Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme*

        de Antonia Pozzi

Recuperată în câteva rânduri (întâia culegere din creaţiile sale lirice avea să apară în 1939, la un an de la sinuciderea autoarei, apoi alta, în 1941, la prestigioasa editură milaneză Mondadori – din care o variantă în română apare aproape concomitent la Iaşi, la o minusculă editură, Frize, prin grija italienistului uitat Mihail Chirnoagă), Antonia Pozzi a redevenit, în ultimul deceniu, încă un caz singular al poeziei italiene moderne.

Îndrăgostită de profesorul său de greacă în liceu, Antonio Maria Cervi, a trăit o relaţie care, prin intervenţia brutală a tatălui ei, avocatul Roberto Pozzi, s-a destrămat, procurându-i depresia care va contribui la sinucidere.

Aşa cum o descriu biografii din aceşti ultimi ani, Antonia a lăsat un jurnal şi un mare număr de scrisori în care se pot observa multele sale interese culturale. Era pasionată de fotografie, făcea lungi excursii cu bicicleta, proiecta un roman istoric, cunoştea germana, franceza şi engleza, călătorea, în Italia, dar şi în Franţa, Austria, Germania şi Anglia. Locul ei favorit a rămas însă Pasturo, la poalele munţilor Grigne, unde îşi păstra biblioteca şi studia într-o cameră strâmtă, dar pe care o omagiază într-o poezie şi unde va fi înmormântată, conform dorinţei testamentare din scrisoarea către părinţi găsită asupra ei după momentul sinuciderii cu somnifere.

Din pudoare, familia neagă circumstanţa considerată scandaloasă a sinuciderii, substituind-o cu o pneumonie.

Profil bio-bibliografic:

Antonia Pozzi se naşte pe 13 februarie 1912, într-o marţi, la Milano, în casa avocatului Roberto Pozzi şi a contesei Lina, fiica unor latifundiari, proprietari ai unui imens ţinut în nord, unde, copil, viitoarea poetă îşi va petrece o mare parte din scurta sa existenţă, fascinată de frumuseţea peisajului căruia îi va rămâne un ardent şi generos rapsod. Studiază în particular, în ambianţa rafinată a familiei, deprinzând franceza, în a cărei literatură se va şi licenţia cu o teză despre Flaubert cu renumitul estetician Luciano Banfi, ce îi va fi dascăl la Universitatea milaneză, unde îi va avea colegi pe unii dintre cei mai importanţi intelectuali ai generaţiei: Enzo Paci, Vittorio Sereni, Remo Cantoni, Dino Formaggio, Maria Corti etc.). În liceu se îndrăgosteşte de profesorul de greacă şi latină, Antonio Maria Cervi, o iubire hrănită de o pasiune fără leac, aşa cum se va dovedi, şi a cărei interdicţie paternă, mai curând din motive de „castă”, îi va exaspera sensibilitatea şi o va conduce, cu concursul altor circumstanţe dictate de insidiile epocii, inclusiv politice, la tragicul sfârşit intervenit la 3 decembrie 1938.

Scrie din copilărie, în casa de vacanţă de la Pasturo ori pe câmpurile şi pe potecile submontane de aici, iar primele sale poeme, inauguratoare ale unui parcurs poetic excepţional, cu toate rămase în manuscris, datează din 1929, aşadar, de la vârsta de 17 ani.

A călătorit, în Italia, ca şi în Anglia, Germania, Franţa, Austria, ecouri ale acestora regăsindu-se, direct ori indirect, în creaţiile sale. În urma sa au rămas o impresionantă cantitate de creaţii – poezie, însemnări – şi un bogat material epistolar, tăinuit ori cenzurat de tatăl său şi descoperit, cu excepţia scrierilor publicate în primele ediţii postume de care am amintit, târziu, spre finele secolului trecut şi care aveau să restituie cititorului, alături de un (nou) caz literar, un profil de amprentă mitică în literatura italiană şi universală.

• Prezentare şi traducere de George Popescu

 

Elegie

Vis, pentru un mormânt, un monument:

„O umbră, înaltă figură înveşmântată,

enigmatică şi posomorâtă. Pe ţepenele

braţe ale ei, pe dos, trupul gol

al unei copile: are capul răsucit

mai în jos de genunchi, gâtul întins

în vanul efort de a-şi ridica chipul,

buzele întredeschide, ochii largi,

grei, halucinanţi, ai cuiva care vrea

cu orice preţ să vadă şi nu poate.

Cu neputinţă de a înţelege dacă umbra

ridică ori depune trupul adolescent”.

Aşa; şi pe urmă doi arbori, acolo în margini,

de un verde foarte întunecat: două penaje

semănând cu aceşti brazi ce se întind

în vântul dantelelor argintate

cu fire de răşină şi, la mijloc, trunchiul,

jos de spintecăturile dislocate, plâng,

cu cheaguri, cu picături, un mare plâns lucitor.

Madonna di Ciampiglio, 10 august 1929

Nenorocirea

A căzut copilul

din copeică, sus pe scări:

o mare bufnitură

în penumbra rece.

Şiroieşte jos de pe trepte,

în largi picuri, laptele

din sticlele sparte,

amestecat cu sângele

mâinilor rănite.

Cât sânge, Doamne,

în două biete mâini de copil!

Pe uda piatră

a parterului năclăiesc

bălţi de lapte ceresc, opac,

bălţi de sânge roşu, orbitor,

sălbatic slobozit,

sălbatic lin.

Deasupra unui scaun ţeapăn

din bucătăria noastră,

alb, amuţit, micuţul

pare a asculta

ronţăitul cald

al sângelui său ce fuge.

Afară, prin toate canalele,

stăruie

ronţăitul rece

al ploii ce cade.

3 mai 1931

Strigăt

A nu avea un Dumnezeu

a nu avea un mormânt

a nu avea nimic stabil

ci doar lucruri vii ce scap㠖

a exista fără ieri

a exista fără mâine

şi a orbi în nimic –

ajutor –

pentru mizeria

fără sfârşit –

10 februarie 1932 Manuscris

Scenă unică

Uite:

acesta e copilul meu

închipuit.

I-am făcut o cămăşuţă

la undrea

din lână albă.

Zice şi „mam㔠–

da –

dacă îl întorci pe burtă.

Dă-mi-l în braţe

pentru o clipă:

iată,

ai auzit

cum a zis

„mamă”?

Acesta e copilul meu –

uite –

copilul meu

închipuit.

31 ianuarie 1933

Gând

A avea două lungi aripi

de umbră

şi a le apleca peste acest rău al tău;

a fi umbră, pace

serală

în preajma stinsului tău

surâs.

mai 1934

Rugăciune poeziei

Oh, tu mult îmi îndurerezi

sufletul, poezie:

tu ştii dacă eu lipsesc şi mă pierd,

tu care atunci te negi

şi taci.

Poezie, îţi mărturisesc ţie

că eşti glasul meu adânc

tu o ştii,

tu ştii că am trădat,

am umblat pe pajiştea de aur

ce inima-mi a fost,

am rupt iarba –

poezie – acel pământ

unde tu mi-ai dărui cel mai dulce

dintre toate cânturile tale,

unde într-o dimineaţă întâia oară

am văzut zburând în senin ciocârlia

şi cu ochii căutai să urci –

Poezie, poezie care rămâi

profunda mea căinţă,

oh, ajută-mă tu să regăsesc

înaltul meu sat părăsit –

Poezie ce te dăruieşti

doar celui cu ochii de plâns

şi cauţi –

oh să mă redai demnă de tine,

poezie ce mă priveşti.

Pasturo, 23 august 1934

Mărturisire

Am atâta credinţă în tine. Îmi pare

că ştiu să-ţi aştept glasul

în tăcere, prin veacuri

de obscuritate.

Tu ştii toate tainele,

ca soarele:

ai putea face să-nflorească

muşcatele şi floarea de portocal sălbatic

în adâncul carierelor

de piatră ale închisorilor

legendare.

Am atâta credinţă în tine. Sunt liniştită

asemenea arabului învăluit

în burnuzul alb,

când îl roagă pe Domnul să-i crească

orzul în jurul casei.

8 decembrie 1934

 

*http://www.liberliber.it/biblioteca/licenze/

TRATTO DA: Parole / Antonia Pozzi ; a cura di Alessandra Cenni e Onorina Dino

–XV, 424 p. : 1 ritr. ; 19 cm..

– (Gli elefanti. Poesia).

Nr. 02 / 2020
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2019

Nominalizările pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Ediția a XXIX-a

Comunicat U.S.R.

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Citim, așadar, valorizăm
de Gabriel Coșoveanu

Proze din Israel (II)
de Adrian Popescu

revista revistelor

În tinerețe te aștepți pe tine însuți (1)
de Gheorghe Grigurcu

America, America
de Nicolae Prelipceanu

Președinți și prim-miniștri
de Mihai Ghițulescu

Iubirea. (Aproape) ireal de reală
de Cristian Pătrășconiu

Reverii, copilării...
de Dumitru Ungureanu

vitrina cărților

Variații lingvistice ale albului de-a lungul călătoriei în spațiul liminal
de Daniela Micu

Pe calea livrescului
de Gabriel Nedelea

Vălurile lui Molly Bloom
de Gabriela Gheorghișor

Noua rinocerită, comunismul și economia sa, acum
de Dragoș Paul Aligică

Experiențe înșelătoare
de Aura Dogaru

Renegocierea poziției lui Jane Austen în ierarhia culturală
de Mihaela Constantinescu

Lampa lui Diogene

„Am vrut să descriu pasiunea în toate aspectele ei”
de Pauline Delabroy-Allard

Ultimul viorist
de Cosmin Andrei Tudor

Poeme*
de Antonia Pozzi

The Irish Hitman
de Haricleea Nicolau

Păsări de noapte
de Daniela Firescu

Mirajul fericirii
de Viorica Gligor

Emoția – dualitate și realitate ficțională
de Gabriela Rusu-Păsărin

Soția paznicului de far
de Karen Viggers

Corespondență inedită: Petre Solomon către Sașa Pană
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri