Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un bildungsroman într-o veritabilă saga

        de Mircea Moisa

Mai puţin vizibil, deocamdată, în câmpul actualităţii noastre culturale, Nicolae Radu (n. 1934) şi-a marcat însă prezenţa prin publicarea, în intervalul temporal 2001-2007, a cinci cărţi de scrieri literare. Cele mai recente două volume ce-i poartă semnătura, şi de care am luat cunoştinţă, sunt „MEMORIE RESUSCITATĂ. Idoli uitaţi. Portrete”, respectiv, „Paradisul Mateilor”, ambele apărute în 2007 la Editura Paralela 45, care atestă un condier îndelung exersat în exerciţiul scriptural. Din lectura primului volum citat aflăm printr-un substanţial discurs narativ personalizat, despre un traiect existenţial ce se configurează, treptat şi complex, începând cu toposul şi comunitatea natală (familie, mediul rural) şi până la împlinirea personajului narator ca personalitate profesională recunoscută ca atare de formatorii săi, de semenii (pacienţii) proveniţi din diferite categorii socio-profesionale. Se impun, în acest caz, consemnate câteva repere biobibliografice.

Absolvent, în 1959, al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Nicolae Radu parcurge etapele prevăzute în activitatea sa profesională, cea de medic prin vocaţie şi cunoştinţe de specialitate, la spitale din Capitală. În perioada mai îndelungată de la Spitalul Griviţa îşi pregăteşte şi doctoratul, urmând concomitent, la secţia fără frecvenţă, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Iaşi. În anul 1974, în urma susţinerii tezei, obţine titlul de doctor în ştiinţe medicale – specialitatea anestezie şi reanimare – şi diploma de licenţiat în filosofie. Continuându-şi activitatea ca medic şef de secţie la Spitalul Titan, Nicolae Radu a publicat, între anii 1984-1988, patru cărţi de specialitate, prima la Editura Academiei, iar următoarele la Editura Medicală. Este, totodată, şi autorul a peste 70 de studii ştiinţifico-medicale, atestând o vocaţie permanent activă. Nu cunoaştem motivaţiile pentru care, deşi cu un asemenea palmares în domeniul său înregistrat în ţară, în 1994, medicul de excelenţă Nicolae Radu s-a stabilit în Franţa,. Legăturile sale însă, în special cu ţinutul natal vâlcean, cu ţara, au fost permanent organice.

Un amănunt: publicistic a debutat în 1968, în paginile revistei „Amfiteatru”, iar legăturile cu ţinutul natal oltean, după 1994, se exprimă şi prin şi în scrierile literare ale medicului-scriitor Nicolae Radu.

Volumul „Memorie resuscitată ...” se oferă potenţialilor cititori ca o lectură ce cucereşte participativ, conţinând un ridicat potenţial cognitiv, calităţi ce se menţin pe întregul parcurs al lecturii. Într-un fel de „prolog” („cuvânt înainte”), intitulat „Avant-propos”, scriitorul mărturiseşte: „Precizez că termenul de resuscitare se întemeiază pe deplina cunoaştere a înţelesului şi tehnicilor, meseria de reanimator fiind o garanţie greu de contestat. În baza acestei garanţii, depun mărturie că reînsufleţirea unui portret nu este cu nimic mai uşoară decât reluarea bătăilor unei inimi oprite.

Alegerea titlului a fost primul moment de poticnire. (...) Am fost tentat de sintagma Idoli uitaţi, împrumutând de la empiricul Francis Bacon ideea după care amintirile, rămase în spirit ca prejudecăţi, prind rădăcini în raţiunea umană şi se transformă în idoli, zeităţi păstrate în memorie. După deliberări am optat pentru Memorie resuscitată, pentru a împăca meseria de reanimator cu vocaţia de memorialist”.

Ca cititor, la sfârşitul unei lecturi participative şi reflexive, autorul prezentelor rânduri, congenere cu scriitorul Nicolae Radu, înclină să considere cartea „Memorie resuscitată ...” drept un original roman, fie că apelează, în primă instanţă, doar la teoria literară clasică a genului proteic, fie că înglobează în aprecierile sale de circumscriere a contribuţiilor formulate pe întregul parcurs al secolului XX în legătură cu metamorfozele romanului.

Însăşi structurarea volumului în patru părţi şi ale acestora, la rândul lor, în capitole, toate acestea purtând titluri ce se vor şi chiar sunt „chei” adevărate în iniţierea descifrării dintru început a unor semnificaţii conţinute în discursul memorialistic narativ, denotă intenţionalitatea programatică în conferirea unei structuri romaneşti a întregii substanţe a volumului.

În „Partea întâi. Între războaie” (adică perioada interbelică) autorul narează, la persoana a treia, fapte, întâmplări în care sunt implicate individualităţi, familii, comunitatea locală a localităţii Cremenari, aşezare de moşteni (moşneni), din judeţul Vâlcea, în apropierea unei localităţi mai cunoscute în zonă, Băbeni. Naratorul, în primele capitole ale acestei prime părţi a discursului său romanesc, „Copilul războiului”, „Negustor”, „Puţină istorie”, ori, „Un destin asumat”, „Copil de bătrâneţe”, valorifică, selectiv şi semnificativ, momente, întâmplări atribuite unor persoane, grupuri sociale din comunitatea rurală natală, acestea avându-şi sursa, pentru autor, în memoria colectivă exprimată şi perpetuată prin tradiţie orală. În aceste capitole, scriitorul înglobează o saga, cea a familiei lui Ion Ghiţă Radu, revenit acasă la soţie şi copii după şapte ani aflat sub arme, inclusiv anii primului război mondial.

Continuând şi amplificând saga familiei Radu, cu numeroasele ei ramificaţii în comunitatea natală, odată cu capitolul „Copil de bătrâneţe” se inaugurează, în trama narativă, un bildingsvoman, avându-l ca personaj principal pe însuşi autorul volumului de care ne ocupăm. Iar cu capitolul menţionat, discursul romanesc este translat la persoana întâi singular, personajul narator, cum am şi sugerat deja, devine, până la finele romanului, scriitorul Nicolae Radu.

Partea a doua a acestui original roman, intitulat㠄Ai carte, ai parte” este organizată, structurată prin „memoria resuscitată”, după cum scriitorul reaminteşte în câteva locuri, reţinând şi narând în mod selectiv acele etape ale devenirii sale, în anumite contexte ale istoriei concrete, care i-au călăuzit şi determinat configurarea personalităţii în funcţie de zestrea genetică, vocaţia şi curiozitatea, dorinţa de cunoaştere. Astfel că titlul capitolelor din această a doua parte indică şi circumscriu momente semnificative din anii claselor primare urmate în localitatea natală, apoi cei opt ani de studii, ca elev extern, la Liceul „Alexandru Lahovary” din Râmnicu Vâlcea. Cum am afirmat , titlurile capitolelor sunt relevante prin ele însele: „Am venit la şcoală”, „Cine va răbda va fi mântuit”, „Ceas de cumpănă”, „Destin cu ostilităţi”, „Cu şapcă şi matricolă”, „Proiecte şi înscenări” şi „O paranteză”. Ca într-un fel de paranteză vom spune şi noi că am auzit, nu chiar pe puţini dintre semenii mei afirmând cu importanţă şi nonşalanţă că ei nu citesc romane pentru motivul că viaţa lor însăşi, a fiecăruia în parte e „un extraordinar roman”. Am înregistrat pe parcursul multor ani astfel de „mărturisiri”, dar nu m-am putut edifica asupra plauzibilităţii unor astfel de declaraţii apodictice. În vreo două, trei cazuri mi s-au oferit, totuşi, spre lectură, cu un aer triumfalist, astfel de producte. Dar, în astfel de cazuri, nu doar că nu aveam de-a face cu ceva ce să aducă câtuşi de puţin cu ceea ce înseamnă roman, dar nici măcar cu texte ce s-ar fi putut înscrie în paradigma literarităţii.

Romanul „Memorie resuscitată ...” de Nicolae Radu se „derulaz㔠prin acţiune, subiect, problematizare şi în a treia parte a sa, „Alma Mater”, tot printr-un discurs narativ cronologic, personajul narator învederând, prin „resuscitare” şi „reanimare”, momente, întâmplări, portretele unor colegi din cei şase ani de studenţie la Facultatea de Medicină. În unele cazuri, întâmplările şi portretele sunt expuse într-un mod mai detaliat, în altele scriitorul, deliberat, se rezumă la nişte crochiuri. Şi în această parte a romanului titlurile sunt expresive şi semnificative: „Ucenic la medicină”, „Handicapul diferenţelor”, „Elite şi veleitari”, „Grupa 32” (din care însuşi autorul a făcut parte), „Colegii din grupa mare” (adică, colegii din Grupa 31), „Autoportret”, „Primele întâlniri cu spitalul” (ca student în exercitarea practicii medicale).

În partea a patra „Galeria Asklepios”, autorul configurează întâmplări şi portrete cu profesori şi despre profesori, la cursurile din amfiteatru ori la căpătâiul pacienţilor, în spitale din Capitală. Nu puţine dintre momentele şi persoanele narate şi prezentate în părţile şi capitolele anterioare, comunică prin „memoria resuscitat㔠cu unele dintre cele următoare. Dacă în partea a doua a romanului său, în capitolul „Proiecte şi înscenări” autorul narează un episod din clasa a opta de liceu la prima oră de geografie cu profesorul Haralambie Dumitrescu, în acelaşi timp şi diriginte al clasei, într-o situaţie nefavorabilă elevului, încât dirigintele îl anunţă că l-a pus în situaţia de-a lua împotriva sa măsuri disciplinare drastice, în capitolul „Peregrin prin spitalele Bucureştiului”, din partea finală a romanulu, aflăm că fostul profesor de liceu de la Râmnicu Vâlcea a fost supus unei complicate operaţii efectuată de profesorun Mandache, un vestit chirurg din epocă, asistat de studentul medicinist din anul al treilea de studii, Nicolae Radu. După operaţie, fostul licean îl îngrijeşte la spital pe pacient. „L-am întrebat de ce plânge – scrie autorul – şi mi-a spus:

— Cum să nu plâng, eu te-am persecutat în cei patru ani de liceu şi tu mă îngrijeşti acum ca pe tatăl tău. Aş vrea să mă ierţi pentru necazurile ce ţi-am făcut, dacă poţi.

— N-am ce să iert, domnule profesor, dumneavoastră să mă iertaţi pentru purtarea nesăbuită, eu nu pot decât să vă fiu recunoscător; am învăţat de la dumneavoastră multă geografie.

I-am potolit cu greu tristeţea şi lacrimile” (pag. 231).

Un capitol întru totul antologic, memorabil se impune cel intitulat „Un portret-icoană”, în care este prezentat savantul medic şi umanist Teodor Burghele, ca personalitate de anvergură într-un context socio-istoric contorsionat.

Prin complexa structură narativă ce se constituie într-o autentică saga de actualitate, prin evoluţia personajului central, al artei narării şi a scriiturii pregnante, problematizante şi reflexive, Nicolae Radu ni se relevă ca un veritabil scriitor. Îmi place să cred că producţiile sale literare publicate până în prezent, dar şi cele care vor urma într-un viitor apropiat îi vor aduce şi o vizibilitate mai accentuată în actualitatea noastră.

© 2007 Revista Ramuri