Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Am vrut să descriu pasiunea în toate aspectele ei”

        de Pauline Delabroy-Allard

Interviu realizat de Simona Preda

Pauline Delabroy-Allard a debutat în 2018 cu romanul Povestea asta este despre Sarah (Ça raconte Sarah), tradus deja în peste zece limbi. Romanul a primit, în 2018, Premiul studenţilor „France Culture-Télérama”, Premiul librarilor din Nancy/ Le Point, Premiul „Envoyé par la Poste“ şi „Prix du Style”. A fost nominalizat la Premiul Goncourt (Selecţia primă şi a doua) şi la Premiul Goncourt al liceenilor. A câştigat, în 2018, Premiul Goncourt – Alegerea României şi Premiul Goncourt – Alegerea Poloniei. În palmares se adaugă, în 2019, Premiul Goncourt – Alegerea Elveţiei. Romanul Povestea asta este despre Sarah a apărut în traducere românească în colecţia „Raftul Denisei“, de la Editura Humanitas Fiction, în traducerea semnată de Despina Jderu. Romanul are în centrul său povestea dintre două femei, o pasiune nu lipsită de tensiune, care se întinde până când personajul principal, Sarah, se îmbolnăveşte de cancer. Interviul a fost realizat la sfârşitul lunii octombrie, în momentul în care autoarea a fost prezentă la Bucureşti cu ocazia lansării romanului. (Traducerea acestuia îi aparţine Simonei Preda).

 

– În momentul în care am terminat de citit romanul Povestea asta este despre Sarah, senzaţia pe care am avut-o a fost aceea de cameră de ecou a unei stări de pasiune. De la ce a plecat acesta? Ce te-a inspirat?

– Am avut scena de deschidere în minte de ceva timp, un fel de viziune care m-a obsedat din ce în ce mai tare... La un moment dat, am vrut să o scot din mine, aşa că am aşternut-o pe hârtie. În timp ce o scriam, mi-am dat seama că această viziune era de fapt o poveste pe care voiam de mult să o spun, să o transmit. Scena finală mi-a venit în minte la fel de repede, ca şi cum ar fi fost o oglindă pentru scena deschiderii. Între acestea două, am ştiut că aveam să fac portretul unei femei în prima parte şi cel al unui oraş în cea de-a doua. Aşa că am mers spre asta, aşa cum am simţit.

– Cum ai construit personajul Sarah?– pentru că eu cred că forţa supremă a romanului tău stă în felul în care ai gândit acest personaj. Sarah este exuberantă, veselă, este un vârtej care fumează şi gesticulează mult... Este o forţă senzorială acolo.

– Am construit personajul Sarah ca pe un puzzle, ca pe un mozaic. Am vrut ca cititorii mei să facă aceeaşi călătorie către ea ca şi naratoarea şi să nu aibă acces imediat la întreaga ei personalitate, ci, mai degrabă, să o descopere puţin câte puţin. Pe măsură ce sentimentele naratoarei cresc, să crească şi ale lor, să cad㠄în capcana iubirii”, să nu se mai poată retrage şi să fie forţaţi să o iubească pe Sarah până la sfârşit.

– În roman, este vorba despre o pasiune între două femei sau putem vorbi despre dragoste? – e o întrebare care nu ţine cont de sexul protagoniştilor, întrucât romanul rămânea la fel în construcţia sa şi dacă ar fi fost vorba despre o femeie şi un bărbat sau doi bărbaţi

– Pentru mine este mai degrabă o pasiune. Nu am vrut să scriu o poveste de dragoste. Sunt prea multe în literatură, în cinematografie. Am vrut să scriu, să descriu de fapt, ceea ce este pasiunea – carnală, desigur, dar nu numai – pasiunea în toate aspectele ei şi în special în partea absolut morbidă şi distructivă pe care le conţine în ea. Am vrut cele două laturi ale muntelui, magia albă şi magia neagră. Evocarea corpului dar, de asemenea, şi lupta pentru a rămâne în sine, atunci când unul are o singură dorinţă: tentaţia de fuziune.

– Personajele tale reprezintă un alter ego? Sau, mai exact, în care dintre ele te regăseşti mai mult?

– Cred că există mult din persoana mea în naratoare, care are aceeaşi vârstă pe care am avut-o eu când scriam şi cam acelaşi stil de viaţă. Şi există, de asemenea, o parte din mine în personajul lui Sarah, în vivacitatea şi caracterul ei capricios.

– Tocmai pentru c㠖 aşa cum spui – există câte ceva din tine în portretele celor două femei şi le descrii intimitatea: crezi că există o diferenţă între modul în care bărbaţii scriu despre femei şi modul în care femeile scriu despre femei?

– Oh, da, sunt sigură că este. Ar trebui să se facă această experienţă şi cineva să încerce să ghicească, atunci când i se citeşte despre o femeie, dacă este vorba despre un autor sau o autoare. (râde)

– Ai avut un personaj favorit în timpul scrierii? Şi dacă da, ai încercat să îl menajezi în vreun fel, i-ai acordat şanse în plus sau dimpotrivă?

– Personajul Sarah, fără ezitare. Sarah are mai multe unghiuri din care poţi să o priveşti, în plus, ea se modifică pe parcurs: la început este frumoasă şi caldă, apoi devine tensionată din cauza bolii. Mi-am propus chiar să fie la început frumoasă, ca apoi să piardă treptat această frumuseţe. Este mereu pe drumuri între concertele ei, apare, dispare... Este o furtună. Am insistat mult asupra acestui personaj, pentru că voiam să îl cuprind în scris cât mai mult. A fost foarte incitant pentru mine să mă concentrez pe un portret de femeie, şi mi-a plăcut să încerc să-i abordez toate faţetele prin scris, ca o tentativă de a epuiza personajul. Care este, totuşi, inepuizabil.

– Cât timp a durat scrierea acestui roman?

– Un an întreg, în care nu am făcut doar asta.

– Cine a fost primul cititor al romanului tău?

– O singură prietenă a citit romanul înainte de a-l trimite la editori. E un moment aparte. Nu-mi place să citesc ceea ce scriu, mi se pare cel mai dificil pas în procesul creativ, deşi, evident, trebuie să treci prin el!

– Romanul tău a fost un mare succes. A fost alegerea României 2018 pentru premiul Goncourt. Cum gestionezi acest succes, a fost o surpriză pentru tine?

– Este mai presus de toate o mare bucurie şi este cu adevărat o onoare pentru mine să fie publicat la Minuit. Imediat după ce l-am terminat de scris, am pus romanul în plic unde a aşteptat câteva luni. Cu timpul mi-am dat seama că trebuie să încerc, aşa că l-am trimis la mai multe edituri şi trei dintre ele mi-au dat răspunsuri pozitive. A fost o bucurie imensă pentru mine şi da, am avut şansa să aleg Minuit. Despre succes, trebuie să spun că este o surpriză în fiecare zi. Nu m-am gândit nicio secundă că se va publica acest text, iar faptul că s-a publicat la această editură a fost deja o surpriză, succesul său critic – o a doua surpriză, nominalizarea sa pe listele de mari premii literare – o a treia, şi aşa mai departe...

Nr. 02 / 2020
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2019

Nominalizările pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Ediția a XXIX-a

Comunicat U.S.R.

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Citim, așadar, valorizăm
de Gabriel Coșoveanu

Proze din Israel (II)
de Adrian Popescu

revista revistelor

În tinerețe te aștepți pe tine însuți (1)
de Gheorghe Grigurcu

America, America
de Nicolae Prelipceanu

Președinți și prim-miniștri
de Mihai Ghițulescu

Iubirea. (Aproape) ireal de reală
de Cristian Pătrășconiu

Reverii, copilării...
de Dumitru Ungureanu

vitrina cărților

Variații lingvistice ale albului de-a lungul călătoriei în spațiul liminal
de Daniela Micu

Pe calea livrescului
de Gabriel Nedelea

Vălurile lui Molly Bloom
de Gabriela Gheorghișor

Noua rinocerită, comunismul și economia sa, acum
de Dragoș Paul Aligică

Experiențe înșelătoare
de Aura Dogaru

Renegocierea poziției lui Jane Austen în ierarhia culturală
de Mihaela Constantinescu

Lampa lui Diogene

„Am vrut să descriu pasiunea în toate aspectele ei”
de Pauline Delabroy-Allard

Ultimul viorist
de Cosmin Andrei Tudor

Poeme*
de Antonia Pozzi

The Irish Hitman
de Haricleea Nicolau

Păsări de noapte
de Daniela Firescu

Mirajul fericirii
de Viorica Gligor

Emoția – dualitate și realitate ficțională
de Gabriela Rusu-Păsărin

Soția paznicului de far
de Karen Viggers

Corespondență inedită: Petre Solomon către Sașa Pană
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri