Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In memoriam Radu Călin Cristea

        

S-a stins din viaţă Radu Călin Cristea, unul dintre numele de prim-plan ale generaţiei ‘80.

Născut pe 30 aprilie 1955, în comuna Ineu, a urmat liceul la Chişineu-Criş, în judeţul Arad; iar apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1978.

A debutat publicistic în „Orizont“, în 1973, colaborând ulterior la „Steaua“, „Viaţa studenţească“, „Amfiteatru“, „România literară”, „Contemporanul“, „Vatra“, „Caiete critice“, „22“, „Contrapunct“, „Dilema“. A debutat editorial cu volumul de eseuriEmil Botta sau Despre frontierele inocenţei (Editura Albatros, 1984; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor).

A fost printre studenţii iniţiatori ai Cenaclului de Luni, coordonat de Nicolae Manolescu, cenaclu în care s-a cristalizat, în ultimul deceniu al regimului trecut, o nouă generaţie literară.

După 1989, a fost colaborator şi redactor la programul „Actualitatea Româneasc㓠la Radio Europa Liberă. A fost director al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti. În vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca şef al Departamentului „Literatură. Arte“. A fost ani la rând membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Prin dispariţia lui Radu Călin Cristea, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.

© 2007 Revista Ramuri