Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Puterea mântuitoare a artei, a dragostei şi prieteniei

        de Viorica Gligor

Romanul lui Romain Gary, Educaţie europeană, a cărui acţiune este plasată în timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact, în iarna anului 1942, recompune secvenţe din viaţa unor grupuri de partizani polonezi, refugiaţi în pădurea Wilejka, în apropiere de Wilno. Unul dintre ele era cel al studenţilor, consideraţi „romantici”, deoarece erau prea exaltaţi şi îşi asumau prea multe riscuri.

În centrul scenariului narativ este situat itinerarul maturizării lui Janek, adolescentul pe care medicul Twardowski, tatăl său, l-a ascuns în codru pentru a-i salva viaţa, după ce i-au fost ucişi ceilalţi doi fii. Aici, după ce-şi pierde părintele, este adoptat de grupul de „verzi” şi se implică în lupta împotriva naziştilor. Astfel, descoperă preţul unor valori esenţiale, precum demnitatea, libertatea, solidaritatea, eroismul, sacrificiul. Conştientizează că ei, tinerii, sunt constrânşi să asume, aşa cum spunea studentul Tadek Chmura, un alt tip de educaţie europeană, cea a urii, a crimei, a dezumanizării: „plutoanele de execuţie, sclavia, tortura, violul – nimicirea tuturor lucrurilor care fac viaţa frumoasă”.

Prins în vâltoarea unor vremuri tenebroase, lui Janek i se relevă, în egală măsură, dramatismul, fragilitatea şi frumuseţea vieţii. În timpul unei misiuni periculoase, se simte subjugat de vraja muzicii lui Mozart, Chopin, Schubert, interpretată la pian de un bătrân neamţ. Altădată, când îl ascultă cântând la vioară pe un copil evreu, are revelaţia Graalului, a puterii transfiguratoare a muzicii. Care va mântui lumea de suferinţă şi decădere: „În picioare, în mijlocul beciului duhnitor, îmbrăcat în zdrenţe murdare, micuţul evreu cu părinţii ucişi în ghetou mântuia lumea şi oamenii, îl izbăvea pe Dumnezeu. Cânta. [...] Cu capul zvârlit pe spate, ca învingătorii, cu buzele deschise într-un zâmbet triumfător, cânta... Lumea ieşise din haos. Căpătase o formă armonioasă şi pură. La început, a murit ura, iar după primele acorduri au murit foamea, dispreţul şi urâţenia, aidoma unor larve sumbre pe care lumina le orbeşte şi le ucide. În toate inimile vieţuia căldura dragostei, toate mâinile erau întinse, toate piepturile erau fraterne...”.

În condiţii existenţiale extreme, iniţierea lui Janek în tainele omenescului n-ar fi fost completă fără experienţa iubirii. Prin Zosia, de care sufletul lui fraged se îndrăgosteşte iremediabil, învaţă lecţia dragostei. Împreună cu ea, visează o umanitate vindecată de violenţă, de foame şi frig. Alături de Adam Dobranski, studentul care le citeşte partizanilor proze alegorice despre „oameni care suferă, luptă şi se apropie unii de alţii...”, trăieşte bucuria prieteniei. Proiectul acestuia de a scrie o carte cu titlul Educaţie europeană reprezintă o inspirată mise en abyme, prin care se devoalează atât tehnica novatoare a scriitorului, cât şi miezul credinţei sale artistice. Dobranski este un personaj simbolic, profetic, în confesiunile căruia se oglindesc idealurile tinerei generaţii postbelice, traumatizate de barbaria războiului. În memoria lui Janek se întipăreşte pentru totdeauna pledoaria lui ardentă pentru renaştere spirituală, pentru fraternitate şi pace, pentru regăsirea adevăratelor valori ale civilizaţiei şi culturii europene: „Nu vorbea, cânta. Cânta şi întreaga forţă, şi întreaga frumuseţe din cânturile nemuritoare ale omenirii îi vibrau în vocea profetică. Nu va mai exista niciodată război, americanii şi ruşii aveau să-şi unească frăţeşte eforturile ca să ridice o lume nouă şi fericită, o lume din care neliniştea şi spaima aveau să fie definitiv alungate. Toată Europa va fi liberă şi unită; va avea loc o renaştere spirituală mai rodnică şi mai constructivă decât au năzuit vreodată oamenii, în clipele lor cele mai entuziaste...”. Printr-un joc metatextual, reflecţiile lui Dobranski, un alter ego al scriitorului Romain Gary, asemenea lui Janek, dezvăluie sensurile mirabile ale literaturii – refugiu al speranţei, antidot împotriva disperării, suferinţei şi uitării, oglindă a prezentului, dar şi a trecutului individual şi colectiv: „Adevărul e că există momente de-a lungul istoriei, momente precum acesta pe care-l trăim, când tot ce-l împiedică pe om să fie năpădit de disperare, tot ce-l îmboldeşte să creadă şi să continue să trăiască are nevoie de o tainiţă, de un refugiu. Iar acest refugiu e, uneori, doar un cântec, o melodie, o carte. Mi-aş dori ca volumul meu să fie unul dintre aceste refugii, mi-aş dori ca, atunci când războiul se va încheia, oamenii care îl vor deschide să-şi regăsească trecutul neştirbit, să afle că am fost nevoiţi să trăim ca nişte jivine, dar că n-am fost obligaţi să cădem pradă deznădejdii. Nu există artă disperat㠖 disperarea înseamnă doar lipsă de talent”.

În epilogul romanului, Janek, devenit locotenent în armata poloneză, înainte de a-şi începe studiile la Academia de muzică din Varşovia, se întoarce, pe urmele trecutului, în pădurea care a adăpostit lupta de rezistenţă a partizanilor, pentru a-şi împlini promisiunea faţă de Dobranski, care, înainte de a muri, i-a încredinţat misiunea de a termina cartea. În semn de omagiu, Janek aşază volumul pe locul unde a decedat cel mai bun prieten al său. Imaginea simbolică a furnicilor care escaladează, trudnic şi tenace, obstacolul neprevăzut, reflectă, prin similitudine, sisificul efort al fiinţei umane de a-şi purta crucea demnităţii, împotriva potrivniciilor absurde ale istoriei, împotriva suferinţei şi a morţii: „Lumea în care oamenii suferă şi mor este aceeaşi în care suferă şi mor furnicile; o lume crudă şi de neînţeles, în care singurul lucru care contează este să cari mereu mai departe o rămurea absurdă, un capăt de pai, mereu mai departe, cu sudoarea frunţii şi cu preţul propriilor lacrimi de sânge, mereu mai departe, fără răgaz, fără să-ţi tragi sufletul sau să te întrebi de ce...”. În ţesătura intertextuală, reflexivă şi lirică a Educaţiei europene se înalţă un recviem pentru eroii polonezi, care şi-au jertfit viaţa în numele libertăţii naţionale, dar şi un elogiu închinat iubirii, prieteniei şi forţei cathartice a literaturii şi a muzicii. Romain Gary este, şi de astă dată, un povestitor remarcabil, a cărui măiestrie este vizibilă atât în curgerea captivantă a relatării, cât în crearea unor personaje fascinante, înnobilate de credinţa în valorile esenţiale ale omenescului.

© 2007 Revista Ramuri