Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Ionel Jianu, promotor al artei brâncuşiene

        de Ioana Dinulescu

În luna octombrie a acestui an se vor rotunji şapte decenii de la inaugurarea (în 1938) Ansamblului Brâncuşian de la Tg Jiu, prilej potrivit, credem, pentru a ne reaminti împreună prin rândurile ce urmează de unul dintre cei trei români care i-au recunoscut genialitatea hobiţeanului şi au scris despre el studii esenţiale: Petru Comarnescu, Mircea Eliade şi Ionel Jianu ( în ordine alfabetică). Cu ocazia primului Colocviu Internaţional Brâncuşi de la Bucureşti, din octombrie 1967, la un deceniu de la trecerea în eternitate a artistului, Petru Comarnescu primea 10 exemplare ale volumului Temoignages sur
l-oeuvre de Brancusi
, volum tipărit la Editura ARTED de la Paris, editură înfiinţată de Ionel Jianu, prin mai sacrificii personale , tocmai pentru a promova în Franţa şi în lume opera lui Brâncuşi . Volumul, reeditat la Tg Jiu, în 2001, la editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, prin grija mult regretatului scriitor şi editor Nicolae Diaconu, conţine trei studii fundamentale asupra operei gorjeanului: Brâncuşi şi mitologiile de Mircea Eliade, Confluenţe în creaţia lui Brâncuşi-Elemente de folclor şi de stil popular în procesul înnoitor al sculpturii mondiale de Petru Comarnescu şi Tradiţie şi universalitate în arta lui Brâncuşi de Ionel Jianu. Dar nu asupra acestui volum de dimensiuni materiale absolut modeste, dar de o importanţă covârşitoare în exegeza brâncuşiană, ne vom focaliza atenţia în cele ce urmează, ci asupra importanţei lui Ionel Jianu în promovarea personalităţii şi artei brâncuşiene în Franţa şi în lume.

Criticul şi istoricul de artă Ionel Jianu aparţine generaţiei de aur a culturii româneşti, aşa cum a fost numită generaţia deceniului III din veacul XX, din ea făcând parte şi alte nume sonore ale culturii noastre şi, implicit, ale culturii universale: Petru Comarnescu, apreciat ca şef al generaţiei de congenerii săi, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica etc.

Redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi la Meridiane vreme de 11 ani, Ionel Jianu a iniţiat prima colecţie de artă românească , editând în timpul activităţii sale în cadrul celor două prestigioase instituţii, 200 de volume. Plecarea sa din ţară, în anul 1961, are la origine hărţuiala la care era supus de către criticul acreditat al regimului comunist, George Oprescu. A fost înlăturat de la editură, de asemeni din funcţia de profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, i s-au interzis emisiunile de la radio şi televiziune şi chiar semnătura pe propriile sale cărţi.

Salvarea de sub călcâiul cazon al regimului de inspiraţie bolşevică i-a venit prin grija fratelui său mai mare care se afla deja stabilit în străinătate şi care l-a răscumpărat de la oficialităţile române. Am părăsit ţara cu o sfâşiere cumplită. Am ars, de pildă, toată corespondenţa pe care o avusesem cu prietenii mei, pentru că nu o puteam lăsa altora, pentru că era primejdios pe vremea aceea să ai corespondenţă cu Mircea Eliade sau cu Noica, care se afla în închisoare- mărturiseşte Ionel Jianu însuşi, într-un interviu acordat Mihaelei Cristea , la Paris, în noiembrie 1990, cu doi ani înainte de stingere. Cele 10.000 de volume din biblioteca personală şi cele 100 de tablouri au fost dăruite în bună parte prietenilor sau vândute. Şi mai mărturiseşte Ionel Jianu: Eu nu am plecat din ţară definitiv. Eu am plecat din ţară cu gândul să slujesc cultura românească, aşa cum am slujit-o 56 de ani, astfel încât prima sa faptă de cultură pe meleagurile Franţei a fost realizarea unui album monografic Brâncuşi. A propus spre publicare lucrarea la nu mai puţin de nouă editori. Era, de fapt, primul catalog ştiinţific al operei lui Brâncuşi, realizarea acestuia solicitând un efort imens, o corespondenţă extraordinară cu muzeele şi colecţionarii din SUA, istoricul de artă reuşind, printr-un efort aproape supraomenesc, să identifice existenţa a 245 de lucrări ale lui Brâncuşi. În faţa refuzului editorilor francezi, Ionel Jianu a luat hotărârea eroică de a face singur o editură, ARTED. În ciuda sfaturilor îngrijorate ale amicilor, a scepticismului acestora, a pornit-o, după propria-i mărturisire, nebuneşte la drum: Dar trebuie să fie o fărâmă de nebunie în tot ceea ce faci atunci când vrei să faci lucruri care sunt neobişnuite.

Într-o deplină ignorare a legilor pieţii de carte franceze, Ionel Jianu şi-a îndreptat paşii către Rouen pentru a revedea celebra catedrală. Se vede că drumul i-a fost vegheat din înalturi, aşa încât a descoperit, în timpul acestei călătorii, firma tipografiei Imprimerie Rouennaise. S-a înţeles imediat cu directorul, au stabilit termenii contractului şi, timp de două săptămîni, istoricul de artă a supravegheat tiparul la fiecare coală. S-a lucrat intens, în două schimburi, primul între orele 6 şi 14, al doilea, de la 14.00 la 22.00. Strădania , devotamentul său nemăsurat pentru operele lui Constantin Brâncuşi au fost răsplătite pe măsură: cartea a avut ecou în 88 de ţări, unde a fost difuzată, bogata corespondenţă desfăşurată în jurul ei fiind apoi inclusă de critic în volumul Ionel Jianu şi opera lui - un om, o viaţă, un destin (American Romanian Academy of Arts and Sciences, Los Angeles, 1990). Se regăsesc acolo aprecierile venite din Italia, Franţa, America, Brazilia, Canada, Argentina, Australia, Israel etc.

Surpriză majoră pentru Ionel Jianu, într-o bună zi i se telefonează de la Librăria Sainte Beuve, solicitându-i-se 12 exemplare. De fapt, chiar ambasada română la Paris ceruse cele 12 exemplare pentru a fi trimise în ţară, la CC al PCR, în timp ce patru exemplare expediate de autorul însuşi unor prieteni din ţară, printre aceştia Petru Comarnescu, n-au ajuns niciodată la destinatari. Cartea şi pledoaria pe care Ionel Jianu o susţine în cuprinsul ei, aceea că Brâncuşi reprezintă felul de a gândi lumea al ţăranului român, au schimbat radical şi destinul operelor din ţară ale genialului fiu al Hobiţei gorjene. Ansamblul monumental de la Tg Jiu, care, după o neizbutită încercare de demolare a sa cu un tractor sovietic Kirov (complice la această crimă fiind însuşi criticul de artă George Oprescu), fusese lăsat în paragină , reintră în atenţia autorităţilor române. În consecinţă, este reamenajat şi proiectat ca un centru turistic internaţional, oficialităţile comuniste încercând astfel, după opinia noastră, să câştige prestigiu în ochii lumii democratice prin afirmarea lui C. Brâncuşi ca geniu naţional. Asta a fost marea mea satisfacţie şi prima revanşă pe care am luat-o împotriva celor care m-au izgonit din ţar㠖 mărturiseşte Ionel Jianu.

Dar cum s-a născut şi a evoluat în timp neţărmurita dragoste şi admiraţie pe care profesorul de istoria artei i le-a purtat lui C.Brâncuşi? L-a cunoscut pe sculptor în 1927, pe când se afla la studii la Paris. În atelierul artistului l-a dus poetul Ilarie Voronca , care avea de discutat cu sculptorul despre ilustraţiile la volumul Plante şi animale. Cât timp cei doi discutau desenele, Ionel Jianu a stat de vorbă, cum zice el, pe îndelete, temeinic, cu lucrările din atelierul artistului.

Cea de-a doua întîlnire, care a cimentat pentru eternitate prietenia lor, a avut loc în octombrie 1938, la Hotel Metropol din Bucureşti. Venit în ţară pemtru inaugurarea Ansamblului monumental de la Tg Jiu, sculptorul însuşi i-a telefonat lui Ionel Jianu să se vadă la orele serii, iar acesta l-a luat cu sine şi pe Petru Comarnescu. ...noaptea întreagă ne-a povestit viaţa lui, peripeţiile lui, lupta lui, înfrângerile lui, succesele lui , şi a fost o seară de neuitat, o seară în care ne-a cucerit şi ne-a convertit pe amândoi. Am devenit nu numai admiratorii necondiţionaţi ai lui Brâncuşi, dar şi promotorii operei lui în ţară şi în străinătate.

O lună mai târziu, în noiembrie 1938, Ionel Jianu publica în Jurnalul doamnei, un interviu intitulat Brâncuşi - o lecţie de artă, o lecţie de viaţă în care afirma cu peremptorii argumente că sculptorul român este unul dintre cei mai mari artişti ai lumii. Noaptea de taină din octombrie a celor trei este relatată şi de Petru Comarnescu în jurnalul său. Cu acel prilej, Brâncuşi le-a dat celor doi un teanc de fotografii care i-au servit lui Ionel Jianu la susţinerea unui curs de două ore în faţa studenţilor săi. Curs a cărui primă oră a fost consacrată prezentării excepţionalei creaţii a marelui artist, iar cea de-a doua proiecţiei operelor lui Brâncuşi. Cursul lui Ionel Jianu despre Brâncuşi a stârnit reacţia negativă a oficialităţilor comuniste şi a slujitorilor lor, astfel încât eminentul istoric şi critic de artă a fost chemat la CC în 1958, aspru criticat şi acuzat că promovează prin cursurile sale de istorie a artei româneşti, o linie străină de linia partidului. Este momentul în care începe hărţuiala demonică împotriva lui Ionel Jianu, suita nefastă de întâmplări ce succedă acestui eveniment izgonindu-l pe critic din ţară în 1961.

În consecinţă firească, nu putem să nu ne gândim că şi în acest exil al lui Ionel Jianu a fost amestecată mâna divină, cea care-i dăruise cu har pe cei doi, pe genialul fiu al Hobiţei gorjene şi pe exegetul operei sale. Într-un imaginar scenariu sumbru, ne întrebăm care ar fi fost soarta operelor brâncuşiene din ţară, dacă n-ar fi existat acest sacru devotament al lui Ionel Jianu, al lui Petru Comarnescu, al lui Barbu Brezianu, al atâtor oameni de cultură români ?

Răspunsul la această întrebare refuz eu însămi să-l închipui.

© 2007 Revista Ramuri