La editura Trei, într-un interval de un an, au fost publicate două volume – foarte provocatoare şi, deopotrivă, foarte interesante – care pun într-o lumină mai puţin obişnuită ideea de politică şi de viaţă politică: lentila, lentilele – aşa e, poate, mai adecvat spus – prin care este privită viaţa politică privilegiază, la modul copios chiar, unghiul/ decupajul cu specific psihologic. Una dintre cele două cărţi – şi anume, chiar prima, în ordinea apariţiei în limba română: Psihicul politic (2019; colecţia, foarte bună, „Misterele inconştientului colectiv” a editurii Trei) – angajează o cercetare de tip preponderent tematic, mai precis identifică şi analizează diferite trepte alte relaţiei, foarte complicate în fond, dar şi foarte ofertante, dintre psihologia abisală şi politică. Al doilea volum, Sănătatea mentală a marilor conducători ai lumii, recentissim publicat (de data aceasta, în seria PPT – „Psihologia pentru toţi” a aceleiaşi edituri), îşi marchează tema specifică mai ales sub raportul istoriei psihiatrice, cu aplicaţie evidentă: marii lideri ai istoriei moderne sunt „personajele” principale ale acestei lucrări.

Andrew Samuels – autorul volumului Psihicul politic – e deţinătorul unui portofoliu profesional spectaculos: e psihoterapeut, comentator influent al realităţii sociale şi politice din unghi psihologic, consultant al multor politicieni şi organizaţii politice din mai multe ţări. E reperabil, ca metodă de lucru, notează editorul său, într-o zonă de intersecţie „unică”, în care se întâlnesc abilităţi de specialist în postjungianism, psihanaliză relaţională şi umanism, plus un background solid cu privire la abordarea de tip clinic. Andrew Samuels e de părere – şi afirmaţiile următoare compun, totodată, şi un statement solid pentru cartea de faţă – că „sarcinile politice ale democraţiei moderne sunt similare sarcinilor psihologice ale terapiei şi analizei moderne. În ambele domenii, există o luptă între conştiinţă, eliberare şi alteritate, pe de o parte, şi oprimare, reprimare şi credinţă omnipotentă în adevăruri finale, pe de alta. Procesele psihologice şi politice împărtăşesc un rezultat incert. În consecinţă, demarcarea dintre lumea interioară a psihologiei şi lumea exterioară a politicii nu are o existenţă permanentă”.

Trei sunt marile secţiuni tematice ale acestei cărţi (care, apropo, ne parvine în româneşte în ediţia desemnată „clasică” de autorul ei): a) psihicul politic, b) persoana politică, c) terapeutul politic. Pentru toate acestea trei, pentru a le „citi” cu lentila psihologiei şi/ sau a psihanalizei nu există o singură metodă. „Cartea nu urmăreşte vreo metodă unică, deşi există metodă în ea. Nu ader la vreun Adevăr absolut, deşi există adevăruri în ea ce vor supravieţui în măsura în care supravieuiesc unei competiţii sănătoase cu alte adevăruri. Nici nu am în minte o versiune clar stabilită a naturii omeneşti, deşi am susţinut cu pasiune idei despre ceea ce constituie fiinţele umane”.

Secţiunea dedicată în mod aplicat şi insistent „psihicului politic” investighează ceea ce Andrew Samuels numeşte „probleme politice contemporane-cheie”; între acestea: natura politicii înseşi, dinamica psihologică şi politică a economiei de piaţă, inegalitatea economică, distribuirea bogăţiilor, impactul cultural al politicilor de mediu. Una dintre cele mai izbitoare note comune care derivă din acest mod de a pune problema – lectură psihologizantă/ psihanalitică a politicii – este aceea că între motivaţiile de adâncime ale acţiunilor politice ale indivizilor (să nu uităm: autorul cărţii e specialist şi în psihologie abisală!) şi „narativele” de tip ideologic diferenţele sunt mari, uneori spectaculos şi şocant de mari. În chestiunea – de asemenea, foarte generoasă pentru analiză şi speculaţie de specialitate – „persoanei politice”, este uşor de intuit că majoritatea materialului va gravita în jurul temei instanţelor autorităţii. Avem aici, aşadar, o analitică a tatălui, una care, apropo de viziunile egalitare şi egalizatoare tot mai mult la modă astăzi, contrariază pe alocuri, pe de o parte, şi, pe de alta, pune lucrurile într-o matcă a lor, mai aproape de cum stau lucrurile în realitate şi nu de cum trasează diferite -isme că ar trebui să stea. În legătură cu aceasta, o nuanţă de mare fineţe pe care o pune în joc Andrew Samuels: „idealul unui parteneriat etic între femei şi bărbaţi în căutarea dreptăţii sociale şi a emancipării politice universale este unul pe care îl nutresc şi eu. Un atare parteneriat nu poate fi unul uşor şi comod. Femeile şi bărbaţii sunt făcuţi să lupte, iar lupta personală nu poate fi separată de continua luptă politică. Mai mult de-atât, bărbaţii şi femeile participă, în măsură diferită în funcţie de sex, clasă, rasă şi situaţie individuală, la un fel de complicitate cu grotesca suprasimplificare şi cruzime a patriarhatului. Însă femeile şi bărbaţii pot să fie părtaşi şi în respingerea oricărei definiţii unitare a ceea ce constituie «femeile» şi «bărbaţii» şi să se asocieze într-o celebrare semnificativă politic a plenitudinii de sensuri înscrise în aceste cuvinte”. Ultima secţiune a cărţii explorează rolul politic al analiştilor şi terapeuţilor. Sunt mai multe studii de caz – marchez, rapid, două: anii 1930 şi anii 1990 d.p.d.v. politic. Consecvent poziţiei sale din această carte – aceea de a nu fi casant – Andrew Samuels insistă asupra amănuntului că o atare carte (şi, de fapt, o cercetare de acest tip cum e cea pe care ne-o propune) nu poate avea un final. Decât unul desemnat în chip convenţional aşa şi cu statut mereu de provizorat – pentru că nici „contextul şi specificitatea istorică” şi nici „vitalitatea, fără limite, jucăuşă a imaginaţiei şi fantasmei” nu au un final definitiv. Psihicul politic, aşadar, este şi, deopotrivă, va fi construit de acel viitor care se va detaşa, în act, din miriadele de viitoruri posibile.

„Ar fi mult prea simplu să reducem bizareriile de ordin psihic ale tuturor acestor mari personalităţi, ale celor care au schimbat lumea şi propria noastră existenţă la o simplă chestiune de orgoliu nesănătos. Există multe alte tulburări care le sunt definitorii”, avertizează Lemoine. Sunt – tulburările, devianţele, probleme psihice grave uneori – cu adevărat numeroase; un inventar (nu exhaustiv, se subînţelege) pentru un număr finit de lideri se află în această carte scrisă cu mult nerv. O carte însă care e, sub aspect medical, tulburătoare; pe alocuri, chiar înfricoşătoare.