Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Ecumenism franciscan (I)

        de Adrian Popescu

Las pentru două zile stâncoasa Ligurie, spaţiul poetic al lui Montale, pentru Assisi, oraşul universal al Sfântului Francisc. Un oraş unde întâlnirile internaţionale, dialogurile între biserici, reuniunile diferitelor grupuri de dialog spiritual, teologic, sau artistic, concertele, spectacolele se succed, săptămânal.

Acum, iniţiată şi realizată de Centrul Franciscan Internaţional pentru Dialog, prin delegatul său general pentru Ecumenism, P. Silvestro Bejan, frate minor conventual, participăm la o ,,Zi de rugăciune şi reflecţie“, cu titlul generic ,,Assisi - noul Orient“. Practic, un dialog între ortodocşi şi catolici, pornind de la spiritul de comuniune şi pace promovat de Sfântului umbrian. Dacă, aşa cum ştim, Francisc a căutat mereu apropierea între oameni, indiferent de condiţia lor socială, sau de meridianul la care locuiesc, de tradiţia lor culturală, dialogând chiar cu sultanul Egiptului, în secolul al XIII-lea, acţiunile din secolul trecut, în special prin Ioan Paul al II-lea, au căutat să menţină viu acest nucleu iradiant, această trăsătură identitară a franciscanismului.

Iată, sunt aici, episcopul de Corfu, Zante şi Cefalonia, S.E.Yanis Spiteris, un valoros teolog, cunoscător, aflu de la el, şi al mediilor ecleziastice şi universitare din România, prof. Panahgiotis Ar. Yfantis, tânar, zâmbitor mai tot timpul, amabil şi relaxat, profesoara rusă de la Perugia (o, ce lumină are Perugia, ,,o, tinereţe, o castele“, prin care am trecut şi eu, acum 30 de ani), pr. Nicu Dumitraşcu, decanul Facultăţii Ortodoxe de Teologie. Stăm, cu excepţia profesoarei, desigur, pe Via Metastasio, oaspeţi ai Centrului Franciscan Internaţional de Dialog. Abia ajuns, condus de prietenosul frate franciscan român Andrei, ies pe o terasă vastă, să pot privi în voie colinele, măslinii, via, şoseaua până departe, cupola de la Santa Maria degli Angeli. Facem zece minute, coborând la pas, până la Basilica. Spre ea converg toate drumurile, ca spiţele rotii. În cea de a doua seară, am făcut drumul doar în doi, subsemnatul însoţindu-l pe episcopul grec, în ţinută festivă, orientală. La Biserica de jos, Chiesa inferiore, portretul lui Francisc, pictat de Cimabue, are aceeaşi putere miraculoasă de a sugera ceva mistuitor de ardent, prin privirea sa, care te fixează tandru-irezistibilă, ca în urmă cu opt secole. Şi mai adânc, sub acest nivel al zidirii, se află mormântul Minoritului Întemeiator.

Conferinţele şi discuţiile noastre, la care a participat un public numeros, s-au desfăşurat în interiorul de la Sacro Convento, conduse de luminosul frate Vincenzo Coli, mânăstirea mai sus numită, alături de Institutul Teologic din Assisi, contribuind substanţial la buna reuşită a ,,Zilei’’… assisiate. Intram, şi eu, în Sacro Convento, pentru prima dată, graţie lui Silvestro Bejan, aşa cum, tot prin generozitatea sa, am putut regăsi locurile predilecte, franciscane. De fapt, totul a pornit de la cartea sa, publicată în italiană la Padova, carte erudită, nu doar impecabil documentată, dar având calitatea de a concentra informaţia, inedită, mare parte, pentru români, cel puţin, şi ideile, urmărind receptarea franciscană în mediile ortodoxe, greceşti şi româneşti, în special... Cartea, ,,San Francesco e la sua recezione negli alcuni ambienti ortodossi“, pe care mi-o trimisese, în urmă cu un an, are câteva capitole care analizează afinităţile, sensibilitatea, vibraţia unor Eliade, Cioran, Ionescu, ca să nu mai spun de Călinescu, Pillat, Vianu, la persoana, mesajul, carisma lui Francisc... Cred că de la acest excelent volum a pornit ideea acestor dezbateri şi de la, cum spune chiar autorul într-un articol, o primă discuţie cu Mitropolitul, pe atunci, Daniel. Contribuţia mea a descris şi interpretat şi ea prezenţa unor simpatii franciscane sau motive comune concepţiei franciscane despre Creaţie, motive bine definite în literatura noastră, de la ,,Mioriţa“ la poezia interbelică, sau la cea contemporană.

Dialogul ecumenic din acest octombrie târziu s-a împlinit, apoi, chiar în Chiesa inferiore, prin ruga comună şi corul (ai zice îngeresc, dar glasurile îngereşti erau bubuitoare, grave) ale Capelei Basilicii. A fost la bază un text bisericesc, scris în onoarea Sfântului Francisc de către monahii greci, în secolul al XV-lea, ,,Akolouthia’’, după un codice bizantin, Galatonese IV. P.Giuseppe Magrino, franciscan conventual, directorul Capelei Muzicale a Basilicii San Francesco, a compus magnifica muzica, impresionând vizibil asistenţa, pe oficiali, pe i ,,convegnisti’’, întreg auditoriul, prin ceea ce Rilke sugera într-un poem: ,,Cumplit e orice Înger’’…ca experienţă a transcendenţei...

© 2007 Revista Ramuri