Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Natura spiralată a existenței

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Romanul Less al lui Andrew Sean Greer este exemplul elocvent al succesului imediat al unei teme cu care se confruntă scriitorul în căutarea identităţii de sine. Este un prim argument pentru care romanul a fost distins cu Premiul Pulitzer, în 2018, pentru ficţiune, şi Northern California Book Award. Notorietatea sa îi va aduce şi Premiul Fernanda Pivano, în 2014, pentru literatură americană în Italia, iar acordarea Premiului literar PEN Oakland Josephine Miles, în 2018, îi va asigura locul în literatura de gen americană. Sunt doar câteva repere din recunoaşterea valorii sale ca scriitor, cu toate că numărul volumelor publicate nu a fost un argument al cumulării indicilor de impact la critica literară şi la public, apariţiile editoriale constituindu-se în eveniment literar cu efect imediat.

Romanul Less este romanul călătoriei menite să reconstituie drumul spre cunoaştere, dar şi spre tenebrele unei conştiinţe marcate de iubiri mai puţin înţelese, dificila alegere între homosexualitate şi heterosexualitate. Pare o călătorie în spirală, în esenţă este imaginea labirintului, cel care este o îmbinare a două motive: spirala (deschidere) şi contorsionările (închidere) ce dau senzaţia claustrării fără speranţă. Doar spirala este cea care propune imagistic salvarea, eliberarea după lungi rătăciri trăite însă sub spectrul speranţei reîntoarcerii cu o experienţă salvatoare de la însingurare.

Desprinderea de trecut prin călătoria iniţiatică implică alegerea unor zone exotice, singura posibilă de a schimba viaţa scriitorului-personaj, trăită între viaţa de nişă şi o lume a proiecţiilor care să producă schimbarea destinului său.

Andrew Sean Greer alternează registrul vocii auctoriale, propunând o întoarcere în timp: „Mi-l amintesc pe Arthur Less în tinereţe…”(p. 46), continuând cu detaliul esenţial al poveştii: poetul Robert Brownburn, câştigătorul Premiului Pulitzer alături de tânărul său amant Arthur Less. Povestea este circulară, finalul complinind imaginea întoarcerii din lumile exotice şi urcarea simbolică a treptelor spre lumina cunoaşterii de sine. Less pare depersonalizat, un „larmoaiant magnilocvent”, iar tema este căutarea unui loc care să-l personalizeze. Dup㠄luni de zile de călătorii şi pantomimă”, dup㠄incursiunile lui jalnice în empatie şi telepatie ” (p. 266), Arthur Less identifică imaginea care îl reprezintă: grădina în miniatură care se va reitera ca imagine până la deprecierea ei pentru a lăsa loc unei noi căutări. Pentru că acesta este principiul spiralei, deschiderea permanentă şi depăşirea unui stadiu pentru accederea la o treaptă superioară, asemenea urcării în final pe scara casei sale. Experienţa japoneză cu dansuri maiko şi cu masa kaiseki (şapte feluri de mâncare) îl determină să recunoasc㠄natura spiralată a existenţei, conceptul eternei reîntoarceri al lui Nietzsche” (pp. 280-281). Doar călătoria, sugerează autorul, nu rezolvă anxietăţile romancierului Less şi nici tribulaţiile interioare ale homosexualului, este nevoie de „ieşirea din labirint”, ceea ce Andrew Sean Greer propune prin imaginea zidului ce trebuie spart pentru a vedea grădina, simbolul Edenului. Autorul reuşeşte la final o descriere, care devine emblematică pentru romanul Less: o adevărată capsulă a timpului, din care vede grădina, Edenul imaginar, o proiecţie înşelătoare, dar compensatorie pentru viaţa în derivă.

Romanul este imaginea călătorie iniţiatice, care, la final, poate fi definită drept călătorie mitică: „despărţire - iniţiere - întoarcere”, adică: „despărţire de lume, strădania de a răzbate până la un izvor de forţe supranaturale şi întoarcerea aducătoare de viaţă (Campbell, J., The hero with a thousand faces, New York, 1949; dtsch. Ausgabe, 1953, p. 34, 39).

New York, Mexic, Italia, Germania, Paris sunt reperele acestui drum, într-un crescendo cu o călătorie din ce în ce mai puţin romantică prin deşertul din Maroc, un articol de mâncare de coşmar pe care îl cercetează în Japonia, finalul fiind India. În tot acest periplu, natura joacă un rol determinant emoţional. Andrew Sean Greer mizează pe natura în sens wertherian: vegetaţia, soarele creează un spaţiu al vagabondării, al cufundării care înstrăinează. La antipod, plasează dragostea cu aceeaşi ambivalenţă: cufundare în perspectiva disperării, a derelicţiunii, sau cufundare în perspectiva împlinirii. „Suflul abisului poate fi recurent: asemenea unui fading depresiv ce revine. De fapt, tocmai această recurenţă (non-solemnitatea, «frivolitatea» aceasta?) este interesant㔠(Barthes, Roland, Discursul îndrăgostit, Ed. Polirom, 2018, pp. 79-80). Este aserţiunea criticului francez care ar argumenta perspectiva de receptare a acestui roman despre condiţia romancierului în lumea tumultoasă a spaţiului literar, unde, pentru a-ţi asigura un loc, este nevoie de descoperiri şi redescoperiri ale puterii de compromis, cu umbra unei vieţi sentimentale la graniţa cu imposibilul.

Roman al actualităţii (argument pentru care a şi primit Premiul Pulitzer în 2018), Less propune câmpuri asociative, susţinute imagistic cu elemente din domeniul arhetipurilor mitologice, ajungând astfel la o comunicare emoţională cu opera literară (Bodkin, M., „Archetypal patterns in poetry”, în Psychological Studies in Imagination, New York, 1934, p. 27), care se prelungeşte într-o interferenţă a câmpurilor de semnificaţie specifice operei, a asociaţiilor proprii receptorului, a arhetipurilor anexate prin amplificare (Norbert Groeben, Psihologia literaturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1978, p. 160). Andrew Sean Greer mizează pe impactul simbolurilor organic-expresive, „simbolul expresiv nu se caracterizează prin sobrietate semantică, ci prin bogăţie semantic㔠(Wheelwright, Ph, „The archetypal symbol”, in Strelka, J. E. (ed.): Perspectives in literary Symbolism, London, 1968, p. 219).

Romanul Less a captat atenţia prin acest univers de simboluri expresiv-organice despre o lume uşor recognoscibilă, în care a călători în jurul lumii şi a te întoarce în locul de unde a pornit aventura existenţială nu înseamnă sfârşitul, ci acea spirală necesară deschiderii spre noi experienţe existenţiale. Această deschidere aminteşte de lucrarea lui J. P. Sartre Fiinţa şi neantul, în care autorul explică modalitatea de a fi a omului ca fiind în contradicţie cu a fi în sine. „Fiinţa omului este fiinţa prin care pătrunde în lume un neant, o absenţă, o lipsă”. Fiinţa omului este aceea care potenţează pentru sine dorinţa sa de libertate. Libera alegere îl face pe om să se diferenţieze. Călătoria iniţiatică a lui Arthur Less, transformată în călătorie mitică, este tocmai călătoria pentru ieşirea din spirală, în atingerea libertăţii şi pentru regăsirea de sine. Urcarea treptelor din finalul romanului este urcarea sisifică spre atingerea sentimentului de eliberare din minuscula grădină promisă prin iubiri vinovate şi de care ar dori să se distanţeze prin purificarea generată de trecerea prin timp. E o întoarcere în abis pentru o ridicare dincolo de experienţele sentimentale ale celui ce s-a simţit trădat în dragoste şi în lumea scrisului.

Rămâne însă dorinţa de regăsire de sine, singura lumină în spirala căutărilor.

© 2007 Revista Ramuri