Horia Bădescu este unul dintre scriitorii care au fost nedreptăţiţi de istoria literară de până acum. Poetul toamnei „nebun de frumoase la Cluj” merita un loc mai bun în băncile literaturii române. Timpul schimbă ordinea lumii şi ordinea valorilor: deci, mai există speranţe.

Versul „e toamnă nebun de frumoasă la Cluj” le este cunoscut până şi vizitatorilor de o zi sau celor ce în viteză traversează Clujul. Poezia De juventute (din volumul Cântece de viscol, 1976) este un imn de suflet al Clujului. Aceasta este ultima strofă: „O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,/ poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,/ poţi uita anii care se-adună la număr;/ e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!”. Trebuie să fi fost o toamnă peste măsură de încărcată de semnificaţie la Cluj prin 1975, ca ea să treacă peste preferinţa lui Horia Bădescu pentru vară şi pentru iarnă. „Nu iubeam nici toamnele de acasă”, ne spune în volumul autobiografic Căderea din rai: „La Aref, anul avea pentru mine doar două anotimpuri: vara şi iarna” (p. 74). Înainte de toate, prin raportare la versurile „poţi vorbi cu prietenii duşi,/ poţi uita anii care se-adună la număr”, cartea constituie o discuţie cu sine, o evocare de duşi oameni dragi şi o aducere aminte din anii cu număr plecaţi.

Cu copilăria începe decodificarea de sine. Căderea din rai este părăsirea Arefului şi ieşirea din copilărie: „raiul meu, lumea mirifică a acelui sat de munte”, „Aref, paradisul copilăriei mele”, „Urma să-mi iau zborul. (…) Porţile Raiului meu se închideau încet” (p. 16, 23, 121).

În timp ce caută să se înţeleagă ca eu diacronic, Horia Bădescu încearcă totodată să se regăsească, să se reinstaleze în sine. Ideea este că abia odată ce te-ai reconfigurat istoric poţi efectiv şti cine eşti. Odată ce este ceea ce este, Horia Bădescu îşi scrutează formula existenţială: caută să vadă cine este şi ne arată astfel nouă cine este. Mai exact, prin reconstrucţie caută în copilărie nucleul formulei existenţiale.

Identificăm cinci tipuri de materiale de reconstrucţie: fotografii, o filă de calendar, fragmente din jurnalul mamei sale (Elena Petcu, căsătorită Bădescu), scrisori (trei scrisori ale tatălui său – Gheorghe Bădescu, o scrisoare a bunicului matern Vasile Petcu), amintirile sale, un articol din ziarul România liberă din august 1946.

Volumul se deschide cu o fotografie şi se închide cu două fotografii. Iată o fotografie cu Horia Bădescu „la un an şi trei luni”, cum scrie pe spatele acesteia: „Asta înseamnă în mai 1944”, ni se traduce (p. 8). Fotografia este interpretată în sensul formulei existenţiale: blond, „băieţelul stă drept în faţa lumii”, „lumea este grădina cu flori”, „soarele îi cade în faţă” şi nu-şi apleacă privirea, este „hotărât, atent poate, nicidecum sfidător, cum avea să i se reproşeze ades peste ani acest prost obicei de a privi spre cer, nu spre pământ”, „sunt eu cel de acum mai bine de şapte decenii” (pp. 7-8). Identificăm aici câteva elemente de formulă existenţială: este determinat, atent, demn şi destins în faţa tuturor, în faţa fotografului, în faţa celor ai casei, în faţa lumii, a naturii, a florilor până la brâu. O altă fotografie (pe care noi nu o vedem) este interpretată în continuare de autor: cu acelaşi prilej, în acelaşi peisaj este copilul pe umerii tatălui său (Gheorghe Bădescu), iar într-un colţ se detectează în pridvor o mână a mamei. Tatăl i-a fost sprijin, iar mama (Elena Bădescu) l-a crescut cu mână protectoare, zicem noi. O alta (nici pe aceasta n-o vedem): copilul este pe genunchii bunicului (Ilie Bădescu) aşezat pe scaun, iar alături de bunic, în picioare, tatăl. Linia calităţilor masculine prevalează, interpretăm noi; adică tăria de caracter, dârzenia, rezistenţa în faţa nedreptăţii, tenacitatea zidirii până la capăt. În această fotografie are loc transferul unui ideal departe de interesul meschin şi imediat: idealurile bunicului şi tatălui se predau simbolic.

Fila de calendar este pentru săptămâna 22 (luni)-28 februarie 1943. În caseta de 24 februarie se scrie „Să se trimită 500 de lei pentru ajutorul de iarnă de Ziua Ostaşului”. Horia se născuse pe 24 februarie şi o săgeată este îndreptată spre locul ocupat deja: donaţia fusese programată înainte de a se şti data naşterii, dar acest fapt (interpretăm noi) arată generozitatea părinţilor care se va transfera şi asupra copilului; generozitatea va face parte din formula existenţială a copilului. Lângă data şi ora naşterii, pe calendar sunt inscripţionate şase propuneri de nume: primul este dat de tată (Horia), al doilea este dat de mamă, Gheorghe, ca şi iubitul soţ. Va fi Horia: interpretăm că în formula existenţială trebuie, cumva nedrept, să aibă întâietate cuvântul bărbatului şi apoi iubirea femeii. Decriptarea numelui Horia în zona Munteniei, în Argeş, aduce ceva în plus în formula existenţială.

Bunicul, tatăl şi mama lui Horia Bădescu au fost învăţători. Tatăl a început Şcoala Normală la Piteşti, iar în toamna lui 1919 a plecat şi s-a înscris la Şcoala Normală „Iosif Vulcan” din Oradea, apoi a fost repartizat ca învăţător la Ciucea, între Oradea şi Cluj. Aici a locuit la început în castelul lui Octavian Goga şi l-a cunoscut pe marele poet. A rămas acolo 3-4 ani; s-a ataşat emoţional de ideea luptei duse de Horia şi de poezia lui Aron Cotruş. De aici s-a ales copilul cu numele de Horia; ulterior, apropiaţii îi ziceau Moţu.

Revenind acasă la Aref, ca învăţător, Gheorghe Bădescu intră în politică, îi cunoaşte „bine” pe „Madgearu şi Petre Andrei” (p. 30), devine „secretarul Organizaţiei de tineret a PNŢ Argeş, fusese benjaminul lui Armand Călinescu” (p. 28): o fotografie evocată spune acest lucru, tatăl este alături de Armand Călinescu şi de Mihail Ghelmegeanu (p. 29). Politica îl aduce în situaţia de a fi cât pe ce să fie asasinat de legionari, apoi să facă puşcărie politică după 1946-1947 şi din 1952 până către 1956. Aceste necazuri o determină pe mamă să-l pună pe copil să jure, că „n-am să fac politică în viaţa mea” (p. 53).

Reconstrucţia autobiografică acoperă copilăria şi se încheie în 1957, când adolescentul pleacă la liceu la Curtea de Argeş. Este de presupus că acest volum va avea o continuare în care se vor completa elementele formulei existenţiale a scriitorului Horia Bădescu.

Cartea se lecturează cu plăcere şi interes, atât pentru istoria relatată, cât şi pentru un Bildungsroman generic al scriitorului.

O carte frumoasă, scrisă bine, care te face să gândeşti şi să visezi la mersul lumii, la apele istoriei şi la propriul destin.