Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Victor Pena

ascunse în unghii

nu am scăpat de lumea mea de apă

de câinii hăulitori la biciclete

afară se simte mirosul de transpiraţie

de peşte şi nuci

altă dată digerat cu uşurinţă de mormoloci

cine ar fi putut să se schimbe

să îmbătrânească

în afară de iedera schilodită

de foarfecele zidarilor

aici a curs odată lapte şi miere

au curs zăpezile

împinse de alte zăpezi

pe mormintele câteodată hrănite

şi pline de păr

aici

da

aici

au fost înşirate pe străzi

perdelele aducătoare de moarte

prin ele mormolocii îşi încurcau cozile

şi le rupeau

sângele se strecura printre garduri

fugea

şi în urma lui broaştele

dulceaţa ne curgea prin sânge şi se strecura

am crescut într-un oraş al apei

şi de câte ori apa trecea peste calea ferată

ştiam că a venit timpul

să culegem smochinii

din ei ani la rând au mâncat locuitorii senilizaţi

şi gândul că va fi un an bun

mă ţinea departe de cârciumi

nu mă mai interesa pescuitul

până nu demult o sursă de carne

pentru că acum dulceaţa ne curgea prin sânge

se strecura

şi se lipea de mâinile noastre

de solzii râcâiţi aruncaţi pe şosele

atunci am cunoscut-o şi pe ea

mirosea a ouă clocite

eu a putregaiul scormonit

în căutarea râmelor grase

şi porcii cu râturile înfipte-n pământ

îşi mişcau cozile

dunărea e un mormânt de apă

cum să nu vorbesc despre fraţii

şi despre părinţii noştri îngroziţi

ne urmăreau şi strigau să nu ne ducem departe

răcoarea îmi dădea linişte mă acoperea

nu ştia nimeni de gropanele de sub apă

am fost prins şi eu în vârtejul lor

nimeni nu a venit să mă tragă de mână

să mă ajute cu o vorbă

pe feţe se vedea frica şi eu iubeam aerul ca niciodată

aici s-au întâmplat multe

pleosc

broaştele sar când se apropie cineva

sar şi eu odată cu ele

înot

mă las în voia curentului

limbajul delicat al viermilor sârmă

de partea cealaltă a uşilor încuiate

se aud scheletele culese cu grijă

şi învelite apoi în cearşafuri

locul meu e în oraşele violente

sunt urmaşul viermilor sârmă

cresc în buzunarele pământului

şi mă amestec cu umezeala

îmi place gustul sângelui

până nu demult închegat în fântâni

şi scos cu ajutorul unor cârlige

doamnă

apele vin şi umplu găurile de cârtiţă

mirosul vinului nu se ridică

el se lipeşte de picioruşele cu cleşti

le ajută să apuce să strângă rădăcinile

cu el muzica devine acceptabilă

să ne fericim în moarte

e singura certitudine

îmi plac doamnă femeile rafinate

însă cele mai bune sunt lupoaicele

hesse a ştiut acum o ştim şi eu

şi dumneavoastră

scriu cu singurătatea animalului hăituit

tăiat în cioburile paharelor

simt răceala gropilor săpate cu groază

de muncitorii scuipaţi şi mizerabili

popii strâng ceara şi se topesc după bani

scriu singur simt singur tac singur

cele mai bune sunt lupoaicele

sunt urmaşul viermilor sârmă

cu corpurile pătrunse de vin

morţii îşi varsă spumele printre rădăcini

ştiu de la tata

înainte să moară cu capul dat într-o parte

a strâns bine pumnii şi a plecat

ca atunci când stai între vagoane

şi trenul te mişcă dintr-o parte-n alta

trebuia să mă ţin bine

altfel mă trezeam pe câmpurile cu rapiţă

în forma mea de copil al pământului

abonatul nu poate fi contactat

vă rugăm să încercaţi mai târziu

şi uite aşa cu degetele înfipte în piele

las telefonul şi deschid uşa de la balcon

câmpurile cu rapiţă nu mă mai cunosc

carnea noastră de jos în sus

o să ajungă în motoarele avioanelor

londra madrid roma berlin moscova

ziua stoarce din mine blândeţea

vorbesc aceeaşi limbă în toate oraşele

nu îmi pasă

vă rugăm să încercaţi mai târziu

să formaţi numărul cu capul dat într-o parte

şi în pumni să trosnească ecranul grăsuţ

când mă apropiam de mal peştii şi crustaceele

mureau sub tălpi

rămâneau în nisip

nu ştie nimeni că acolo se pot găsi schelete

printre rădăcini ştiu de la tata

or să îmi stea şi mie oasele daca nu le ard

© 2007 Revista Ramuri