Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„românul e ca ceara”

        

Alecu Russo descrie Iaşii şi locuitorii lui în 1840, subliniind amestecul de etnii, de vechi şi nou, de Orient şi Occident, vizibil atât în fizionomia oraşului, cât şi în moravurile sau mentalităţile oamenilor: „Iaşii însuşi este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate şi de magherniţi împrejmuite de ogrăzi nemăsurate; pe uliţele lui furnică lucruri de la ţară, lux îmbelşugat, echipaje repezi, livrele, toalete pariziene ori vieneze, zdrenţe franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populaţia lui de 60.000 de suflete e tot aşa de felurită ca şi costumele, şi un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoştinţă cu zece popoare şi să călătorească totodată în Franţa, în Germania şi în Orient”.

Despre capitala Moldovei scrie şi Vasile Alecsandri, în Iaşii în 1844, insistând, de asemenea, pe existenţa unor viteze diferite de modernizare şi pe contrastele inerente, traduse tot în opoziţia Orient-Occident: „Alăturarea acestor două caractere deosebite, care dovedeşte atât de mult înrâurirea Europei asupra unei părţi dintre români, partea bogată şi privilegiată, şi lupta necontenită între ideile vechi şi noi nu era nicidecum tipărită pe faţa capitalei noastre cu vro câţiva ani mai în urmă. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientală; însă de când spiritele au început a se dezveli la razele civilizaţiei, o mare prefacere s-a ivit în toate, o schimbare repede s-a săvârşit atât în gusturile, cât şi în obiceiurile acelei mici părţi a societăţii româneşti de care am pomenit. Hainele lungi şi largi au dat rând straielor mai strâmte ale Europei; şlicul s-a închinat dinaintea pălăriei; ciubotele roşii şi galbene au dat pasul încălţămintelor de vax; divanurile late s-au cioplit în forme de canapele elegante, şi în urmarea tuturor acestor noutăţi şi a mai multor alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negreşit să primească o formă străină şi potrivită cu natura ideilor de astăzi.// Ele au început a se supune regulilor proporţiei, a se împodobi cu coloane, cu ferestre largi şi luminoase, cu balcoane desfăţate; au început a ieşi în faţa uliţelor, părăsind fundul ogrăzilor unde se ascundeau mai înainte, a se îngrădi cu ostreţe de lemn sau fier, dărâmând jos zăplazurile şi zidurile acele tari care le dau un aer de cetăţi; au început, într-un cuvânt, a se ridica pe planuri elegante şi plăcute ochilor.// Aceste zidiri noi formează partea europenească a oraşului. Cât pentru cea orientală, ea este reprezentată prin o mulţime de hardughii vechi, nalte, strâmbe, mucede, cu pereţii afumaţi şi crăpaţi, cu ferestrele mici şi chioare, cu streşinile putrede şi ascuţite, cu scările întunecate, cu odăile ofticoase, cu ogrăzile mari şi pustii, cu grădinile pline de buruieni sălbatice şi cu ziduri groase primprejur. Cuiburi de buhne, locuinţe de stahii ce te înfiorează şi unde ţi se pare că vezi zăcând câte un matuf gârbov, cu ghigilic pe frunte, cu mătănii în mână şi care hârcâieşte, ocărând necontenit câteva ţigance zdremţeroase ce stau dinaintea lui.// Mai adaugă la acest tablou câteva clopotniţe rotunde sau cvadrate, fără stil cunoscut, câteva cişmele cu înscrieri greceşti şi turceşti, şi vei avea o idee destul de lămurită despre acea parte a Iaşilor pe care o numesc orientală, neavând alt cuvânt ca să o botez mai bine.// Acum, amestecă-le pe toate la un loc în închipuirea ta, aruncă-le ca nişte jucării dinaintea ochilor tăi, şi de vei produce un totul neregulat şi neobişnuit, atunci vei dobândi o icoană adevărată a capitalei noastre şi te vei încredinţa că nu este oraş în lume alcătuit de mai multe contrasturi. Iaşii este un teatru curios, decorat cu palaturi şi bordea lipite împreună; actorii lui sunt luxul şi sărăcia; iar comediie ce se joacă în toată ziua pe scena lui poartă deosebite titluri, precum: Cine-i mare îi şi tare, cine-i mic, tot nimic; Şlicul şi pălăria, sau idei vechi şi idei noi”.

Alecsandri nu se poate însă abţine să nu ironizeze veşnica înclinaţie mimetică a românilor, chiar dacă persiflarea o pune în gura unui bătrân anonim: „românul e ca ceara şi primeşte foarte lesne toate întipăririle ce-i lasă vremea. Românii, zicea el, se fac turci cu turcii, francezi cu francezii, englezi cu englezii. Ei astăzi poartă fracuri strâmte şi ciripesc bonjur şi bonsoir, pentru că aşa-i moda. În vremea turcilor ei purtau cealmale şi făceau temenele, zicând hojghioldum, safaghioldum. Sub domnii greci ei îşi încărcau capetele cu şlice şi din ţelebimu nu se scoteau. Cine ştie, de-or veni chinezii în ţară, dacă ei nu s-or face mandarini şi dacă nu s-or numi Cing-ching-tung-fo?”.

Oraşele istorice şi-au păstrat în mare măsură trăsăturile antitetice, iar despre imitaţie, ce să mai vorbim? La noi, cam totul se copiază după alţii, din Vest sau din Est, atât progresismele, cât şi conservatorismele. (G. G.)

© 2007 Revista Ramuri