Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Despre Uniunea Scriitorilor

        de Gabriel CHIFU

Aici, în țara noastră, niciodată n-am excelat la capitolul instituții-publice-care-să- funcționeze (să funcționeze nu impecabil, am fi prea pretențioși, ci să funcționeze pur și simplu!...). De aceea, atitudinea față de structurile instituționale ce-și dovedesc viabilitatea ar trebui să fie de încurajare, de sprijinire. Așa ar fi logic. Dar nu se întâmplă așa, ci se întâmplă tocmai pe dos. De parcă simțim o satisfacție maladivă să vedem făcut una cu pământul tot ce mișcă, tot ce stă în picioare.

Aș vrea să exemplific acest mod de a trata lucrurile cu bizarele reacții de care are parte, în cele mai multe cazuri, Uniunea Scriitorilor. De curând, „Cotidianul” a consacrat Uniunii Scriitorilor „o analiză de caz”: pe un spațiu generos (două pagini de ziar), sub o întrebare radicală „Au nevoie sau nu scriitorii de o uniune de creație?”, se pune în discuție nici mai mult nici mai puțin decât „legitimitatea” acestei asociații. Dacă adăugăm și montajul fotografic cu o simbolistică apocaliptică (lanțuri, sânge și o stemă comunistă...), mesajul e la îndemână pentru oricine: „comunistă și mastodontă cum e acum”, U.S.R. trebuie „să dispară”, „nu să se reformeze”. La această condamnare nemiloasă se ajunge pe baza opiniilor formulate de trei încă tineri autori, dintre care doi nu sunt membri ai asociației căreia îi doresc pieirea (de observat că persoanele în cauză, cu cât sunt mai departe de instituția incriminată și știu mai puțin despre modul real în care funcționează ea, cu atât sunt mai aspri, mai acuzatori, mai animați de inflexibilitate!...). Sigur, oricine e liber să aibă și să-și exprime orice convingere despre orice și oricine. Și, sigur, Uniunea Scriitorilor nu este imaculată, nu este perfectă și dintr-un motiv sau altul i se pot aduce reproșuri/critici întemeiate. Totuși, între situația de fapt a Uniunii Scriitorilor și descrierea sa e o diferență prea mare, amețitor de mare. Informații vagi, după ureche ori de-a dreptul eronate constituie eșafodajul pe care se fundamentează rechizitoriul. Uneori, citind ce se scrie, în ziarul respectiv dar și aiurea, despre U.S.R., am avut senzația că asist cum cineva care are în față, să zicem, o plantație de măslini o descrie senin drept un ghețar arctic sau un grup de girafe. Fiindcă, sub numele U.S.R., se creionează portretul altei entități, nu al Uniunii Scriitorilor, în contul U.S.R. se trec tot felul de „crime” pe care nu le-a comis.

O simplă enumerare a programelor și acțiunilor pe care le desfășoară în această perioadă Uniunea Scriitorilor probează că instituția aceasta este în realitate cu totul altfel decât sumbra portretizare pe care care i-o rezervă unii și alții. Așadar: concursul de proiecte culturale (la care au putut participa atât reviste, filiale ori fundații, cât și scriitori, fără nicio altă condiționare decât aceea a bunelor idei; prin acest concurs, U. S. a pus la dispoziție, pe primul semestru al anului, un miliard de lei pentru diverse manifestări culturale); apoi, reuniunile lunare „Scriitorul și criticii săi”, care au loc la Sala cu Oglinzi, de la sediul central din Calea Victoriei 115, dar și la filialele din țară și din Republica Moldova; apoi, lecturile publice; apoi, prezentările de scriitori români contemporani în ziarul „Jurnalul Național!” ori la TVR Cultural; apoi, concursul de burse pentru scriitori tineri (în colaborare cu COPYRO) și, tot pentru tineri, concursul de volume în manuscris (în colaborare cu Editura Cartea Românească); apoi, bursele (stagiile) de creație de la Neptun, dedicate deocamdată scriitorilor români, dar care în perspectivă urmează să cuprindă și un program pentru tineri traducători din străinătate; apoi, pregătirea unor postere cu texte repezentative ori poeme ale unor scriitori români, care să fie afișate în tramvaiele și autobuzele Bucureștiului; apoi, pregătirea unei noi ediții a Festivalului „Zile și nopți de literatură” de la Neptun; apoi, Colocviul tinerilor scriitori, organizat admirabil de Filiala din Cluj a Uniunii; apoi, pregătirea galei de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor (redefinite ca să capete mai multă „greutate”: un juriu fix, premii mai puține și deschise oricărui autor); apoi, revista „Noua literatură”, de curând înființată și care stârnește un mare interes; apoi, sprijinul financiar pentru călătoriile în străinătate cu scop cultural; apoi, reconfigurarea Comisiei de Validare, din dorința de a spori exigența la primirea de noi membri; apoi, acordarea unor sume suplimentare revistelor Uniunii, pentru drepturile de autor; apoi, colaborarea cu organizații scriitoricești din alte țări; apoi, programele sociale dedicate scriitorlor în vârstă și nu numai lor etc.

Toate acestea vorbesc despre faptul că la Uniunea Scriitorilor se încearcă schimbarea în bine, există deschiderea, voința de a construi și de a înnoi instituția. Și arată că Uniunea Scriitorilor nu este o fortăreață păzită strașnic de niște străjeri fioroși, o fortăreață ce se cade să fie asediată pentru a fi cucerită. Mesajul celor dinăuntru pentru cei dinafară, care tropăie plănuind un asalt sângeros, e foarte clar: cetatea nu trebuie atacată și distrusă, în ea se poate intra firesc, nu are porțile ferecate. Dar pentru reformă e nevoie de participarea ambelor părți; și cei dinăuntru să descuie poarta, dar și cei dinafară să apese pe clanță și să pășească înăuntru.

© 2007 Revista Ramuri