Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un suflet bântuit

        de Haricleea Nicolau

„Stanley: Pentru suferinţa noastră, draga mea!

Shirley: Nu există destul whisky în lume pentru asta!”

 

Shirley (2020)

• Regia: Josephine Decker

• Scenariul: Sarah Gubbins, bazat pe romanul Shirley, de Susan Scarf Merrell

• Distribuţia: Shirley Jackson (Elisabeth Moss), Rose Nemser/Paula Welden (Odessa Young), Stanley Edgar Hyman (profesorul Michael Stuhlbarg), Fred Nemser (Logan Lerman), Katherine (Victoria Pedretti), Caroline (Orlagh Cassidy), Randy Fisher (Robert Wuhl), Decanul (Paul O’Brien)

• Producători: Jeffrey Soros, Simon Horsman, Christine Vachon, David Hinojosa, Elisabeth Moss, Sue Naegle, Sarah Gubbins

• Producător executiv: Martin Scorsese

• Imagine: Sturla Brandth Grřvlen

• Editare: David Barker

• Muzica: Tamar-kali

• Decor: Alexander Linde, Roland Trafton

• Costume: Amela Baksic

• Distribuit de Neon/ disponibil pe Hulu, Amazon, Apple TV şi alte platforme VOD

• Durata: 107 min.

• Filmările au fost făcute în 2018 018 în Jefferson Heights/ New York; anumite scene au fost filmate la Colegiul Vassar, care a înlocuit Colegiul Bennington.

• Premiera mondială a fost pe 25 ian. 2020 la Festivalul de Film Sundance

• A câştigat 2 premii şi 3 nominalizări (*până în oct.2020):

- 2020 / Festivalul de Film Sundance: premiul special al juriului pentru regizoarea Josephine Decker;

- 2020 / Asociaţia Criticilor de la Hollywood – premiul pentru cel mai bun film independent

- 2020 / Festivalul Internaţional de Film de la Berlin: nominalizare cel mai bun film şi nominalizare Josephine Decker

Regizoarea Josephine Decker a debutat cu scurtmetrajele Naked Princeton (2005), Where are you going, Elena? (2009), Me the Terrible (2012). Filmele ei sunt catalogate experimentale (documentarul Bi the Way, din 2008, thrillerul psihologic Butter on the Latch, din 2013, thrillerul erotic Thou Wast Mild and Lovely, din 2014, drama Madeline’s Madeline, din 2018). Noul film al lui Decker, Shirley, este al patrulea lungmetraj al său, oarecum debutul în filmul comercial, cu actori importanţi (Elisabeth Moss în rolul principal), produs cu rigorile impuse de industrie, dar impune cinematografiei comerciale stilul ei neconvenţional de a regiza povestea.

Scenariul filmului este semnat de Sarah Gubbins şi se bazează pe romanul Shirley: A Novel de Susan Scarf Merrell, publicat în 2014. Departe de a fi un film biografic, Shirley este o construcţie destul de mult născocită faţă de personalitatea reală a scriitoarei Shirley Jackson, surprinsă în perioada în care scria romanul Hangsaman (1951) – povestea dispariţiei unei studente în 1946, făcând referire la cazul Paula Jean Welden, studentă la Bennington College, unde era profesor soţul scriitoarei, criticul literar Stanley Edgar Hyman. Shirley Hardie Jackson (1916-1965) a fost o scriitoare americană de romane şi nuvele de groază şi mister (The Road Through the Wall – 1948, The Lottery and Other Stories – 1949, o poveste sinistră despre ritualul sacrificiului uman într-un sat din New England, The Haunting of Hill House – 1959, un roman horror, bazat mai mult pe teroare decât pe groază; capodopera We Have Always Lived in the Castle, 1962). Opera ei a influenţat scriitori precum Stephen King, Neil Gaiman, Sarah Waters. În 2016, jurnalista Ruth Franklin a publicat Shirley Jackson: A Rather Haunted Life, o biografie care examinează impactul pe care l-a avut căsătoria asupra scrierilor sale.

Filmul se desfăşoară preponderent în casa profesorului Stanley Hyman (Michael Stuhlbarg) şi a scriitoarei Shirley Jackson (Elisabeth Moss). Găzduirea provizorie în casă a cuplului de tineri căsătoriţi Rose (Odessa Young) şi Fred Nemser (Logan Lerman) îi plasează pe aceştia exact în situaţia din piesa lui Edward Albee, Who’s Afraid of Virginia Woolf?, unde tinerii Nick şi Honey erau audienţa necesară pentru ca Martha şi George să îşi exhibe căsătoria. Temele din piesa lui Albee sunt revizitate în scenariul filmului şi amplificate de linia feministă imprimată. Tema jocului iluziei se reflectă prin refugiul din lumea imaginară a scriitoarei Shirley, prin dependenţa de tutun, alcool, calmante şi amfetamine, sau prin consumul unor ciuperci cu efect halucinogen sau prin existenţa copilului imaginar în cuplul George şi Martha. Amărăciunea din cuplu este prezentă la ambele perechi şi este legată de infidelităţile repetate ale unora dintre ei. Cu toate acestea, şi unii, şi alţii trec peste tensiuni cu replici acide, umor cinic, cu dansuri şi cântece mai mult sau mai puţin frivole. O altă temă comună este legată de mediul social: atât piesa lui Albee, cât şi filmul lui Josephine Decker distrug convenţiile legate de ideea unei familii americane perfecte şi se opun normelor acceptate ale societăţii americane în anii 1950 (o familie cu doi părinţi şi cel puţin doi sau mai mulţi copii, ideea că neapărat tatăl era susţinătorul financiar în familie şi mama, casnică şi neapărat gospodină).

Deşi filmul pare că urmăreşte iminenta prăbuşire a căsătoriei dintre Shirley şi Stanley, în realitate, tot acest aranjament de a locui împreună cu un alt cuplu devine ciudat, pervers şi periculos, generează fisuri la nivelul cuplului tânăr, dar este programat. Rose şi Fred sunt atraşi inevitabil în vârtejul haosului emoţional al familiei Hyman şi căsătoria lor începe să se clatine. Totul se întâmplă pentru alungarea rutinei, dar şi cu scopul de a înlătura impasul creativ în care se află Shirley. Sub protecţia prieteniei, între Rose şi Shirley se dezvoltă o relaţie de fascinaţie şi interacţiuni erotice; între cei doi bărbaţi apare firesc competiţia masculină, Stanley nu ar refuza o aventură cu tânăra Rose şi nu conteneşte să îl desconsidere pe Fred, sabotându-i încercările de a avea o funcţie academică. În anii 1940, Shirley şi soţul ei dădeau uneori serate la care erau invitaţi colegii lui Hyman, profesori la Colegiul Bennington, o parte din studenţi, mai ales studente, şi alţi intelectuali din cercurile sociale influente din Vermont. Hyman se căsătorise cu Shirley după ce a fost cucerit de lectura primei nuvele publicată în The New Yorker, iar între ei a existat mereu un soi de concurenţă, o stranie relaţie de atragere şi respingere, prin care Shirley a reeditat relaţia dezastruoasă pe care a avut-o cu mama ei în adolescenţă, dar şi în anii ce au urmat.

Elisabeth Moss creează cu naturaleţe un personaj cu mintea bântuită, dominată de anxietate, profund nefericită, zdruncinată de furie, nevroze şi dezamăgire, conştientă de infidelitatea notorie a soţului ei care insista să-i impună o căsătorie deschisă. Remarcabilă este disponibilitatea actriţei de a întruchipa un personaj ce refuza orice legătură cu preocupările firesc feminine. Se pare că neglijenţa lui Shirley era un act de rebeliune împotriva mamei sale şi a valorilor superficiale ale acesteia. Deci, şi-a permis să se îngraşe, purta cele mai nepotrivite haine, s-a căsătorit cu un intelectual evreu. În realitate însă, nu a părăsit relaţia tensionată şi abuzivă pe care a avut-o cu mama ei. În public părea o femeie puternică, ingenioasă, impunătoare; putea să fie incisivă, chiar agresivă cu oamenii care i-ar fi blocat momentele de scris. O inadvertenţă cu biografia personajului se leagă de viaţa de familie: în film, cuplul Shirley-Stanley nu are copii, iar în realitate au avut patru copii. Imaginea fabricată în scenariul filmului o prezintă ca pe o femeie care trăia mai mult într-o lume imaginară a scrierilor sale; în realitate, era o mamă care îşi respecta responsabilităţile, chiar dacă scria mult. Hyman era cu adevărat un admirator al operei soţiei sale, îi citea manuscrisele, o provoca mereu să scrie, cu toate că succesul ei i-a eclipsat lui cariera. În filmul lui Decker această încurajare pare să fie dusă chiar spre zona de exploatare a talentului soţiei sale, îi alimentează permanent tensiunile şi vulnerabilităţile şi pare că o ţine voit într-o formă de continuă depresie. Stanley gravitează în jurul creativităţii lui Shirley, dar nu ezită să aibă o viaţă departe de căsnicie, hedonistic organizată.

Decorul este creat de Alexander Linde, Roland Trafton propune un spaţiu claustrant, supraîncărcat de obiecte, insuficient luminat, mereu în dezordine, cu plante uscate şi vii aruncate în diverse colţuri, o casă cu etaj, înlănţuită de iederă şi cu ferestre prea mici. Un rol important în dinamica filmului îl are imaginea semnată de Sturla Brandth Grřvlen, care propune multe gros-planuri şi secvenţe detaliu. Josephine Decker creează un film hipnotic, captează energia dintre Shirley şi Stanley, un cuplu de scriitori care îşi reclamă cinic autoritatea.

© 2007 Revista Ramuri