Cernobîl (2019)

• Regia: Johan Renck

• Scenariul: Craig Mazin

• Distribuţia: Jared Harris (Valeri Legasov), Stellan Skarsgĺrd (Boris Şcerbina), Emily Watson (Ulana Homiuk), Jessie Buckley (Liudmila Ignatenko), Adam Nagaitis(Vasili Ignatenko), Paul Ritter(Anatoli Diatlov), Sam Troughton (Olexandr Akimov), Robert Emms (Leonid Toptunov), Adrian Rawlins(Nikolai Fomin), Con O’Neill(Viktor Briuhanov), Barry Keoghan(Pavel), Ralph Ineson(Nikolai Tarakanov), Alex Ferns(Gluhov, şeful de echipă al minerilor), David Dencik (Mihail Gorbaciov)

• Compozitor: Hildur Guđnadóttir

• Producători: Jane Featherstone, Chris Fry

• Produs de: HBO, Sister Pictures, Sky Television, The Mighty Mint, Word Games

• Imagine: Jakob Ihre

• Montaj: Jinx Godfrey, Simon Smith

• Decor: Claire Levinson-Gendler

• Costume: Odile Dicks-Mireaux

• Durata: 5 episoade / 307 min.

• Filmările au durat 16 săptămâni şi s-au făcut în Vilnius/ Lituania (Prîpeat), Kaunas/ Lituania, Cernobîl/ Ucraina, Ignalina/ Lituania, Kiev/ Ucraina.

• Premiera mondială a fost pe 6 mai 2019

Miniseria anglo-americană Cernobîl, cu scenariul semnat de Craig Mazin, regizată de Johan Renck, a devenit cel mai de succes serial din istorie, conform IMDb. Catalogat drept dramă istorică, serialul se impune ca o recuperare necesară, esenţială şi sfâşietoare a adevărului cu privire la impactul catastrofei nucleare din 26 aprilie 1986, de la Centrala nucleară „Vladimir Ilici Lenin”, Cernobîl, Uniunea Sovietică. Serialul Cernobîl, structurat în cinci episoade (1:23:45; Please Remain Calm; Open Wide, O Earth; The Happiness of All Mankind; Vichnaya Pamyat/ Veşnica pomenire) surprinde producerea dezastrului fără precedent în Europa şi acţiunile de curăţare a zonei contaminate, elogiază memoria celor care s-au sacrificat pentru a salva Europa de un dezastru inimaginabil, dezvăluind istoriei momentele şocante ale eroilor care s-au opus minciunii şi propagandei comuniste.

26 aprilie 1986. Ora 01:23:40. Explozie nucleară. Akimov (Sam Troughton), responsabilul turei de noapte apasă butonul de urgenţă al celui de-al patrulea reactor nuclear de la centrala din Cernobîl. Miezul reactorului este deschis şi arde la 2000 grade. La fiecare oră se eliberează în aer de două ori mai multe radiaţii decât în cazul bombei de la Hiroshima. În fiecare zi, echivalentul a 48 de bombe/ nivelul radiaţiilor – 15.000 röntgen.

După explozia reactorului, oamenii au ieşit afară din case, luând chiar copiii cu ei. Au mers spre podul de unde vedeau mai bine cerul aprins de ceea ce credeau că este un simplu incendiu. Efectul de tragism şi tensiune este atins prin tehnica slow motion, care este accentuată prin captarea detaliilor de cadru. În aerul nopţii, cu ochii închişi, respirau radiaţiile care ionizau aerul. Inocenţa cu care primeau strălucirea radioactivă, bucuria copiilor care se jucau afară într-un moment neobişnuit, în puterea nopţii, sub ninsoarea caldă a scânteilor, fundalul sonor grav, terifiant, conturează o secvenţă uluitor de puternică. Toţi au fost expuşi radiaţiilor. Erau la doar 3 km. de centrala nucleară. Nici unul dintre cei de acolo nu a supravieţuit. Podul acela se numeşte acum podul morţii.

Personajele-cheie ale seriei sunt Valeri Legasov (Jared Harris), profesor la Institutul Kurceatov pentru Energie Atomică, Boris Şcerbina (Stellan Skarsgĺrd), vicepreşedinte alConsiliului de Miniştri al Uniunii Sovieticeşi şeful Biroului pentru Combustibili şi Energie şi fiziciana Ulana Homiuk (Emily Watson), un personaj fictiv, inspirat din contopirea datelor despre mai multe persoane care au existat în realitate. Ea descoperă dovezile cenzurate despre erorile de construcţie şi concepere ale centralei. Un alt punct forte al seriei aparţine distribuţiei desăvârşite şi alegerii regizorale de a expune totul frust, virulent, cu imagini şocante şi tensiune construită permanent, iar efectul este cutremurător. Calmul cu care se discută despre necesitatea sacrificiului, despre iminenţa morţii sau despre efectele pe care le vor suporta oamenii afectaţi de radiaţii creează un halou constant de tensiune. Şocul este imediat pentru că evenimentele ecranizate sunt reale.

Impactul reuşit al seriei a depins în primul rând de construcţia scenariului care a urmărit acurateţea ecranizării evenimentelor, a reconstituirii scenografice pentru crearea autenticei atmosfere sovietice a anului 1986; s-a filmat în Lituania, în zone asemănătoare cu oraşul Prîpeat, în interiorul şi exteriorulcentralei nucleare de la Ignalina, foarte asemănătoare cu aceea de la Cernobîl. O uimitoare atenţie pentru detalii este de remarcat în alegerea costumelor (ochelarii şi cravata lui Legasov, halatele lucrătorilor de la centrală, jachetele tricotate) şi a celorlalte elemente de decor şi recuzită, atât de familiare celor ce au trăit sub comunism (ambientul dezolant al cartierelor de blocuri, mizeria din spitale, interioarele modeste ale apartamentelor, telefoanele colorate, paharele, perdelele şi tabloul cu Lenin de la comitetul central, gratiile din fier ale geamurilor, bacşişurile de la ghişeu). În iureşul evenimentelor se distinge povestea reală a Ludmilei Ignatenko (Jessie Buckley) şi a soţului său, pompierul Vasilii Ignatenko (Adam Nagaitis). Una dintre secvenţele cele mai emoţionante ale filmului surprinde o macara care coboară sicrie metalice sigilate într-o groapă comună. Cu pantofii soţului ei în braţe, Ludmila priveşte cum curge betonul peste sicrie. Fetiţa pe care-o purta în pântece nu a supravieţuit radiaţiilor.

Un important impact este asigurat de coloana sonoră creată special de muziciana islandeză Hildur Guđnadóttir. Compoziţia ei devine vectorul rapid care creează atmosfera tensionată şi senzaţia de urgenţă: Uşa; Podul morţii; Sala turbinelor; Veşnica pomenire; Camera pompelor; Curăţarea; Confruntarea cu distrugerea; În aşteptarea unui inginer; Galerie; 12 ore înainte; Coridoare; Líđur; Evacuare. Asemeni respiraţiei unui monstru industrial, coloana sonoră exploatează sunete grave, întunecate şi ascuţite, sunete metalice, agresive, industriale, sunete repetitive, macabre, terifiante, uneori tânguitoare. Efectul premonitoriu este uimitor, sunetul bântuie radioactiv mult timp după vizionare.

Pornind de la ideea că adevărul este mai presus decât interesele politice, economice sau sociale, în 2014, scriitorul Craig Mazin a început cercetarea pentru scenariu, citind cărţi şi rapoarte guvernamentale din interiorul şi din exteriorul Uniunii Sovietice, a studiat cum funcţionează un reactor şi a vizitat Zona de excludere de la Cernobîl. Din pură curiozitate intelectuală a devenit aproape obsedat de subiect şi a descoperit o poveste care l-a fascinat şi l-a emoţionat deopotrivă. Subiectul dezastrului nuclear devine pretext pentru a ecraniza poveştile incredibile ale celor care au trăit momentul, cei care au suferit, au pierdut oameni şi s-au sacrificat, dar şi pretext pentru denunţarea minciunii. Impactul emoţional asupra spectatorilor din zona est-europeană este puternic, pentru că am fost şi suntem direct afectaţi de acea catastrofă nucleară. Preţul minciunilor este încă în apa pe care o bem, în alimentele pe care le mâncăm, în aerul pe care îl respirăm, în inocenţa celor născuţi cu malformaţii, în ochii celor care mor bolnavi de cancer.