Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Feţele ascunse ale epidemiei

        de Viorica Gligor

Microromanul Ludmilei Uliţkaia, A fost doar ciumă, a fost iniţial un scenariu de film, scris în anul 1988, ca „o cerinţă obligatorie pentru înscrierea la cursul lui Valeri Frid despre arta scenariului şi a regiei”, după cum mărturiseşte autoarea în interviul acordat Christinei Links, regăsit în finalul volumului. În ciuda faptului că i-au fost recunoscute meritele artistice, nu a fost admisă la curs. În 2020, în plină pandemie, textul, până atunci depozitat în sertar, şi-a revelat actualitatea. A fost publicat în mai multe limbi, nu doar în rusă, dar acest succes literar nu i-a adus scriitoarei nicio propunere de ecranizare. Astfel, cel puţin deocamdată, relaţia acesteia cu cinematografia a eşuat.

Sursa de inspiraţie a cărţii a constituit-o epidemia de ciumă din 1939, din Moscova, dezvăluie Ludmila Uliţkaia, în acelaşi substanţial interviu. Deşi a fost stopată rapid şi eficient de autorităţile statului comunist, totuşi, a făcut trei victime: un cercetător infectat în timpul experienţelor efectuate în laboratorul care pregătea vaccinarea împotriva virusului, bărbierul pe care l-a frecventat şi doctorul care îl îngrijea.

Acest fapt de viaţă reală a fost ficţionalizat şi a dobândit valoarea unei parabole, cu accente sarcastice, despre condiţia dramatică a fiinţei umane. Rudolf Ivanovic Maier, cercetător la Institutul de Cercetări împotriva Ciumei din Saratov, primeşte un telefon imperativ, prin care este chemat de urgenţă la Moscova, pentru a da raportul cu privire la stadiul primelor eşantioane ale noului vaccin. Călătoreşte cu trenul, alături de nişte persoane pitoreşti. Este cazat la hotelul Moskva, unde se şi bărbiereşte, înainte de a participa la şedinţa comisiei de pe lângă Comisariatul Poporului pentru Sănătate, ţinută la Academia de Ştiinţe Medicale. În timpul prezentării, i se face rău. Ulterior, este internat la spitalul Ekaterinskaia, dar suspiciunea de congestie pulmonară nu se adevereşte. Diagnosticul pe care îl pune medicul de gardă, Zorin, este terifiant: ciumă. Acesta se închide, împreună cu pacientul său, în Secţia de Primiri Urgenţe. Este instituită starea de carantină.

Aparatul de stat comunist îşi activează toate forţele: NKVD-işti, militari, civili, şefi, subordonaţi. Este stabilită o strategie medicală, pentru a nu panica populaţia. Versiunea oficială a bolii contagioase este influenţa. Sunt identificaţi toţi contacţii cercetătorului şi sunt izolaţi. Bărbierul Kotikov este plasat în camera asistentelor medicale. Se fac liste, dubele negre, Corbii, se împrăştie în tot oraşul adormit, pentru a-i ridica pe suspecţi. Scenariul devine tot mai dinamic şi mai suprarealist. Indivizi îmbrăcaţi în combinezoane de protecţie împotriva ciumei descind în locuinţele cetăţenilor înspăimântaţi.

Realitatea maladiei se suprapune cu a unui regim politic extrem de represiv. Epidemia fricii devorează mentalul colectiv. NKVD-ul, responsabil de teroarea răspândită în rândul semenilor, de arestările abuzive, de trimiterea în GULAG şi de moartea lor prin împuşcare, este desemnat să se ocupe de eradicarea ciumei. Acesta valorific㠄tot arsenalul bogat al procedeelor cu care era deprins să aresteze şi să lichideze oamenii”. Ludmila Uliţkaia analizează atent reacţiile celor ridicaţi de acasă, pentru a fi carantinaţi. În climatul alienant al acelei epoci, devastate de angoasa pierderii libertăţii, cei săltaţi de poliţia secretă sovietică erau convinşi că vor fi trimişi în închisorile comuniste. Unii dintre ei au cedat psihologic şi s-au sinucis, înainte de a cădea în mâinile reprezentanţilor NKVD-ului. Alţii, precum soţia lui Aleksei Ivanovici Jurkin, şi-au denunţat apropiaţii, de teamă să nu fie consideraţi complici. Între timp, maladia a făcut primele victime: în camera de gardă a spitalului Ekaterinskaia, pe pat, zăcea trupul neînsufleţit al lui Maier, acoperit cu un cearşaf, iar pe podea, cel al lui Zorin. În aceste condiţii, a fost convocat anatomopatologul Goldin, pentru a face autopsia decedaţilor. Acesta a diagnosticat ciuma pulmonară în cadavrele celor doi şi în cel al bărbierului. Ulterior, întrucât nu au mai fost identificaţi şi alţi morţi, carantina a fost ridicată. Scenariul narativ se finalizează brusc. Cei izolaţi în spitale sunt eliberaţi şi revin la familiile lor. Medicul Kosiol se întoarce acasă, la soţia bolnavă. Văzându-l, aceasta exclamă, totalmente uluită: „” Serioja? Am crezut că nu te mai întorci. Ce-a fost asta, Serioja?”. Răspunsul lui sugestiv face apel la ironia din titlul volumului: „” Ciumă, Dina! A fost doar ciumă!”. Atmosfera dramatică este înlocuită cu una sărbătorească, în care, simbolic, prin uşile bisericii larg deschise, răsună cântecul mântuitor: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, face să se răspândească în lume lumina proniei tale...”. Structura sincopată, fragmentară a microromanului, ritmul alert al desfăşurării evenimentelor, scenele puternic vizuale, în care sunt antrenate o multitudine de personaje, relevă viziunea cinematografică a scriitoarei. Care denunţă încălcarea drepturilor şi a libertăţilor individuale ale cetăţenilor, într-un context politic totalitar.

Tema centrală a cărţii este nuanţat explicată în interviul deja menţionat, luminându-se, astfel, atât convingerile scriitoarei, cât şi sensurile mai adânci ale istoriei prezentate: „Am trăit mereu cu ideea, neformulată pe deplin, că epidemia nu e cea mai groaznică nenorocire pentru omenire, ci un proces natural, care nu atacă numai oamenii, ci şi animalele. În schimb, epidemia terorii, care se declanşează din când în când în comunităţile umane, este opera omului, natura nu participă în niciun fel la această crimă nenorocită”.

Pentru Ludmila Uliţkaia, tema timpului absurd şi ostil, dominat de „epidemia terorii”, identificată şi în romanul Imago, reprezintă, fără îndoială, o obsesie morală şi creatoare. Ea este regăsită şi într-un interviu din noiembrie 2016, acordat Magdei Grădinaru şi publicat în revista Dilema veche. Şi acolo era analizată relaţia dintre individ şi dictatură, consecinţele ei nocive şi dezumanizante. Autoarea afirma că frica trebuie gestionată prin autocunoaştere şi raţiune, pentru c㠄în momentul în care omului îi rămâne doar frica, atunci îşi pierde demnitatea. Fiecare om trebuie să-şi cunoască, să-şi stabilească o limită până la care îşi permite frica”.

Plecând de la convingerea scriitoarei că, întotdeauna, în vremuri de restrişte, „beletristica a fost cea care a dat la iveală profunzimea tragediei şi felul în care a lucrat ea în conştiinţa oamenilor”, volumul A fost doar ciumă poate fi considerat un text-manifest, un adevărat semnal de alarmă referitor la existenţa unui rău mai perfid şi mai periculos decât bolile contagioase, decât epidemiile. Acesta este Ciuma roşie, totalitarismul, care a proliferat cu repeziciune şi a făcut atâtea zeci de milioane de victime.

© 2007 Revista Ramuri