Volumul George Bălăiţă – biobibliografie, alcătuit de Marilena Donea (Editura Cargal Press, Bacău), se dovedeşte a fi o apariţie editorială oportună, aşteptată de un semnificativ segment de cititori de literatură autohtonă contemporană. Căci George Bălăiţă se situează, se prenumără între acei scriitori români, din aşa numita generaţie ’60, care, prin scrierile lor, şi-au configurat o individualitate creatoare personalizată, altfel spus, au o operă care îi înscrie în seria de repere majore în istoria literaturii române.

Tocmai de aceea apreciem dintru început orientarea unei cercetătoare de marcă precum mi se relevă Marilena Donea prin alcătuirea apusului la care ne referim, remarcăm orientarea ei spre un scriitor de primă mărime cum s-a afirmat de vreo trei decenii George Bălăiţă în câmpul literar din această perioadă. Prin opera sa însă, Bălăiţă se cere circumscris ca o valoare cu virtuţi perene în întregul ansamblu al prozei noastre din evoluţia ei în cele aproape două secole în epoca modernă.

Cu rigurozitatea metodologică, minuţiozitatea, calităţi, reclamate şi, totodată, specifice alcătuirii unor astfel de opuri, Marilena Donea realizează una dintre puţinele „biobibliografii” despre un scriitor contemporan de maximă importanţă, de care dispunem până la ceasul de faţă. În succinta sa „Prefaţă”, cercetătoarea îşi precizează procedarea în demersul său „biobibliografic” cu deplină claritate: „Extrasele din interviurile autorului completează informaţiile din capitolul CRONOLOGIE care grupează evenimentele mai importante din biografia sa. Materialul bibliografic propriu-zis cuprinde două capitole: OPERA şi REFERINŢE, criteriul de ordonare în cuprinsul întregii lucrări fiind cel cronologic.”

În capitolul „Cronologie”, pe lângă criteriile metodologice riguroase, cercetătoarea investeşte şi o discretă „doză de inspiraţie”, servind însă în mod grafic” scriitorului George Bălăiţă. Astfel că enunţurile succinte, de ordin factologic sunt completate ca elemente argumentative, ilustrative cu citate relevante din interviurile solicitate de câteva condeie de incontestabilă pregnanţă şi vizibilitate în câmpul literar din actualitatea literară a ultimelor peste două decenii, precum Tania Radu, Ştefan Agopian, C. Stănescu, Ion Simuţ.

Un exemplu. Într-un interviu din 1993, C. Stănescu îl întreabă pe scriitor: „Rămâne ceva din primele povestiri publicate?” (Dintre care unele au intrat în cuprinsul volumului de povestiri Călătoria, apărut în anul 1964 şi reprezentând debutul editorial al tânărului) formulează răspunsul: „Rămâne ideea că un tânăr talentat şi sărac nu s-a temut să ia taurul de coarne. Chiar dacă a făcut-o ca somnambulul care habar nu are că merge pe creasta acoperişului.”

După încă două volume de proză scurtă „Conversând despre Ionescu” (1966) şi „Întâmplări din Noaptea Soarelui de Lapte” (1967), a urmat apariţia, în vara anului 1975, a romanului „Lumea în două zile”, despre care George Bălăiţă mărturiseşte într-un interviu acordat în 2002, scriitorului Ştefan Agopian: „Lumea în două zile este sursa de aur a patimilor mele politice. Cartea asta m-a situat mai sus în ierarhia literară a timpului.”

Despre acest roman al lui George Bălăiţă, după cum ne indică Marinela Donea încă din „Prefaţa” sa „Prima recenzie a romanului o aflăm în România literară, 28 august 1975), sub semnătura lui Nicolae Mandescu, care opina: „George Bălăiţă publică un extraordinar roman, substanţial, modern, ironic şi totodată plin de poezie, de un realism minuţios, abundent, întors în marea viziune fantastică”, un roman care „are o forţă şi o noutate cum n-am întâlnit demult”.

Într-un extras din textul critic „Un nou mod de a povesti”, cuprins în volumul „Între da şi nu” de Alex. Ştefănescu, publicat în 1982 şi situat de alcătuitoarea „bioblibliografiei” la poziţia 475, citim: „Romanul Lumea în două zile de George Bălăiţă nu seamănă cu nici unul din romanele pe care le cunoaştem şi totuşi, în timpul lecturii, ne inspiră deplină încredere, ca şi cum am străbate un peisaj pe care l-am văzut cândva, în vis. Această reacţie surprinzătoare se datorează, fără îndoială, faptului că înnoirile propuse de scriitor, departe de a constitui o simplă demonstraţie de inventivitate, satisfac unele dintre aşteptările noastre secrete”.

Citând astfel de aprecieri critice desprinse din opusul alcătuit de Marilena Donea, vom menţiona că la poziţia 536, este înregistrată lucrarea lui Dumitru Micu „Literatura română din secolul al XX-lea” (Editura Fundaţiei culturale române 2001), din care socotim potrivit să cităm unele pasaje, în acest context: „Cel mai puţin malefic dintre prozatorii de frunte, după Ştefan Bănulescu, George Bălăiţă (/n. 1935), a ridicat de asemenea, un promontoriu în spaţiul literarului: de altă înfăţişare, fireşte, de cel mai radical stil modernist anterior apariţiei, şi la noi, a „postmodernismului”. (...) Toate aceste nonconformisme de ordin compoziţional prefigurează evident marea secesiune faţă de naratologia clasică materializată în romanul Lumea în două zile (1975). (...) În spaţiul primei „zile” din Lumea...., dar pe o mult mai vastă suprafaţă temporală, se întinde scenariul tot atât de heteroclit, însă de o mai precisă cromatizare social-istorică, a următorului roman „Ucenicul neascultător (1977)”.

Opusul „George Bălăiţă – biobliografie”, datorat unei cercetătoare literare de înalt profesionalism, se constituie, în primul rând, într-un necesar şi preţios instrument de lucru, pentru exegeţii literari, dar şi pentru cititorii dornici să cunoască repere literare cât mai numeroase despre un scriitor de talia autorului romanului Lumea în două zile. Consultarea, cercetarea opusului alcătuit de Marilena Donea este prin ea însăşi o operaţiune antrenantă, cu resurse cognitive şi instructive.