Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O lirică pe trei voci

        de Ştefan Vlăduţescu

Volumul Călător spre veşnicie reprezintă o fastă cuvenită întâmplare în destinul creator al preotului Prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan. Este vorba despre „ediţia a doua, revăzută şi adăugit㔠a cărţii Călător spre veşnicie. Imne teologice (prefaţă de Pr. Prof. univ. dr. Ilie Moldovan, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007).

De data aceasta, escorta critică este cu adevărat redutabilă: prefaţa aparţine reputatului critic literar profesor universitar Ioan Lascu, iar postfaţa, preotului Prof. univ. dr. Ilie Moldovan. Opinia universitarului Ioan Lascu este că avem de a face cu „un ciclu de versuri în care autorul dă glas căutărilor şi frământărilor sale pentru a se dezlipi din lumea profană care îl înconjoară şi a dobândi, prin credinţă şi iubire întru Iisus Hristos, calea spre viaţa veşnică, spre Viaţa cea adevărată, la care se ajunge prin smerenie, penitenţă şi jertf㔠şi c㠄În poezia părintelui Nicolae Răzvan Stan este dificil, chiar imposibil uneori, de despărţit planul liric, poetic propriu-zis, de planul teologic. Acesta din urmă este mai pregnant reliefat, drept pentru care poemele religioase, mai cu seamă cele de mai mare întindere, sunt pândite de un anumit caracter narativ al discursului, nu arareori structurat după canonul predicii” (p. 8, 11). La rândul său, preotul Prof. univ. dr. Ilie Moldovan arată, pe de o parte, c㠄Prezentul volum de versuri, un entuziast şi totodată dramatic poem teologic, ne transmite, printr-o revărsare de afluvii lirice, un mesaj spiritual pe care autorul, Părintele Nicolae Răzvan Stan, îl doreşte a fi o chemare a Învierii”, iar, pe de alta, accentuează asupra intenţiei „autorului de a-şi transmite chemarea Învierii din prelucrarea temei tezei sale de doctorat, anume noţiunea de îndumnezeire a omului, şi-a găsit cea mai potrivită cale de afirmare în poezie” (p. 109, 111).

În esenţă, ambii specialişti au dreptate: avem şi un „plan religios”, se poate vorbi şi despre „un poem teologic”. În fapt, volumul este o împletire de liric㠄laică”, lirică religioasă şi lirică teologică. Cartea depliază pe trei voci o poezie a sufletului şi a gândului luminos, a năzuinţei spre veşnicie. Avem de a face cu o lirică imună la păcatul trupesc şi atentă la lumea fizică doar pentru a păstra privirea acesteia îndreptată către transcendent. Mai exact spus, ne aflăm în prezenţa unei poezii metafizice, infuzată de o luminozitate supranaturală.

Scena lirică este articulată de o situaţie poetică în cadrul căreia eul liric îşi cântă aspiraţia spre veşnicie în trei registre. Să nu uităm că, în ordine practică, literatura (poezia) a început ca un cântec! Pe scenă se aude mai întâi şi de la început, chiar în primul poem, PELERINI AI VEŞNICIEI (titlurile poemelor sunt cu majuscule în carte), vocea omului ce vibrează poetic, apăsat de greutăţile zilelor de mers şi aşteptare, de necazurile grele ale unei vieţi ca o călătorie rătăcită într-un labirint. Un „pribeag pe acest pământ” meditează cu voce lirică gravă la tema vieţii şi la calea spre veşnicie: „Viaţa este o călătorie/ Peste o mare întindere de ape,/ (...)/, Prin labirintul acestei vieţi. Suntem pribegi pe acest pământ,/ Pelerini ce-şi poartă povara zilelor către Veşnicie”. Pe un alt portativ îi răspunde poemul VEŞNICIA; astfel se explică dimensiunile acesteia: „Veşnicia este o linie de dialog/ (...)/Veşnicia este o stare”.

Inspiraţia şi provocarea sa sunt mundane, laice, lumeşti. Atitudinea are o semeţie îndurătoare, o caznă impozantă de Sisif, iar lirica apare ca tristeţe extatică în drum spre nemurire. Această voce este mundan-laică. Aceeaşi vibraţie se înregistrează în încă 9 poeme: VIAŢA, IDENTITATE, INTROSPECŢIE, ÎNTREBĂRI, TRĂIRI, ÎNDEMNURI, O CLIPĂ DIN PRIVIRE, PRIN ADÂNC, ALERGÂND. În acest registru, călătorul se manifestă drept conştiinţă metafizică. Onticul devine ontologic. Aceasta este întâmplarea fundamentală a fiinţei poetice în plan liric: conştiinţa timpului, conştiinţa perisabilităţii pune ordine în conştiinţa existenţei. Timpul se comprimă printr-o lucidă şi acută reflexivitate asupra finitudinii. Structura de adâncime a discursului poetic este impregnată meditativ. Plăcile tectonice din care rezultă tensiunea lirică nu mai ascultă de un timp răbdător. Sunt afectate seninătatea, liniştea şi pacea lumii. Starea lirică este una de disforie: balanţa dintre jubilaţie şi văicăreală s-a dezechilibrat. Spiritul poetic încearcă împăcarea cu sine prin a consimţi că salvarea vine din acceptarea luptei pentru veşnicie, iar nu din proiectul de atingere a veşniciei.

În 14 dintre cele 53 de poeme ale volumului, aria lirică este interpretată în cheie religioasă: IMAGINI, ÎNCURAJĂRI, LUPTA, STRIGĂT, ÎMBĂRBĂTARE, LACRIMI, ECOURI, STRĂFULGERĂRI, MILOSTENIE, CU VOCEA JOASĂ, MOARTEA, DEZMEMBRARE, VEŞNICIE, LUMINĂ, NUMAI LUMINĂ. În lirica pură şi simplă, Dumnezeu este Eul liric prezent, autonom şi autotelic; este o instanţă evocată şi evocativă. În lirica religioasă, Dumnezeu este o instanţă de orientare, o cale năzuită pentru a evita rătăcirea, o aspiraţie interogativă, proiecţia unor nelinişti, îngrijorări şi mirări. Zeul este un ideal invocat. Lirica religioasă este literatură pură fără să fie şi simplă. În cadrul acesteia, reluăm, liricul se leagă de un ideal îndepărtat, vizat, invocat, dar de neatins. De altfel, „religare” în latină înseamn㠄a lega, a uni”. Religiosul se leagă de la distanţă de un zeu, de zei, de Dumnezeu prin invocare. În volumul de faţă, vocea religioasă îl reţine pe Dumnezeu drept imagine, ecou, străfulgerare, iar chemarea are loc cu o „voce joasă”: „Am crezut că am murit demult,/ În adâncurile uitării de sine,/ (...)/ Singur, prin deşertul lumii, alerg spre verdeaţă,/ Având pe Dumnezeu şi viaţa în faţă”. (IMAGINI); „Nu poţi să respiri fără aer,/ Nu poţi să te minţi că izvorăşti viaţă,/ Când Altul te face să fii” (STRĂFULGERĂRI”).

În schimb, în lirica teologică, Dumnezeu este calea, adevărul şi viaţa, este obiect de rugăciune, de predică şi de laudă. Nota fundamentală a cântării este dată de theós („zeu”, „Dumnezeu”) şi lógos („cuvânt”). Teologia este cuvântul lui Dumnezeu, al unui zeu. Principalul sinonim al teologicului este bisericescul. Lirica teologică este o vibraţie bisericească la cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca fapta să respecte cuvântul lui Dumnezeu. Alături de Dumnezeu, obiect de slavă este Isus Hristos şi ceilalţi sfinţi. Discursul are un nedisimulat aspect de predică, de rugăciune, de mărturisire sau de laudă de unul singur şi pe cont propriu. Tonul este evlavios. Cele două motto-uri şi 29 de poeme din totalul de 53 ale volumul de faţă sunt teologice: DARURI, ANTHROPOS, DESCOPERIRE, DUMNEZEU, CA UN BUN PLATNIC, EXISTENŢĂ, DEFINIŢII, TAINĂ VIE, ÎNTRUPAREA, CONSTATARE, PREZENŢĂ, MĂRTURISIRE, RUGĂCIUNE PENTRU IUBIRE, NĂDEJDE, ÎNCREDERE, DIN CĂDERE, SINCERITATE, ÎNTOARCERE, SECULARIZARE, HRANA VIEŢII, EUHARISTIE, CÂNTEC, DARUL, CONVORBIRE, CUM SĂ TE STRIG?, CERŞETORUL, CRUCI, TIMPUL, SENSURI, CURGERE.

Inspiraţia o reprezintă comensurarea vieţii cu cărţile sfinte, iar principala provocare o constituie căutarea la Dumnezeu, la Isus Hristos şi la sfinţi a veşniciei credincioase. Îndumnezeirea este idealul cântat de vocea religioasă; neputinţele, păcatele, grijile sunt puse în cuvântul teologic cu scopul de a fi iertate pentru a se accede la veşnicie: „Mereu cerem de la Dumnezeu tot felul de lucruri,/ De la cele mai mici până la cele mai ciudate,/ (...)/ Spre un spaţiu nespaţial şi nevăzut,/ Spre o lume care se cheamă Hristos. (SENSURI); „Doar Unul singur îl cinsteşte,/ Fiul lui Dumnezeu, Hristos/ (...)/ Iar lumea întreagă a rămas mută,/ Taina omului s-a împlinit prin Taina Hristos (DEFINIŢII); „Aşa, Hristoase, Dumnezeule,/ Mă înalţă la viaţă,/ Pe mine cel omorât de păcat!” (SINCERITATE).

Călător spre veşnicie constituie pentru lectorul care-şi supune discuţiei gustul poetic o lectură de idei, o experienţă de meditaţie mutuală asupra marilor treceri şi asupra miezului de veşnicie din lumea experienţelor laice, religioase, teologice. În fond, alături de remarcabilul specialist în ale Teologiei, preotul Prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, parcurgem un drum al transformării a cât mai multă experienţă mundană în cât mai multă conştiinţă metafizică. Dincolo de predominanta impregnare teologico-religioasă a liricii sale, preotul Prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan se arată a fi un poet al unei luminoase şi delicate energii meditative.

© 2007 Revista Ramuri