Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mihail Trifan – exorcistul

        de Cătălin Davidescu

În ultimii ani ne-am obişnuit ca manifestările expoziţionale ale lui Mihail Trifan să incite viaţa artistică din Craiova, altfel destul de previzibilă şi chiar anostă, uneori. Ei bine, această calitate de a mobiliza cu riscul de
a-şi irita colegii şi publicul şi-o asumă, nu un tânăr aşa cum am fi încântaţi să credem, ci un creator ajuns la o vârstă matură care însă se dovedeşte a fi unul dintre cele mai deschise spirite artistice ale urbei unde provincialismul se savurează cu bucurie.

Fire dinamică şi expansivă, animată de reverii dar şi de imprevizibile gesturi teatrale, aşa cum uşor se poate observa într-o relaţie directă, Mihail Trifan a îmbrăţişat cu entuziasm arealul vast al experimentelor vizuale contemporane.

Sincer până la transparenţă, cu fiecare nouă expoziţie el capătă cutezanţa rebelilor de viţă nobilă, de a-şi afirma tot mai răspicat şi mai radical convingerile estetice. Sătul să mai privească arta ca pe un mediu de seră în care, de altfel, a fost educat, el îşi provoacă propriile limite în manifestări cu un deliberat efect scenic.

Încercările sale, la început timide, acum mai bine de un deceniu, de a schimba suprafaţa picturală tradiţională cu altele mai puţin convenţionale, cu obiecte vechi, încălţăminte, materiale textile recuperate etc. îşi vor atinge plenitudinea abia cu puţini ani în urmă, odată cu seria conversaţiilor uzuale concepute împreună sau, mai curând în contrast cu Emil Paşcalău ale cărui picturi tradiţionaliste provocau şi potenţau propriile-i imagini.

Ritmul expoziţional se intensifică, în ultima perioadă, iar lucrările parietale, deşi nu dispar, sunt tot mai des înlocuite cu obiecte pictate şi instalaţii acompaniate de performance-uri.

Schimbările graduale, în conştiinţa sa, se datorează convingerii, deşi comune, totuşi adesea ignorate că artistul trebuie să reprezinte o oglindire personală a epocii sale.

Este adevărat că Mihail Trifan a avut şansa să vadă şi mai ales să înţeleagă expresiile vizuale cele mai importante din ultima jumătate a secolului trecut, vizitând câteva centre culturale din Europa.

Nu mă voi ralia opiniilor maliţioase care încearcă să apropie „izbucnirea“ sa târzie, racordarea la un main-stream artistic, de contactul şi mai ales impactul acestor mişcări – cu precădere cele ale grupării COBRA, văzută în Elveţia dar mai ales la Veneţia. Ele nu au decât meritul de a-i fi facilitat înţelegerea spaţiului vizual contemporan unde şi el, natural, se integrează fără însă a marca personalitatea propriului univers: o lume neliniştită, originală, ce îşi reclamă prezenţa într-o retorică a gestului dinamic dar mai ales a dominaţiei materiei colorale – ca ultimă stare a expresiei plastice. Prezenţa elementului pictural în toate lucrările sale, indiferent de expresia pe care o îmbracă, relevă originalitatea acestui demers. Deşi se raportează la formele contemporaneităţii, el nu citează şi nu-şi însuşeşte tipare, ci se adânceşte în spiritul lor forţându-le înţelesul în singura direcţie pe care o practică, o cunoaşte şi o trăieşte cu adevărat – aceea a PICTURII. Este motivul pentru care, aşa cum am mai afirmat, nu cred în destinul său post-modern. Implicarea picturii în noile forme vizuale o percep mai curând ca pe un gest de exorcizare decât ca pe unul de integrare. Această convingere se susţine şi la nivel de program estetic: în timp ce arta vizuală contemporană susţine ideea demitizării artistului ca demiurg şi implicarea acestuia în fenomenul social, politic al epocii, în contrast cu teoriile Avangardei începutului de secol XX, Mihail Trifan, care nu are nici un fel de instinct social, politic sau vocaţie istorică, îşi construieşte universul în rama Post-modernismului cu spiritul Avangardei. În acest sens putem înţelege arta sa ca pe o subminare din interior a sistemului, o încercare de exorcizare a unei viziuni ce tinde să dilueze prea mult substanţa artei şi orgoliul creatorului. Nu suntem în faţa unei încercări de distrugere a limbajului ci, dimpotrivă, de consolidare a lui prin apropierea de cele mai novatoare expresii vizuale.

Merită subliniat, în context, şi faptul că pentru un privitor mai puţin avizat titlurile alese drept generic şi, care, firesc, ar reprezenta tema expoziţiei (Conversaţii vizuale, înmormântarea lui Pazvante) nu au decât o motivaţie fantezistă ce bruiază intenţionat decodificarea mesajului în sensul unei logici comune. Intenţia nedeclarată a autorului este probabil ca astfel privitorul să-şi concentreze atenţia spre adevăratul „erou“ al expresiilor sale vizuale care este materia colorată.

În acest sens, ultima sa expoziţie o demonstrează cu prisosinţă. Întors temporar la pictura pe suprafaţă bidimensională, artistul îşi intitulează manifestarea Peripeţiile lui Telemach. Urmărind firul logic al enunţului, ar fi necesară, cu siguranţă, o importantă doză de „imaginaţie“ critică pentru a putea să justifice legătura dintre fiul lui Ulise şi al Penelopei, copil cuminte, ascultăror, fără vocaţia aventurii, ca tatăl său şi ceea ce se întâmplă pe simeze. De fapt nici măcar motivul vizual care a generat acest ultim ciclu de lucrări nu cred că este relevant deşi, din capriciu, poate, artistul a subliniat în repetate rânduri importanţa mănăstirii Strâmba de Jiu în definirea acestor lucrări. Piorescul monumentului şi al spaţiului înconjurător, încărcătura sa spirituală, într-un cuvânt – motivul a fost cu siguranţă un factor important. Traseul însă este prea comun pentru ca un artist de talia lui să se lase sedus. Relaţia sa cu locul funcţionează doar la nivel epidermic. El încearcă să fixeze în topos un spaţiu simbolic în jurul căruia îşi concentrează atenţia. Acesta reprezintă substanţa vitală a fluxului pictural ce a reuşit, timp de 4 anotimpuri, să-i alimenteze energiile. În substanţa lor intimă lucrările se înscriu într-o dinamică similară a trăirii şi a gândirii plastice, aducând în acelaşi plan atât o austeritate de fond, o reală nevoie de rigoare, de interiorizare cât şi un important accent de tip fov-ist.

Pictura sa are tonalităţi grave, materialitatea ei densă, uneori marcată de o anumită stare de melancolie iar pe de altă parte, disponibilitatea sa de a construi se sprijină pe o bine disimulată ordine de tip grafic. Între aspiraţia către o anume geometrie, către o rigoare modulară a structurilor imaginii şi abandonul într-un senzorialism frust, legat de însăşi natura tactilă a substanţei cromatice, Mihail Trifan se manifestă cu o exemplară libertate şi cu o irepresibilă bucurie a jocului. Totul se petrece într-o perspectivă afirmativă, una care extinde limitele limbajului fără a atenta la existenţa sa.

Tonul, suprafaţa, tuşa, materia cromatică îşi sunt suficiente sieşi, plasându-i universul în zona unui limbaj viril, care, atingând materia, îi impune coerenţa unei forme finale.

Actuala expoziţie, ca şi precedentele, păstrează respiraţia profundă a unui act existenţial mai curând, decât pe cel al unui eveniment cultural.

Nr. 5-6/2008
Centenarul Uniunii Scriitorilor

Revista revistelor

Cele trei feluri de a călători
de Nicolae Prelipceanu

Mai, 68, august, 68
de Adrian Popescu

Din jurnal
de Gabriel Dimisianu

Captivii Evului Media
de Constantin M.Popa

Trei romane
de Luminiţa Corneanu

Preferinţele mele
de Mihai Ene

O perspectivă
de Gabriel Coşoveanu

Reînsufleţirea critică a poeziei
de Gabriela Gheorghişor

Vânătorul de aer
de Paul Aretzu

Fabulaţie şi scriitură
de Dania-Ariana Moisa

Îndrăgostită de Dumnezeu
de Bucur Demetrian

Ipostaziere a bovarismului
de Petre Ciobanu

Treptele fiinţării poetice
de Florea Miu

Drumul îngust al literaturii către sine
de Ioana Dinulescu

Hirghiduşiile
de Ioan Lascu

Avigdor
de Claudiu Komartin

Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită
de Gabriel Chifu

Irina începe să vorbească
de Maria-Gabriela Constantin

Eugen Simion – 75
de Tudor Nedelcea

Radu ALDULESCU - Interviu pentru ocuparea unui post de scriitor
de Horia Gârbea

Orbirea
de Jorge Luis Borges

Nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2007

Cine va cîştiga Premiile USR pe 2007?

Schiță asupra stării de autenticitate
de Ionel Buşe

Expoziţia Nicolae Predescu
de Paul Rezeanu

Poeme
de Liviu Georgescu

A VI-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Andra Rotaru

Mihail Trifan – exorcistul
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Petruţ Pârvescu

Alice Năstase: „Povestea femeii de 30 de ani care iubeşte şi ... atât”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre actualitatea capodoperei
de Dorin Ciontescu-Samfireag

Tipătul meu castrat din faşă
de Constantin ABĂLUŢĂ

Son et lumiere
de Mircea Ghiţulescu

Ceramica din Gorj
de Ştefan Enache

Un poet american contemporan: LEN ROBERTS

Documentul ca lectură captivantă
de Mircea Moisa

Jurnalul unui om normal
de Adrian Suciu

Marina Ţvetaeva (1892 – 1941)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri