„Deoarece aceşti oameni şi-au pierdut minţile şi nu au inteligenţă.

ar înţelege soarta care îi aşteaptă.” (Deuteronom, 32: 28-29)

• Regia: Galder Gaztelu-Urrutia

• Scenariul:David Desola şi Pedro Rivero, după o poveste de David Desola

• Distribuţia: Goreng (Iván Massagué), Miharu (Alexandra Masangkay), Trimagasi (Zorion Eguileor), Imoguiri (Antonia San Juan), Baharat (Emilio Buale), Sr. Brambang (Eric Goode)

• Muzică: Aranzazu Calleja

• Decor: Yon Gijón

• Costume: Azegińe Urigoitia

• Imagine: Jon D. Domínguez

• Editare: Haritz Zubillaga şi Elena Ruiz

• Efecte vizuale: Ińaki Madariaga, Raúl Campos

• Efecte speciale: Mario Campoy, Irene Río

• Sunet: Joshua Durán

• Editaresunet: Ińaki Alonso

• Producător executiv: Carlos Juárez

• Companii de producţie: Basque Films, Mr. Miyagi Films, Plataforma La Película A.I.E

• Distribuit de Netflix

• Durata: 94 de minute

• Premiera mondială a fost pe 6Septembrie2019(TIFF – Festivalul de Film de la Toronto) şi lansat pe 20Martie 2020 pe Netflix

• A câştigat 9 premii şi a avut 14 nominalizări (până în iunie 2020):

- 2019: Premiul publicului în secţiunea Midnight Madness a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto

- 2019: Cel mai bun film, cel mai bun regizor nou, premiul pentru cele mai bune efecte speciale şi audienţă la Sitges Film Festival

- 2019: Premiul Filmului Tânăr la Abycine

- 2020: Premiul Goya pentru cele mai bune efecte speciale

După scurtmetrajele 913 (2004) şi La casa del lago (2011), El hoyo (2019) este primul lungmetraj regizat de Galder Gaztelu-Urrutia, o distopie science-fiction cu accente horror. Bazat pe o piesă de teatru de David Desola şi Pedro Rivero, nereprezentată pe scenă, scenariul este profund, cu numeroase referinţe biblice şi literare (Republica şi mitul peşterii – Platon, Divina Comedia – Dante, Don Quijote de La Mancha – Miguel de Cervantes, Gargantua şi Pantagruel – Rabelais). Construit ca o fabulă kafkiană, filmul lui Gaztelu-Urrutia dezvăluie o viziune halucinantă a infernului fiinţei umane, o alegorie brutală turnată în forma unui experiment social malefic.

Platforma călătoreşte în mod fabulos, fără un mecanism vizibil, ca o navă ce traversează un spaţiu real şi fantastic totodată, aparent o închisoare atemporală, numită Centrul de Autogestionare Verticală, în plan simbolic, o pâlnie dantescă, infernul existenţei umane, reflexia societăţii noastre, cu indivizi egoişti, narcisişti, egocentrici. Se mănâncă doar în cele câteva minute în care platforma staţionează la fiecare nivel. Cu cât coboară, cu atât mai mici sunt şansele ca oamenii de la nivelurile inferioare să aibă ce mânca. Imaginea platformei încărcată cu delicatese generează ideea unui festin, adorarea dimensiunii hedoniste a vieţii, căderea în ispită şi păcătuirea. Cei de sus par desprinşi din călătoriile lui Pantagruel în diversele ţări imaginare, sunt fie din ostrovul plăcintelor, din cel al gâlcevilor, din ostrovul pedepselor sau din ţara îmbuibaţilor. De fapt, toţi cei care ajung sus nu mai ştiu dreapta măsură a hranei corpului, cumpătarea şi dreapta judecată, iar ceea ce e mai crud este lipsa compasiunii. Deşi sunt relocaţi lunar la alt nivel, mai ales dacă au fost înainte la niveluri inferioare, cei de sus trăiesc nesăbuit, la nivel epidermic, doar pentru cele două minute în care îngenunchează în faţa ospăţului pantagruelic. Odată ajunşi la etajele superioare, cei de jos, care au îndurat chinurile lipsei de hrană, se transformă în noii asupritori. Se îmbuibă, desfătându-se ca în grădina deliciilor mundane, ignorând suferinţa altora.

Centrul de Autogestionare Verticală este clădit pe ideea solidarităţii şi a redobândirii Cetăţii ideale, în sensul în care fiecare om de acolo se află într-o călătorie iniţiatică, într-o călătorie cu probe pe care le-ar depăşi dacă ar avea iubire pentru aproapele său, echilibru şi înţelepciune („Un bogat lipsit de generozitate o să fie doar un cerşetor. Căci cel ce are avere nu e fericit pentru că o are, ci pentru că o cheltuieşte; şi nu după bunul lui plac, ci ştie să o cheltuiască cu temei” – Don Quijote). Filmul devine o pledoarie pentru adevăratele valori umane, pentru bine, adevăr şi frumos, pentru solidaritate şi generozitate.

Terifiant şi sinistru, infernul imaginat de Galder Gaztelu-Urrutia este înşurubat în măruntaiele pământului, la capătul lumii htoniene. Revendicat de la Infernul dantesc, puţul imens are o adâncime de 333 de niveluri, veritabile bolgii care ne dezvăluie diversele tipologii de păcătoşi – desfrânaţi, mâncăi – cei ce nu cunosc cumpătarea în desfătările trupeşti; zgârciţii şi risipitorii, furioşii – cei ce se muşcă, se sfâşie între ei; ereticii şi blasfematorii; violenţii, sinucigaşii, cămătarii, linguşitorii, ipocriţii; hoţii, sfătuitorii de rău, semănătorii de vrajbă care bântuie evisceraţi. Dacă se încalcă regulile Centrului, dacă păstrează mâncare, temperatura acestui infern creşte şi scade până la extreme, verificând pedepsele judecăţii de apoi, flăcările nemiloase ale Iadului sau lacul de gheaţă din al nouălea cerc al Infernului dantesc. Aici zac trădătorii care sunt scufundaţi şi claustraţi pe vecie într-un lac de gheaţă, aproape de Lucifer. Născocire futuristă a pâlniei lui Dante, deşi foarte simplu imaginat (o infinită construcţie de celule din beton, pe verticală, unite prin negura hăului), decorul populat de asemenea personaje deschide memoria către universul grotesc pictat de Hieronymus Bosch: Grădina Deliciilor Pământene, cu scene din rai, pământ şi iad, Judecata de Apoi, Cele şapte păcate mortale şi cele patru ultime lucruri – o serie de imagini circulare în care sunt înfăţişate, în sensul acelor de ceasornic, cele şapte păcate capitale (lăcomia, mândria, mânia, invidia, lenea, pofta, zgârcenia), străjuite în colţuri de reprezentările Morţii, Judecăţii, Cerului, Iadului. Toate ilustrează păcatul şi prăbuşirea umană. Cei captivi aici seamănă creaturilor chinuite, jivinelor hidoase din picturile lui Bosch. Paradisul pierdut este dincolo, este lumea pe care au lăsat-o în urmă de bunăvoie (Goreng, Imoguiri) sau pentru păcatele săvârşite (Trimagasi) („Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate” – Dante, Divina Comedie). Aici, în teroarea infernului, Goreng (Iván Massagué) descoperă o lume de coşmar, în care oamenii se pot hrăni şi cu alţi oameni, este în război cu el şi cu alţii, şi bântuit de himere. Foamea şi frica transformă damnaţii în spirite demonice, capabile de acte de violenţă atroce, acte de canibalism, din disperarea de a supravieţui. (Există trei feluri de oameni: cei de sus, cei de jos şi cei care cad).

Asemenea cavalerului tristei figuri în peştera lui Montesinos, Goreng se aventurează de bunăvoie în puţul infernal, face o călătorie iniţiatică înarmat cu arme de carton (cartea lui Miguel de Cervantes, Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha), îl întâlneşte pe Trimagasi/ Sancho Panza (Zorion Eguileor), un personaj cinic, grotesc, al cărui unic obiect adus în Centru este un cuţit. Goreng nu este imaginea eroismului patetic sau a eroului nebun al bunătăţii extreme. Acest nou sângeros Don Quijote întruchipează moralitatea pierdută care trebuie regăsită cu orice preţ. Dincolo de groaza rătăcirii în necunoscut, Goreng verifică idealismul exaltat („Eu, Sancho dragă, am venit pe lume ca să trăiesc murind” – Don Quijote, IV), găseşte cauza pierdută – solidaritatea spontană. Scenariul îl plasează într-o postură virtuală mesianică („Cine eşti tu? Mesia? Ai venit să ne mântuieşti? Un Mesia înmulţeşte pâinea şi vinul, nu-ţi ia de la gură!” – replică din scenariu), pendulează între real şi ireal, este relocat la nivelul 48, 171, 33, 202, până când, ajuns la nivelul 6, convins că revoluţiile paşnice nu există, acţionează şi zguduie sistemul.

Cu sonorităţi precise de metronom, teme repetitive, note grave, întunecate şi ascuţite, sunete agresive, coloana muzicală creată special de Aranzazu Calleja este esenţială pentru crearea atmosferei tensionate, de teroare şi rutină într-un spaţiu claustrant. Într-o atmosferă feroce, cu efecte şocante, Gaztelu-Urrutia face un film despre teroarea captivităţii, despre damnarea veşnică, o peliculă care deschide imaginea păcatelor umanităţii şi lansează discuţii despre altruism, solidaritate, moralitate.