Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In memoriam Ilie Constantin

        

Filiala Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a poetului şi traducătorului Ilie Constantin, reprezentant marcant al generaţiei literare ’60.

Ilie Constantin s-a născut la 16 februarie 1939, în Bucureşti. A studiat la Liceul Sf. Sava şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

A debutat în anul 1960 cu volumul Vântul cutreieră apele. A publicat mai multe volume de versuri, dar şi traduceri din poezia franceză şi italiană (Eugenio Montale, Umberto Saba), până în anul 1973, când s-a stabilit la Paris, unde a devenit şi doctor în filologie, în anul 1991. A revenit în România unde şi-a petrecut ultima parte a vieţii şi a publicat alte volume de versuri.

Dintre volumele sale: Desprinderea de ţărm (1964; 1995), Clepsidra (1966), Bunavestire (1968), Coline cu demoni (1971, Premiul Uniunii Scriitorilor), Celălalt (1972), Neguţătorul de săbii/ Le marchand de sabres (1997), Plata luntraşului (1998), Limba imperiului/ La langue de l’empire (2000).

A mai publicat volume de critică literară despre poezia română, un volum de povestiri şi un roman.

Prin dispariţia lui Ilie Constantin, literatura română suferă o ireparabilă pierdere.

© 2007 Revista Ramuri