Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Gabriela Gheorghişor

Poem pentru tata

Nici nu ştii cât te-am căutat!

Te-am căutat, mai întâi,

în întunericul minţii mele,

dar nu te-am găsit.

Te-am căutat, apoi, în fotografiile alb-negru

îngălbenite de vreme,

erai un străin frumos ca actorii de cinema,

şi nu te-am găsit.

Te-am căutat, mai târziu, în amintirile celorlalţi,

însă tot nu puteam să conturez în gând

chipul tău adevărat,

chipul tău de lumină.

Mă uit uneori în oglindă

şi văd lângă capul meu de femeie

cu frunte înaltă, bărbătească,

ascunsă de părul tăiat,

chipul tău care pâlpâie

ca o fotografie în mişcare

şi-o explozie de lumină

umple oglinda.

Formula secretă

Mângâi făptura ta de carne

şi aerul începe să miroasă a smirnă

şi a încă ceva necunoscut.

Aş vrea să fiu un maestru parfumier,

să descopăr formula secretă

a aromei dintre mine şi tine.

O picătură turnată în foc

ar fi îndeajuns pentru ca lumea

să explodeze.

***

dragostea mea –

o pâine aburindă

abia scoasă din ţest

cu urme de cenuşă

pâinea noastră

cea de toate zilele

şterge din palmă

cuvintele pompoase

de înşelat neputinţa

la capătul drumului

când vei uita toate cuvintele

îmi vei şopti numele

în loc de rugăciune

O seară la filarmonică

Suntem singuri într-o sală de spectacole

la distanţă de două scaune.

Ne privim cu disperare în lumina ceţoasă,

ca în filmele mute.

O orchestră fantomatică se pregăteşte pe scenă.

La primele acorduri vibrante

ale părţii a doua

a Simfoniei a VII-a de Beethoven,

ne scufundăm unul în altul.

Valuri mici se ridică la suprafaţa podelei,

mâinile mele te caută, apa creşte.

Nu mai ştiu dacă văd

întunericul din adâncul mării

sau al cerului în furtună.

Mă sufoc şi te strig, sunetul nu răzbate,

ca într-o încăpere de plută.

Sala este acum o grotă preistorică,

numai orchestra pluteşte şi cântă.

Pare că a schimbat partitura,

aud uvertura la Forţa destinului

a lui Verdi.

Nu te mai zăresc, mă agăţ de candelabru,

îl cuprind în braţe

cum aş strânge trupul tău luminos.

Un scurtcircuit, dar nu mă desprind

Corpul se zbate şi rămâne încleştat

Pe braţele de metal

ca ultimul răstignit de pe cruce.

© 2007 Revista Ramuri