Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Serile la Brădiceni

        de Ioana Dinulescu

la ediţia a-XII-a

Iniţiat de un grup de scriitori gorjeni (voi enumera doar câţiva : Ion Cepoi, Viorel Gârbaciu, Ion Popescu Brădiceni, Ion Căpruciu, Spiridon Popescu) Atelierul Naţional de Poezie Serile la Brădiceni a ajuns în această toamnă la cea de-a XII-a ediţie. Organizat sub egida a trei instituţii culturale gorjene ( Biblioteca Christian Tell-directoare Alexandra Andrei, Centrul de conservare şi promovare a culturii tradiţionale- director Ion Cepoi, Şcoala populară de artă Tg Jiu-director Viorel Gârbaciu), cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Gorj şi al Primăriei Peştişani, Atelierul Naţional de Poezie Serile la Brădiceni a reuşit să atragă şi în această toamnă , în zilele de 7 şi 8 septembrie, personalităţi marcante ale vieţii literare contemporane. Juriul, prezidat de criticul şi poetul Gheorghe Grigurcu, a acordat Premiul Naţional pentru Critică şi Eseistică dlui Ilie Constantin din Bucureşti, Premiul Naţional pentru Poezie lui Mircea Petean din Cluj, un semnificativ Premiu pentru promovarea creaţiei şi creatorilor gorjeni în presa scrisă i-a revenit poetului Nicolae Tzone, director fondator al editurii Vinea din Bucureşti. Şi, chiar dacă în această toamnă, domnului Barbu Cioculescu nu i s-a decernat nici un premiu, nouă, tuturor participanţilor la suita de manifestări, ni s-a acordat bucuria de a-l asculta pe acest aristocrat senior al literaturii române evocând întâmplări demne de tot interesul din viaţa literară românească interbelică şi postbelică, protagonişti ai acestora fiind: Camil Petrescu, Şerban Cioculescu, Radu Cioculescu etc.

Două premii instituite la această ediţie, respectiv Premiul Nicolae Diaconu i-a revenit poetului Alex Gregora, iar Premiul Arthur Bădiţa tânărului poet Andrei Novac. Alte două premii speciale pentru împlinirea unei vârste rotunde le-au fost atribuite poetului Viorel Gârbaciu şi poetului-actor George Drăghescu. Fundaţia Serile la Brădiceni nu s-a lăsat mai prejos decât instituţiile de stat şi a acordat, la rândul ei , următoarele premii: lui Ion Căpruciu pentru volumul de versuri Edenul de acasă, lui Lazăr Popescu pentru volumul de critică literară Cinci voci ale optzecismului, lui George Drăghescu pentru volumele Poarta şi Un actor-o poezie. Fundaţia a acordat şi două premii pentru debut în cercetare ştiinţifică: doamnei Ani Gogălniceanu pentru lucrarea Tudor Vladimirescu, erou al literaturii pentru copii şi domnului Silviu-Doinaş Popescu pentrut volumul de exegeză Imaginarul nedelcian.

Atelierul Naţional de Poezie Serile la Brădiceni a avut şi la această a XII-a ediţie un program deosebit de dens, în ziua de 7 septembrie având loc în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Christian Tell, un redutabil maraton literar prin lansarea a nu mai puţin de şapte cărţi şi a numerelor recent apărute ale revistelor Portal Măiastra, Caietele Columna şi, nu în ultimul rând, a publicaţiei anuale Serile la Brădiceni, care adună între coperţile ei texte ale premiaţilor. Vom enumera în cele ce urmează cărţile lansate, în speranţa că, în viitorul apropiat vom avea răgazul să ostenim mai pe îndelete asupra paginilor lor: Entuziasmul melancolic de Ilie Constantin, Poemele Anei de Mircea Petean, Cinci voci ale optzecismului de Lazăr Popescu, Poemele credinţei de George Dumitru, Edenul de acasă de Ion Căpruciu.

Luni, 8 septembrie, bisericuţa din Brădiceni, monument de arhitectură religioasă din veacul al XVIII-lea, a găzduit festivitatea de decernare a premiilor, după-amiaza zilei fiind marcată de podiumul poetic susţinut de oaspeţi în fratern dialog cu scriitorii gorjeni şi cu acordurile muzicale a trei vajnici reprezentanţi ai genului folk: Cristi Buicu, Dan Vană şi Imre Ştefan.

Remarcabilă mi s-a părut şi susţinerea entuziastă în paginile presei locale a bogatei suite de manifestări , ca şi atmosfera de caldă prietenie şi bucurie pe care gorjenii au ţesut-o cu discreţie în jurul nostru, al oaspeţilor.

© 2007 Revista Ramuri