Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Paradisul all inclusive

        de Haricleea Nicolau

„Nu mai aşteptaţi şi lăsaţi-vă răsfăţaţi!

Paradisul vă este la îndemână!”

(replică din scenariu)

Tiempo compartido/ Infern tropical (2018)

• Regia: Sebastián Hofmann

• Scenariul: Julio Chavezmontes, Sebastián Hofmann

• Distribuţia: Luis Gerardo Méndez (Pedro), Miguel Rodarte (Andres), Cassandra Ciangherotti (Eva), Montserrat Marańon (Gloria), Andrés Almeida (Abel), RJ Mitte (Tom), Hugo Albores (Moises)

• Imagine: Matias Penachino

• Montaj: Sebastián Hofmann

• Muzică: Giorgio Giampa

• Decor: Claudio Ramirez Castelli

• Costume: Brenda Gomez

• Machiaj: Adam Zoller

• Producţie: Pian, Circe Films

• Producători: Julio Chavezmontes

• Coproducători: Stienette Bosklopper, Sebastián Hofmann, Lisette Kelder

Producători asociaţi: Lawrence Davin, Jorge Fong, Luis Gerardo Méndez, Gabriel Stavenhagen

• Durata: 96 min.

• S-a filmat la Hotelul Pincess Mundo Imperial din Acapulco, Guerrero, Mexic.

• Premiera mondială a fost pe 20 ian. 2018, la Festivalul de Film de la Sundance/ SUA; în Mexic a avut premiera pe 31 august 2018/ disponibil pe Netflix VOD

• A câştigat 4 premii şi 13 nominalizări (*până în iunie 2021)

 

 

Este vară şi e atât de cald încât hedoniştii, şi nu doar ei, se visează pe malul unei ape sărate sau nu, cu un cocktail cu gheaţă şi felii de ananas. Printre reclame neon se aude o voce caldă, sigură care ne spune „Lasă-ne să fim familia ta de două ori pe an, pentru a-ţi împlini visele. Permiteţi-ne să vă oferim o experienţă de neuitat”. Cât de false sunt toate aceste reclame? Cât de naivi pot să fie oamenii care chiar cred că o vacanţă de o săptămână merită sacrificii enorme timp de unsprezece luni din an? Într-adevăr, în filmul Tiempo compartido, o familie aflată în vacanţă are o experienţă de neuitat, dar în sens negativ. Nimic bun nu li se întâmplă şi toate încercările de relaxare şi de odihnă sunt eşuate.

Tiempo compartido este al doilea lungmetraj regizat de Sebastián Hofmann şi a avut debutul mondial la Festivalul de film Sundance 2018, unde a câştigat premiul special al juriului World Cinema Dramatic pentru scenariu. Infern tropical este traducerea titlului pentru lansarea pe Netflix România. Sebastián Hofmanneste artist vizual şi cineast din Mexic, ale cărui producţii au fost prezentate la festivalurile de film din Rotterdam, Locarno, Sundance, Fantastic Fest. A fost desemnat cel mai bun nou regizor la Festivalul de Film de la München şi s-a remarcat cu filmul Halley, primul lungmetraj al lui, care a fost primit extraordinar, selectat la peste 50 de festivaluri internaţionale de film după premiera din Sundance Film Festival în 2013.

Scenariul urmăreşte în paralel poveştile a doi bărbaţi cu familii zdruncinate: Pedro (Luis Gerardo Pérez) şi Andrés (Miguel Rodarte). Conflictul este dat de rezervarea excesivă a unui bungalou de lux din resortul Everfield, ceea ce duce la absurdul situaţiei: deşi a plătit pentru o vacanţă de lux, Pedro şi familia lui trebuie să împartă vila cu o altă familie (compusă din patru persoane, Abel – Andrés Almeida, un tată grobian, o soţie superficială şi doi copii needucaţi). Pedro traversează fel de fel de momente penibile care adâncesc fisura relaţiei dintre el şi soţia lui, Eva (Cassandra Ciangherotti), recent ieşită dintr-un sanatoriu de boli psihice unde a stat un an.

Regizorul Sebastián Hofmann face un film frumos colorat şi bizar ca o pasăre flamingo. În China, flamingo este simbol al luminii solare şi al focului. Deşi în Feng Shui se spune că o pasăre flamingo va proteja casa de pericol, aici ea se insinuează în halucinaţiile celor doi bărbaţi captivi în paradisul all inclusive, tulburându-i, dar este vizibilă şi pe tapetul vilei de vacanţă închiriate de Pedro în resortul de lux. Apariţia ei ţine de acele elemente de realism magic pe care Sebastián Hofmann le introduce, dar nu exploatează suficient această latură în sens, abandonează destul de rapid această temă. Imaginea uriaşă a unui flamingo peste cei doi protagonişti este mai ameninţătoare în posterul filmului. Andres şi Pedro sunt doi bărbaţi rătăciţi în vieţile lor; ambii suferă în prezent pentru că au traversat experienţe dificile în trecut. Lui Andres i-a murit unicul băieţel, iar Pedro nu mai găseşte calea de apropiere cu soţia lui. Amândoi se simt abandonaţi de soţiile lor şi amândoi îşi doresc să poată demasca sistemul fals prin care turiştii sunt păcăliţi cu diverse oferte. În plan simbolic, halucinaţiile cu flamingo pot reprezenta nevoia de împlinire a dorinţelor, dar şi transformarea, renaşterea şi vindecarea.

Resortul este un veritabil personaj malefic, care se transformă din spaţiul impecabil într-un animal de pradă, gata să devoreze toate visele şi dorinţele de relaxare ale turiştilor. Pentru filmări s-a ales un resort de lux din Acapulco, Mexic: Hotelul Pincess Mundo Imperial, construit în 1971. Stilul arhitectural al hotelului de lux din Everfields Resorts, construit în trepte, trimite la piramidele aztece. În acest nou templu capitalist, Pedro şi Eva sunt unii dintre turiştii hăituiţi de tot felul de practici de marketing, incluşi în scenarii perfide, le este invadată intimitatea, le este sacrificată vacanţa şi liniştea familiei cu scopul de a aduce noi profituri. Turiştii sunt îmbiaţi să cumpere în sistem multi-proprietate o vilă din resort, timp de două săptămâni pe an. Sunt ademeniţi că fericirea familiei se poate confunda cu timpul scurt petrecut în acest hotel cu sute de camere, într-un parc turistic, cu palmieri şi nenumărate piscine cu apă dulce sau sărată, cu cascade, terenuri de tenis şi animatori gata să le fie la dispoziţie.

Andres este cel mai bun aliat împotriva plictiselii, Gloria (Montserrat Marańon) are datoria de a face ca visele să-ţi devină realitate, Tom (RJ Mitte) este vizionarul din marea familie Everfields. Sunt doar trei dintre sutele de angajaţi ai resortului, a căror unică datorie este să îi servească pe naivii veniţi să se înghesuie în acest univers artificial. Ceea ce este interesant pentru modalitatea de construcţie a tensiunii este alegerea de a se filma exclusiv în spaţii închise sau îngrădite (vila micuţă cu piscină, interioarele hotelului – de la subsolul cu spaţiile specifice de spălătorie, până la camerele turiştilor şi imensele săli de conferinţă, lipsite de ferestre); totul trimite cu gândul la ceva artificial (tapetul cu flamingo roz, culorile enervante ale ambientului). Nimic nu pare natural, totul este artificial, impus şi modificat astfel încât să pară locul perfect. Deşi sunt multe spaţii în aer liber (piscina imensă de la hotel, supraaglomerată, terenul de tenis, terenul de golf) şi locaţia este în apropierea mării, plaja şi marea nu apar deloc în film. Abia în genericul de final apar plaja şi marea, ca fundal al reclamei. Finalul cu chipurile cu zâmbete strălucitoare care se distorsionează, dilatându-se în trăsături groteşti, dezvăluie imaginea deformată a acestei iluzii create de vacanţă, vândută ca singurul timp de calitate petrecut cu familia sau cu persoana iubită.

Unul dintre atuurile filmului, un adevărat personaj rezonator, este coloana sonoră: „Bun venit în iad!/ N-aş face asta/ Să jucăm tenis/ Piramida/ Şarpele/ Labirintul/ Capcana/ Va fi sânge/ Sosirea lăcustelor/ Dansul păsărilor flamingo/ Lacrimi/ Acesta nu e paradisul”. Una dintre metodele de realizare a tensiunii este şi muzica hipnotică, bizară, amuzantă, obsesivă, cu teme repetitive care susţin absurdul situaţiilor, disperarea şi nevrozele celor doi bărbaţi. Muzica desenează în crescendo suspansul situaţiilor, Giorgio Giampŕ creează coloana sonoră cu sunete de orgă, xilofon şi percuţie, cu efecte metalice sau suave, cristaline, cu sunete tăioase, iritante, agresive, repetitive, alternând cu altele macabre, terifiante, grave şi distorsionate. Universul sonor este ideal pentru un animal fantastic. Muzica este „acel ochi sadic care priveşte totul de sus” (Giorgio Giampŕ).

Catalogat ca un thriller dramatic, filmul are accente clare de comedie neagră, scenariul este construit cu fantezie şi umor, într-un ritm lent şi cu o cinematografie de inspiraţie Winding Refn (The Neon Demon). Imaginea accesează lumina difuză şi culorile crude, tonuri de verde şi magenta, tonuri neon, pentru a spori crearea unei atmosfere iritante. Prin acest film, Sebastián Hofmann critică inteligent globalizarea şi capitalismul sălbatic. Deşi pare doar o comedie neagră despre o vacanţă ratată, în realitate este o satiră prin care sunt denunţate practicile agresive de marketing pentru tot felul de produse şi servicii.

© 2007 Revista Ramuri