| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Iulia DavidLiniştea se făcuse ţăndări Călcam pe cioburi cu paşi nesiguri nu ne păsa de glumele acide furasem încă o noapte mersesem cu sacrificiul până la capăt nu ne promisesem nimic stăm alături într-o veşnicie a răbdării a fost ultimul eşec de atunci ne-am adâncit în cuvinte pe care nu le-am mai rostit niciodată *** În fiecare zi judec lucrurile cu îndrăzneală cu aceeaşi nelinişte ceilalţi îmi şoptesc că nu am să risc să repet greşelile lor atunci am pus plecarea ta pe seama vârstei debarcaderul încă aşteptă ora aceea care a trecut de mult ca o iarnă a sorţii *** Mă gândeam să trec ca vântul dar am rămas punct de sprijin în bătaia lui *** Încercările ţi le asumi nu toţi pricep şi trec mai departe acum iau gestul tău ca pe un rebel absolut străină este acum întâlnirea noastră *** Înşelător e drumul dintre noapte şi zi trăind fără răspuns ca şi cum ai purta în tine o povară trecând prin focul cuvintelor te înclini iubirii ce nu se va mai naşte *** Există un moment pe care nu-l ştii dar pe care l-ai învăţat minte o clipă în care viaţa are un declic şi tu accepţi palmele ei din laşitate noaptea ascunde capcanele ultimele capete de pod s-au prăbuşit ne-am revigorat cu un absint băut la întâmplare *** Nimeni nu mai e inocent toţi au îmbătrânit deodată e un haos al mizeriei fără margine un început straniu de noapte albă fără sfârşit mă împiedic de umbrele care respiră de visele unor oameni care stau în picioare şi plâng sunt cel mai neîmpăcat şi greu de crezut dintre cei care privesc cerul şi vor îndurare *** Citisem orice de la poemele iubirii la literatura SF mă lepădasem de trufie era obiceiul meu să sper în minuni şi mă gândeam că păşind pe urmele îngerilor cu smerenie deveneam mai subtilă şi aproape liberă să gândesc *** Spuneam ce îmi trecea prin minte cei din jur credeau că fabulez Vera mă plictisea spunând că filozofez prea mult toate mă enervau şi aveam să risc o ceartă cu conştiinţa mea chiar voiam să desferec toate energiile şi să o pun pe Vera într-o situaţie limită *** Să nu încerci să visezi mai mult decât trebuie obligatoriu e să accepţi nepăsarea şi umilinţa îngerilor proscris te poţi numi sau magician în stele şi să pui mult suflet într-un război ce nu este al tău *** Eram întru totul de acord cu ei mă tulburau replicile tăioase şi nefericirea cu care visau la iernile dure şi la animalele pierdute eu eram ruda lor îndepărtată pe care nu o cunoşteau ruda lor de sânge albastru la care visau şi se gândeau câteodată |