Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Aniversare – 65

        Nicolae Petre Vrânceanu

Să nu te temi

Un copac se teme de secure,

dar codrului mare nici nu-i pasă,

rădăcinile vor naşte iar pădure

chiar după a flăcărilor coasă.

Poţi să fereci râurile, în dungă

să le-nchizi în ziduri şi în fiare?

Încercaţi să-opriţi apa să curgă

Către fluvii şi-apoi către mare!

Omule să nu te temi de moarte,

ai copii lăstari, ai rădăcini,

viaţa lor va curge mai departe,

dincolo de teamă şi-ngrădiri.

Pragul

Trecem în imperiul umbrelor fugare,

inimile noastre ning, zăpezi în soare,

cum se şterg în zare păsări călătoare

lăsând doar cenuşa norilor pe mare.

Ne veghează drumul rece astrul nopţii

zugrăvind pe feţe stranie lumină.

Ne oprim o vreme înaintea porţii,

pragul să i-l trecem ca-ntr-o apă lină.

Soluţia

Neputincios, piciorul nu m-ascultă

spre-un ideal ce luminos aşteaptă,

nu mă îmbie viclenia luptei

ci înfruntarea în gândire, dreaptă.

Ştiu că mai multe feţe nevăzute

Zeiţa Şiva poate să ne-arate...

Şovăi mereu, spre care din redute

alt pas să fac, spre viaţă nu spre moarte.

Şi rătăcesc mergând la întâmplare...

Deasupra-i cerul coaja unei pâini

iar jos, tribunele principiale

cu oratori frenetic dând din mâini.

Ah, nu găsesc soluţia secretă

acestui veac bolnav şi decrepit,

nu pot s-accept minciuna purulentă

să devoreze osul preasfinţit

al fostelor cohorte de eroi

ce-au devenit prin veac popor şi ţară.

Nu cred c-a fost cândva atât noroi

să îi apese trist şi să îi doară.

Iar noi? Un soi de şchiopi şi rătăciţi,

cuprinşi de-o-nceţoşată amnezie,

parcă de creiere suntem sleiţi

şi vieţuim doar sub anestezie.

Câmpia-scut

O vară cum aici nu a mai fost

călătoreşte pe aripi de rouă,

lumina ei nu are preţ de cost,

deşi pe câmp cu bani de aur plouă.

Mai trece-un anotimp, urmează altul,

cum râul vieţii-n zare, fumegos

îşi duce valurile sub înaltul

ce-adânc vibrează-n fluiere de os...

Aş crede că-i o veşnică surpare

a unei lumi în alta lunecând,

câmpia ţării – scut în nemişcare

mai ţine piept tăcută aşteptând.

Înaintea Judecăţii

Osificaţi, sclerozaţi,

descărnaţi de vise,

ne pregătim pentru

groapa comună a Istoriei,

schelete, fantome, moroi

ai noului val de glacialitate

ori ai încălzirii globale,

apocalipse proorocite.

S-au uscat rădăcinile laptelui,

căutăm mirosul de viaţă crudă

al seminţelor,

sclipirea argintului lunii

în zalele peştilor,

miracolul înfloririi stelelor

pe câmpia cerului,

ninsorile ca o naştere de cântec.

Într-o universală groapă a Bermudelor,

nu auzim decât liniştea din linişte,

tăcerea din tăcere,

nu mai vedem prin cenuşă

raza, călăuza corăbierului pelerin

pe valuri de sare

către râurile verticale ale văzduhului.

Roluri

Înghesuiţi, etajaţi, supraetajaţi

nu ne mai ştim nici numele.

Mass-media ne învaţă cum să ne izolăm,

Cum să ne pierdem încrederea.

Adevăraţii luptători au dispărut din arene,

din westernuri, lumea e lină de învinşi,

de rătăciţii printre stufoase silogisme.

-Maestre Will, suntem cabotinii

propriei noastre existenţe,

în spatele măştilor comice

rânjesc ratarea, ura, trufia, invidia, lăcomia.

Ne jucăm rolurile compătimiţi de alţi actori clorotici

când se lasă cortina timpului

roasă de moliile cuvintelor.

Confundăm cârnăţarii cu poeţii,

panglicarii de idei cu savanţii,

politicienii inculţi cu eroii...

Pustie, casa sufletului

Pustie,casa sufletului

se surpase,

pierduse locul de tihnă şi cugetare.

Viforul se ridica

asupra mea

şi groaza-şi sticlea

ochii în ferestrele sparte.

În întuneric trăiam,

între morţii veacului,

cu ticăloasă deznădejde

în săracă inima mea.

Întru tine iubire

este nădejdea,

izbăvirea de toate umilinţele,

de ura şi nesimţirea cea împietrită.

Izbăveşte-mă de toate prin Tine

căci întru Tine este viaţa mea.

© 2007 Revista Ramuri