Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cursul bun: 20 de lecții

        de Cristian Pătrășconiu

Spaniolo-americanul George Santayana ne-a lăsat scris (cândva, la începutul secolului trecut – prima oară într-o carte, Reason in Common Sense) una dintre cele mai faimoase formulări care ne vine de la un istoric modern. Şi anume: „aceia care nu îşi amintesc trecutul sunt condamnaţi să îl repete”. Formula este una tare, cu o tuşă voit exagerat㠖 numai bine pentru a atrage atenţia asupra raportului intim, de adâncime, dintre memorie şi istorie. Pe de altă parte, o asemenea formulă nu implică automat adevărul de acelaşi rang al unui contrariu al ei – pentru că, sunt exemple la îndemână, trecutul se repetă (în datele sale mari, nu perfect identic, desigur) şi atunci când îţi aminteşti detaliile acestui trecut. Prin urmare, şi decurgând dintr-o analiză logică a formulei lui G. Santayana, diferenţa se poate face şi în privinţa a ceea ce îţi aminteşti şi asumi din ceea ce îţi aminteşti.

Logic, de asemenea, poţi să îţi aminteşti răul – şi să îl replici („repeţi”) sau chiar să îl sporeşti. Este de asemenea posibil să îţi aminteşti răul unui trecut şi să refuzi, tocmai pentru că ştii cu ce ai avut de-a face, să îl repeţi. În acest ultim sens, poţi folosi trecutul ca pe o (mare) lecţie. Când nu repeţi răul – sau când nu repeţi două dintre marile rele ale istoriei omenirii (imediat va deveni limpede la ce anume mă refer) –, atunci lecţia trecutului este una cu semn plus. În descendenţa acestor consideraţii – care conţin şi elemente de ordin etic; prin urmare, care includ şi o anume valorizare în termenii Binelui şi Răului – cea mai recentă carte disponibilă în limba română a lui Timothy Snyder, un istoric cu o cotă în creştere evidentă şi vertiginoasă în ultimii ani (la noi, pe cale de consecinţă; în mediile occidentale, mai întâi şi cât se poate de vizibil), este un efect binevenit al asumării în sensul binelui a unor lecţii teribile din istoria recentă. Cartea se numeşte Douăzeci de lecţii ale secolului XX şi a apărut relativ recent în ediţia românească la editura Trei.

Mai întâi, în legătură cu superficiile acestui volum, un amănunt deopotrivă de ordin cantitativ şi anecdotic: ea este, cum spuneam şi mai sus, o carte, dar e mai degrabă o cărticică. De ce subliniez un asemenea, oarecum secundar, aspect? De ce aş insista asupra faptului că volumul istoricului american (cam 170 de pagini, dar cu spaţieri foarte generoase şi cu o paginare ultra-aerisită; cu nu cred că mai mult de 1000 de caractere pe pagină) e aşa de mic? Mic, prietenos şi relativ uşor de citit în aproximativ două ore? Între altele, pentru că asemenea dimensiuni, pentru că o asemenea reţetă îi confer㠄proprietăţi editoriale” care dau din start acestui volum posibilităţi mari de a fi trecut mai uşor către cititor. (Pentru piaţa de carte românească, lucrul este deja verificat – Douăzeci de lecţii... este unul dintre titlurile cele mai vândute în ultimul an şi jumătate pe aceast㠄linie de bussiness” editorial de care aparţine (literatura istorico-politologică).

Dincolo de acest amănunt, care, da, desigur, este şi o invitaţie (mai degrabă directă, decât una subtilă) la lectura cărţii în discuţie, ce face aici Th. Snyder este a pune în practică elemente ale unei sănătoase tradiţii americane (el însuşi indică această venerabilă referinţă): „aşadar, consultarea istorică ori de câte ori este periclitată ordinea politică este o tradiţie americană prin excelenţă. Dacă astăzi ne temem că experimentul american ar putea cădea pradă tiraniei, putem să urmăm exemplul Părinţilor Fondatori şi să reflectăm la istoria altor democraţii şi republici. Vestea bună este că putem găsi exemple mai recente şi mai relevante decât cele oferite de Roma şi Grecia antică. Vestea proastă este că istoria democraţiei moderne este marcată deopotrivă de declin şi de eşec. De când şi-au declarat coloniile americane independenţa faţă de o monarhie britanică pe care Fondatorii au considerat-o «tiranică», istoria europeană a cunoscut trei episoade democratice de o importanţă crucială: cel de după Primul Război Mondial, din 1918, cel de după al Doilea Război Mondial, din 1945, şi cel de după căderea comunismului, din 1989. Multe dintre democraţiile constituite în aceste momente de cotitură au eşuat, în împrejurări care, din anumite puncte de vedere, se aseamănă cu cele în care ne aflăm noi astăzi”.

De aici, din cele trei mari momente ale istoriei moderne (două războaie mondiale – including nazismul –, plus căderea comunismului) îşi extrage T. Snyder pedagogia. Această istorie – cu o rată a criminalităţii fără precedent în istoria umanităţii) – este „rezervorul” de idei pentru ceea ce face, odată cu micile lecţii din această carte, istoricul american. Iată, foarte pe scurt, despre ce sunt aceste (20 de) lecţii: 1) nesupunerea anticipată, a priori; 2) apărarea instituţiilor; 3) refuzul de a accepta un stat cu un partid unic; 4)asumarea unei responsabilităţi personale cu privire la ce este lumea în care trăieşti; 5) respectul pentru etica profesională; 6) suspiciune maximă în faţa existenţei trupelor paramilitare; 7) o reflecţie adâncă şi aplicată cu privire la portul armelor şi despre permisul de port-armă: 8) să ieşi, din când în când, în evidenţă; să îţi afişezi, de fapt, individualitatea; 9) să vorbeşti elegant măcar limba ta natal㠖 a vorbi bine înseamnă a gândi elevat; 10) să crezi în adevăr şi să trăieşti punând în practică această credinţă; 11) să practici o sănătoasă morală a suspiciunii; adică, s㠄investighezi”, să pui lucrurile cap la cap în naraţiuni cu sens; 12) „să priveşti oamenii în ochi şi să stai de vorbă cu ei”; 13) să nu delegi prezenţa ta politic㠖 cu alte cuvinte, să fii prezent fizic, la propriu, în viaţa cetăţii, în spaţiul public; 14) să ai o viaţă privată, să o protejezi şi să impui ca aceasta să fie respectată; 15) să treci în contabilitatea personală, în baza realităţii, fapte bune, cât mai multe fapte bune; 16) să înveţi din vecinătatea ta – fie ea apropiată, fie ea şi a experienţelor prin care trec oamenii din alte ţări; 17) să înveţi să recunoşti cuvintele periculoase, cuvintele care pot chema după sine realităţi toxice; 18) să îţi ţii cumpătul în faţa unor situaţii-limită, chiar inimaginabile; 19) să fii patriot – practicant al unui patriotism al faptelor, nu doar al vorbelor; 20) să nu eziţi să fii curajos – atât de curajos pe cât poţi fi.

Apropo de aceste lecţii: „am fi tentaţi să credem că moştenirea noastră democratică ne protejează automat de asemenea ameninţări. Acesta este însă un reflex înşelător. De fapt, precedentul creat de Părinţii Fondatori ne cere să examinăm istoria pentru a înţelege în profunzime cauzele tiraniei şi a găsi răspunsul potrivit. Americanii din zilele de astăzi nu sunt mai înţelepţi decât europenii care au văzut democraţia căzând pradă fascismului, nazismului sau comunismului. Singurul nostru avantaj este că putem învăţa din experienţa lor”.

Lecţiile pe care nu ni le dă, ci pe care ni le sugerează gânditorul american privesc în mod imediat şi în primul rând publicul american. Acolo, în statul-far pentru democraţie se întâmplă ceva, se refac unele cărţi valorice. Dar, deopotrivă, lecţiile din această carte privesc lumea întreag㠖 nu numai pentru că aceasta este, prin multe fire, conectată la lumea americană, la acest imens şi foarte generos laborator de idei şi de practici politice. Sunt lecţii, aşa-zicând, şi pentru noi; sunt lecţii care pot deveni (aş plusa: care trebuie să devină) şi ale noastre. Nu în ultimul rând, şi apropo de tradiţia americană (o tradiţie a binelui, inclusiv în sens academic), aş aşeza un demers precum este cel bifat odată cu această carte de către Timothy Snyder în linia valorică pe care o semnalează, generos, următorul citat ce aparţine unuia dintre cei mai mari şi mai influenţi lideri politici americani ai secolului trecut, Ronald Reagan: „Libertatea nu este niciodată mai departe de dispariţie decât cu o generaţie. Nu o transmitem copiilor prin sânge. Trebuie să te lupţi pentru ea, să o aperi şi să le-o înmânezi pentru ca şi ei să facă la fel”. Prin urmare, cartea aceasta este, deşi mică, una densă şi semnificativă şi una a libertăţii. Sau despre libertate.

20 de lecţii bune, aşadar: în sumă, un curs bun despre democraţia liberală, despre igienă mintală, despre spirit critic la purtător, despre valori sănătoare, despre autoapărate în faţa tiraniei, despre luciditate, luptă şi speranţă, despre normalitate. O pedagogie a binelui, aşa zicând. O lecţie de luat – nu de refuzat – şi de dat mai departe!

© 2007 Revista Ramuri