Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








vitrina cărţilor

        

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, o cercetătoare pasionată şi tenace a istoriei moravurilor şi mentalităţilor din Ţările Române ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, autoare a mai multor studii de referinţă (În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, Focul Amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească: 1750-1830, Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti. 1750-1860, Patimă şi desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieţii cotidiene în societatea românească. 1750-1860), descoperă în Arhivele Naţionale Istorice din Bucureşti un manuscris până acum inedit: Viaţa lui Dimitrie Foti Merişescu de la Colentina scrisă de el însuşi la 1817 (supratitlul Tinereţile unui ciocoiaş îi aparţine îngrijitoarei de ediţie). Memoriile lui Dimitrie Merişescu sunt scrise în alfabetul de tranziţie, în limba română vernaculară (cu unele dialoguri în bulgară şi greacă), cu particularităţi regionale amestecate, ale graiurilor muntenesc şi moldovenesc. După cum aflăm din nota de prezentare a cărţii, autorul este „fiul lui Foti, negustor de vite venit, cel mai probabil, de la sudul Dunării şi împământenit cu numele Merişescu“, sub care îşi va cumpăra ranguri boiereşti şi moşii. Dumitrache sau Tache, botezat de influentul negustor Hagi-Moscu, îşi va petrece copilăria şi adolescenţa în Bucureşti, în mahalaua Biserica cu Sfinţi, însă după 1817, când spune că-şi redactează povestea vieţii, îl vom regăsi în Moldova, la via din Dălhăuţi.

Deşi titlul manuscrisului invită la un pact autobiografic, modelele care stimulează apetitul scriptic al boiernaşului ţin de domeniul ficţional: „Într-o zi, stam după citirea tragidii lui Orest şi a lui Erotoclit şi mă miram. M-am hotărât ca să-m fac şi eu o istorie pentru celi mie întâmplati“. Din acest motiv, suspectez povestirea autobiografică, doldora de peripeţii, a lui Tache Merişescu de căderea, pe alocuri, în ispita ficţionalizării. Astăzi, am defini istoria lui drept o autoficţiune. Personajul, fudul din fire, încântat de sine prin confruntarea cu alteritatea, trece printr-o serie de întâmplări năucitoare, de jocuri de rol în medii diverse, de relaţii erotice şi peregrinări, ca un adevărat picaro. Va intra fecior de casă la marele vornic Grigore Băleanu, apoi edecliu la Dimitrie Caragea, o rudă a domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, va călători la Constantinopole şi prin porturile levantine, împreună cu un unchi negustor, însă, după ce acesta moare de ciumă la Alexandria, Tache va fi trimis la Galaţi. Nu desenul autobiografic major surprinde, ci detaliile lui pitoreşti şi picareşti: fuga din Bucureşti, de frica unui posibil omor (o cărămidă în capul unui amic într-o încăierare la chef), crima din culpă în satul zarzavagiilor bulgari (moaşa luată pe sus pentru o naştere, scăpată în fântână noaptea), amorul platonic cu ţărăncuţa Păunica, dar şi cel consumat voluptuos cu Zoiţica Băleanu, sub protecţia doicii, chira Fotini, obţinerea slujbei de edecliu prin contrafacerea identităţii (ca nepot al grecoaicei Fotini), întâlnirea providenţială cu unchiul negustor ş.a. Viaţa lui Dimitrie Foti Merişescu de la Colentina scrisă de el însuşi la 1817 nu este, aşadar, doar „o mărturie rară şi preţioasă cu privire la societatea valahă a sfârşitului de veac fanariot“, ci şi una dintre primele încercări autohtone de romanţ original de aventuri.

(G.G.)

© 2007 Revista Ramuri