Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Individualitatea sub teroarea ideologiei totalitare

        de Mircea MOISA

Istoria consemnează şi ne edifică în legătură cu prezenţa unor trupe ale imperiului ţarist pe teritoriul românilor, în anumite perioade de timp, din ultimele vreo trei secole. Aceste prezenţe ne-au fost explicate în feluri diferite de o destul de bogată istoriografie în materie. În ce ne priveşte, în contextul rândurilor de faţă, credem că e potrivit să reamintim faptul că în cursul anului 1854, tânărul conte rus Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) s-a aflat pe teritoriul Principatelor Române ca ofiţer, cu regimentul său din armata imperiului de la Răsărit. Până la acea dată se manifestase însă şi ca un tânăr scriitor de talent prin publicarea primelor sale volume de proz㠄Copilăria“ (1851) şi „Adolescenţa“ (1854), dintr-o trilogie încheiată cu volumul „Tinereţea“ (1857). Mai mult încă, în perioada iunie-septembrie, tânărul scriitor rus a continuat să scrie însemnări în Jurnalul său, început în 1847, şi la Bucureşti şi-n alte locuri muntene şi moldovene. Printre alte însemnări, în 15 iunie 1854 el nota: „(...) din punct de vedere moral, am luat hotărârea de a-mi închina viaţa în folosul aproapelui“. Cunoscătorii în mod mai amănunţit ai biografiei şi vastei opere a lui Lev Tolstoi, citind o astfel de mărturisire, repetată în dese rânduri în diverse formulări chiar în Jurnalul ţinut între iunie-septembrie 1854, de către cel ce a devenit unul din marii scriitori ai literaturii universale, îşi vor reactiva, citind Jurnalul, mulţime de repere despre ocupaţiile militare ale teritoriilor românilor de către imperiul de la Răsărit, repere reţinute de memorie dintr-o bogată lectură, dar şi din propriile amintiri, ca în cazul autorului rândurilor prezente. Iar ele, rândurile prezente, s-au aşternut pe hârtie după lectura cărţii „RITUALUL BESTIEI – amintiri dintr-un şezlong albastru“ de Cornel Nistea (Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2008, 306 pag.).

Nu ştiu dacă, concepând şi scriind această carte autorul s-a gândit în mod expres la un anumit public cititor. Mai ales dacă a avut drept „ţintă“, în primul rând, potenţialii cititori tineri. Iar pentru unii cititori, mai mult decât septuagenari la ceasul de faţă, lectura cărţii lui Cornel Nistea devine răscolitoare, dar şi un puternic semnal de alarmă sub mai multe aspecte. Deşi am putea fi tentaţi să zicem precum Eclesiastul: „Nimic nou sub soare“. Numai că ceea ce s-a petrecut în plan istoric, cu grave, dramatice şi, în numeroase cazuri, tragice repercusiuni asupra individului/individualităţii, a unor categorii de semeni, în veacul XX, întrece în cruzime orice alt secol din istoria umanităţii. Crime săvârşite de regimurile totalitare în numele celor mulţi şi al fericirii acestora pe pământ.

„Mă duc din două în două minute la fereastră şi privesc pe geam, să văd dacă
n-au plecat. Sunt tot acolo, biruitoare. Uite, un tanchist tocmai a deschid capacul turelei să privească şi să ia aer. Nu mi-e teamă, cât îmi e mai ales greaţă. Asta mi se întâmplă mai de fiecare dată de când am aflat de trădarea lui Churchill de la Ialta. Apoi, câtă ipocrizie şi minciună în încurajările de peste ocean: Ţineţi-vă tare, rezistaţi bolşevismului!, lăsând naivilor speranţa unor noi debarcări în Balcani, de parcă ei, americanii nu şi-ar da seama că deja în parte de lume comunismul a prins rădăcini, că se instaurează cu repeziciune dictatura.“ Sunt rânduri desprinse din primele pagini ale volumului Ritualul bestiei şi ele reprezintă constatările şi reflecţiile personajului central, Pompiliu Dascălu, în acel timp, din primii ani postbelici, sub ocupaţia armatei imperiului sovietic, tânăr cercetător la Institutul de biologie celulară din Bucureşti. Personajul – narator este întrutotul absorbit de pasiunea cercetării „celulei rebele“ la organismele vii, cercetării ale cărei rezultate pozitive ar putea ameliora condiţia umană prin eradicarea cancerului ca boală letală.

Deşi sesizează direct cum societatea românească, în climatul şi structurile fundamentale, începe să se transforme sub presiunea ideologiei bolşevice totalitare şi agresive, tânărul cercetător de excelenţă nutreşte credinţa profundă că prin importanţa cercetărilor sale, el este intangibil ca individualitate. Chiar dacă şi în Institutul de biologie celulară a început să pătrundă şi să-i atace însăşi specificitatea, morbul istoriei totalitare criminale. Prin derularea fluxului narativ, personajul central „cartografiază“, „radiografiază“, sub multiplele aspecte, procesul şi mijloacele prin care societatea românească, aşezată în unele structuri ce s-au dovedit viabile, funcţionale, perfectibile la nivelul macro-social, a fost în mod vicios şi agresiv deviată de la o dezvoltare firească, organică, încă din primul deceniu postbelic. Autorului nu-i scapă, am îndrăzni să afirmăm, nici un aspect din mulţimea factorilor care au terminat în mod agresiv, în dese cazuri, prin determinarea unor individualităţi şi categorii sociale, distrugerea unei întregi societăţi constituite în decurs de câteva secole pe temeiul unor înalte valori umane.

Unui astfel de proces exterminator nu i s-a putut sustrage în ultimă instanţă nici Pompiliu Dascălu, la vârsta de 33 de ani, când era lector universitar şi cercetător principal la Institutul de biologie celulară, când era şi în pragul căsătoriei cu colega sa din institut, Luiza. Este arestat de Securitate, supus unei crunte anchete, în urma căreia „Înaltul Tribunal al Poporului“ decide: „Optsprezece ani de muncă silnică şi suspendarea drepturilor civile pe viaţă. Fără drept de recurs.“

Volumul lui Cornel Nistea conţine şi un „Epilog“ explicativ în care întreg conţinutul cărţii înseamn㠄Amintiri din şezlongul albastru“, pe care bunicul, se subînţelege, Pompiliu Dascălu le-a depănat în anii imediat următori dup㠄momentul decembrie 1989“ nepoţilor săi. „Era un vis pătimirea. Aşa simt acum când stau întins în şezlongul albastru de pe terasa vilei mele din strada Speranţei nr. 3 bis, gândindu-mă, încă cu oarecare emoţie, la ce-a fost, la oamenii aceia care îşi căutau fericirea pe pământ.“ – mărturiseşte autorul.

Autorul cărţii „Ritualul bestiei – Amintiri din şezlongul albastru“ a găsit potrivit să folosească drept motiv al scrierii sale un citat din Friedrich Nietzsche, despre care cititorul află la pag. 34 că este extras din volumul „Dincolo de bine şi de rău“ al filosofului şi poetului german.

Ne-a revenit şi nouă în memorie faptul că şi Lev Nikolaevici Tolstoi îl menţionează pe acesta în Jurnalul său din care citez: „21 martie 1902, Către tineret: dedicându-vă contemporaneităţii şi dispreţuind trecutul, sădiţi copaci fără rădăcini.

Am în memorie trei filosofi la modă: Hegel, Darwin şi acum Nietzsche. Primul a justificat toate cele existente; al doilea a pus în rând omul cu animalul; cel de al treilea demonstrează că ceea ce în natura omului se împotriveşte răului este o falsă educaţie, o greşeală. Nu ştiu cum s-ar putea merge mai departe.“ (Lev Tolstoi, Jurnal, vol. II, 1896-1910) în româneşte de Janina Ianoşi, Prefaţă, tabel cronologic, note şi comentarii: Ion Ianoşi, Ed. Univers, 1976, pag. 150 ).

„Ritualul bestiei . Amintiri din şezlongul albastru“ de Cornel Nistea este, după aprecierea noastră, o carte esenţială în sfera celor cu tematica, problematica abordată. Cartea se cere parcursă, considerăm noi, de cât mai mulţi cititori posibil.

© 2007 Revista Ramuri