neplăcute. Asta mă apropie de colecţionarii de fluturi, cu deosebirea că eu nu trebuie să ucid pentru a colecţiona” (mărturisiri în interviul realizat de Nona Rapotan).

În „Mystique”, cadrul naraţiunii aminteşte de efectul ecoului: este prezentat omul care spune cu 3 secunde mai devreme ce vrea protagonistul să spună. Este o altă terapie prin cuvânt, determinare la a renunţa să mai rostească pentru a nu-şi auzi gândurile. Este o dedublare, o multiplicare în exterior, nu în interior.

În „Creative”, Etgar Kenet readuce în prim plan tema dedublării. Sunt povestiri uluitoare, cu personaje care trăiesc la limita vieţii reale, în zona de confluenţă cu fantasticul (soţia care naşte un pisoi, soţul care scrie o povestire despre un om transformat în peşte şi care cumpără jumătate din lume, dar îşi aduce aminte că de mult timp nu mai fusese în apă, o poveste care nu are sfârşit rămânând astfel în zona fantasticului).

Un alt fel de minciună este definit în povestirea „O vânătaie”: reîntâlnirea cu Karin după o noapte ratată, îl determină pe protagonist să îşi ascundă sentimentele, negarea penibilului neputând să estompeze neînţelegerea dintre cei doi. Dialogul imaginar este o altă modalitate de exersare a comunicării, terapie prin cuvinte convertite în dialog interior („Căţeluşa”). Lumea vieţii în comă este o persuasivă imagine între straniu şi fantastic.

În spaţii reduse, 2-3 pagini, povestirile lui Etgar Keret şochează: situaţii la limită, personaje care suferă malformări la graniţa cu stranietatea, finalul surprinzător. Scriitorul israelian are precursori remarcabili, Urmuz, Gogol, Kafka, povestirea care exersează îmbinarea planurilor real - fantastic ancorând cu naturaleţe în zona absurdului este o marcă identitară a universului narativ.

Textele autoreferenţiale evidenţiază relaţia autorului cu textul scris, text ce se scrie în timp ce viaţa se trăieşte la intensitate maximă cu dorinţa de a surprinde frumuseţea clipei trecătoare. Transgresarea în planul imaginar va genera disperarea pe care scriitorul o camuflează prin intervenţia umorului absurd. Surprinderea prin tehnica insolitului este germenele acţiunii de regulă desfăşurată în imaginaţie, salvându-se astfel de la angoasă. „Pentru mine umorul este un efect secundar al anxietăţii, frustrării, durerii”, declară public Etgar Keret.

„Stranietatea este acea subspecie a înfricoşătorului care poate fi redusă la ceva familiar, cunoscut de multă vreme” (Freud, S., Scrieri despre literatură şi artă, Editura Univers, Bucureşti, 1980, p. 298). Este ţinta scrierilor lui Etgar Keret, un univers al personajelor malformate prin efectul minciunilor şi marcate de efectul fluturelui (teoria lui Edward Lorenz despre crearea haosului). Sunt povestiri remarcabile prin ecoul lecturii la distanţă, memoria afectivă a cititorului fiind influenţată de secvenţele cinematografice suprarealiste.

Nr. 07 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019

FestLit Cluj 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Săvîrşeşte lucruri socotite minore (2)
de Gheorghe Grigurcu

Festivalul Naţional „Garabet Ibrăileanu“, ediţia a II-a

Papa şi noi
de Adrian Popescu

Noii dadaişti
de Nicolae Prelipceanu

Balcanii şi legenda pateului de gâscă
de Mihai Ghiţulescu

Eros şi psihanaliză. Şi iubire
de Cristian Pătrăşconiu

Vânătorul de năluci
de Daniela Micu

Lumini şi umbre suprarealiste
de Gabriel Nedelea

„Complexul“ fanariot în epoca paşoptistă
de Gabriela Gheorghişor

Cum exist㠄omul lăuntric”?
de Ioan Alexandru Tofan

„Romii sunt fluiditatea însăşi. Istorică, existenţială, spirituală”
de Mirel Bănică

Marele Vishnu
de Dumitru Ungureanu

File de viaţă şi de carte
de Aura Dogaru

Baladele extatice ale vikingului gorjean: „Să bem, prieteni, de la A la Z”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre intenţie şi rezultat
de Dan Ionescu

Pe urmele timpului fără timp
de Florian Copcea

Orizontul melcului
de Florin Logreşteanu

Dany Laferrière – Autoportretul Parisului cu pisică
de Maria Tronea

Viaţa adevărată e o călătorie interioară
de Viorica Gligor

Argumente pentru europenism

Stranietatea dublului şi psihologia minciunii
de Gabriela Rusu-Păsărin

Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea
de Romain Gary

Întrebări despre interior/ exterior cu pictorul Marcel Bunea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri