Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Prezenţa ideocriticului

        de Mircea Moisa

Constantin M. Popa îşi poate revendica, în contextul criticii literare actuale, prioritatea publicării a două eseuri monografice consacrate personalităţii şi operei a doi dintre scriitorii cei mai reprezentativi din câmpul literaturii noastre, permanent în prim-plan în ultimele vreo patru decenii. Avem în vedere volumele Hermeneutica lui Adrian Marino (Editura Aius, Craiova, 1993), respectiv, Mircea Dinescu – poezia insurgenţei (Editura Scrisul Românesc, 2006). Apariţia acestor cărţi în Cetatea Băniei confirmă faptul că urbea Craiovei a reprezentat şi continuă să-şi păstreze, consolidându-l, atributul de centru cultural de marcă al ţării. De altfel şi viabilitatea şi concretizarea în fapt a unui fenomen susţinut şi promovat de savantul umanist prin referiri la necesitatea unui astfel de climat cultural-creator, afirmat şi în consideraţii precum acestea: „Policentrismul cultural şi critic începe să devină o realitate. Partida trebuie jucată până la capăt şi bineînţeles, câştigată.“ (Adrian Marino, Cenzura în România. Schiţă istorică introductivă, Ed. Aius, 2000, pag. 15).

Prin practicarea criticii literare de întâmpinare pe parcursul a aproximativ două decenii, preponderent în paginile revistei „Ramuri“, Constantin M. Popa s-a impus până la ceasul publicării studiului monografic în 1993, ca unul din criticii vizibili în peisajul acelor ani, cu un discurs de prestanţă, cu judecăţi de valoare pertinente. Indiferent că se exprima despre cărţile unor debutanţi, ale unor scriitori ce-şi consolidau un statut personalizat ori ale unora care erau consideraţi de primă importanţă în momentul literar al acestor ani. Referirile sale la lucrările lui Adrian Marino au fost frecvente în studiile despre poetul Alexandru Macedonski, apărute în publicaţii cu profil didactic. „Adrian Marino sau recursul hermeneutic la metod㓠este textul criticului Constantin M. Popa, publicat în Ramuri, nr. 2, febr. 1991, în care evidenţia importanţa sistemului critic inaugurat la noi prin lucrările lui Adrian Marino, afirmând c㠄El este creatorul, după Mihail Dragomirescu şi Mircea Eliade, al celui de-al treilea sistem critic din cultura noastră: Critica ideilor literare“. Astfel că, eseul monografic „Hermeneutica lui Adrian Marino“, din 1993, se constituie într-adevăr, într-un veritabil „periplu descriptiv/interpretativ“ al noului sistem critic din cultura noastră, Constantin M. Popa centrându-şi demersul său cu metodă şi deplină adecvare la obiect asupra „cercurilor“ ce configurează într-o amplă şi coerentă structură sistemul critic al lui Marino, anume, Cercul cultural; Cercul cantitativ; Cercul specific; Cercul heteronomic; Cercul ierarhic; Cercul imanent. Prin acest demers al său, Constantin M. Popa a oferit potenţialilor cititori, chiar şi celor avizaţi, o „grilă de lectură („lectură studioasă“) a lucrărilor hermeneutice ale lui Adrian Marino, iar celor mai puţin avizaţi, un „ghid“ de indispensabilă trebuinţă în descifrarea şi „pătrunderea“ în mod adecvat în universul impunătorului edificiu ideocritic durat de savantul umanist contemporan cu noi. (Consider potrivit să reamintesc, în acest context, un fapt de istorie literară. Criticul Const. D. Ionescu semna, în Ramuri, nr. 8-10, august-octombrie 1938, pag. 278-285, cronica literară la volumul Arta cuvântului la Eminescu de D. Caracostea, volum recent apărut atunci. Cronicarul scrie chiar în preambulul textului său: „Metoda d-lui D. Caracostea este rodnică şi aduce în critica românească lucruri cu totul noi, care nu s-au mai rostit, despre Eminescu. (…) În critica românească acest chip de a concepe (…) se poate socoti cu totul nou.“ Istoria literară, dicţionarele literare actuale definesc opera critică a lui D. Caracostea drept una de ordin superior, în efortul de înnoire a demersului, actului critic din perioada interbelică.)

În ultimii câţiva ani, pentru Constantin M. Popa preocupările faţă de lucrările hermeneutice ale lui Adrian Marino s-au aflat permanent în prim plan. Concomitent, însă, cu prezenţa sa constantă în sfera criticii literare de întâmpinare şi a eseisticii critice în paginile revistei Ramuri, iar în ultimul deceniu, în paralel, şi în cele ale revistei Mozaicul, publicaţie culturală lunară pe care a fondat-o, împreună cu profesorul şi literatul Nicolae Marinescu, în octombrie 1998, la Craiova. Afirmarea pluralităţii, a policentrismului cultural, care comunică benefic în spaţiul aceleiaşi culturi şi nu numai, promovând valori semnifiactive, reprezintă o realitate stimulatoare în prezentul nostru. Unei asemenea realităţi i-a răspuns şi publicarea de către Constantin M. Popa a monografiei „Adrian Marino“ la Editura Aula din Braşov, în cunoscuta colecţie „Canon“, în anul 2001. Circumscriindu-se criteriilor colecţiei numite, criticul literar a inclus în monografia sa – cu elemente fundamentale din eseul din 1993 - şi o succintă antologie comentată şi referinţe critice. Între referinţele critice se înscrie şi textul „Sistemul ideii de literatură“, publicat de Constantin M. Popa în Ramuri, nr. 6-7, iunie-iulie 1993, având ca referenţialitate lucrarea lui Adrian Marino „Biografia ideii de literatură“, din care apăruseră până în acel moment volumele I-III, la Editura Dacia din Cluj.

Recent, criticul craiovean a publicat volumul „Adrian Marino – ideocriticul impenitent“ (Editura Aius, Craiova, 2008, colecţia „Rotonde“), menit, în principal, credem, să pună la îndemâna unor noi generaţii de cititori o carte care să-i iniţieze în „universul Adrian Marino“, secundo, să aducă la zi noi referinţe despre savantul umanist, retras în lumea umbrelor, la Cluj, în noaptea de 16-17 martie 2005.

„Bruscată de istorie şi eroare – scrie Constantin M. Popa – viaţa lui Adrian Marino confirmă şansele libertăţii individuale, a credinţei într-o anume imagine a adevărului şi justiţiei, incoruptibilă.“ (pag.9). Strict referindu-se la situarea ideocriticului savant în contextul culturii noastre, Constantin M. Popa reiterează idei şi judecăţi exprimate şi confirmate întrutotul, pe parcursul anilor, ca permanent valabile, viabile, mereu stimulatoare şi productive: „Desprovincializarea şi «sincronizarea» reală înseamnă, în opinia sa, opţiunea pentru întreprinderile de longue haleine, acceptarea competiţiei, a confruntării metodologice, a comparaţiei chiar polemice. Cariera internaţională a celui mai cunoscut critic român în străinătate (prin traduceri ori lucrări scrise direct în limbi de largă circulaţie) devine pilduitoare.“ (pag.16). Criticul craiovean operează disocieri pertinente privitoare la ansamblul operei lui Adrian Marino: „Liniile de forţă ale acestui efort enciclopedic se orientează spre patru domenii între care însă nu se pot trasa graniţe precise pentru că, de la o carte la alta, circulă curenţi de adâncime ce poartă intenţii mai mult sau mai puţin camuflate, aluzii, insinuări, ironii, rezerve şi, bineînţeles, idei: 1. Criticul şi istoricul literar (…). 2 Teoreticianul hermeneut (…). 3. Eseistul (…). 4. Ideologul (…). (pag. 16-17) Înscriind la fiecare cele patru domenii stabilite titlurile volumelor ideocriticului, spre finalul recentei cărţi, Constantin M. Popa publică o Bibliografie cronologică a volumelor lui Adrian Marino, bibliografie adusă la zi.

Cum omul şi savantul umanist Adrian Marino (1921-2005) a întreţinut legături strânse cu Craiova, în principal prin colaborarea la revista Ramuri ani de-a rândul, apoi la Mozaicul, oraş în care i-au fost editate sau reeditate câteva volume la Ed. Aius, unde a întreţinut o constantă relaţie de amiciţie literară cu câţiva dintre literaţii craioveni, noua carte semnată de Constantin M. Popa se înscrie şi ea în bibliografia fundamentală despre savantul umanist.

© 2007 Revista Ramuri