| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Marc DugardinTraducere de Elena POPESCUMarc Dugardin s-a născut la Bruxelles în 1946. Influenţat de poeţi precum Philippe Jaccottet şi Philppe-Albert Jourdan, lui Marc Dugardin i-a plăcut să creadă că poezia ne ajută să respirăm. O frumoasă convingere pentru care chiar merită să scrii şi să citeşti poezie aceasta de a-ţi face sufletul să respire mai adânc! Este totodată o încântare să te poţi gândi, împreună cu Marc Dugardin, că tot ceea ce port ataşat în mine trăieşte liber în altă parte. Poetul belgian cultivă imaginea stilizată, evazivă, drept pentru care discursul lui poetic este unul foarte discret şi plin de sugestii. Uneori sintaxa dislocată, alteori juxtapunerile neaşteptate şi colajul poetic, din când în când şi unele pasaje voit obscure, ca la Mallarmé, sporesc dificultăţile de receptare dar, în acelaşi timp, şi farmecul poemelor. Dintre volumele de versuri semnate de Marc Dugardin trebuie neapărat menţionate Connivences (1982), Itinéraires de la patience (1984), Ricercare (1984), Počme des matins exigeants (1986), Une parenthčse pour le vent (1989), Music for a while (1990), Un pas pour léphémčre Un pas pour léternel (1993) la peur la plénitude (1994). Alături de Jean-Luc Wauthier, Marc Dugardin a fost invitat să colaboreze la realizarea proiectului Traducere şi interculturalitate cuprins în programul de proiecte ale Uniunii Scriitorilor din România finanţate de Loteria Română. Proiectul este realizat de Filiala Craiova U.S.R. în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, departamentul de limbă şi literatură franceză.Volumul Soupirail denfance (Fereastra din copilărie), cel mai recent din bogata bibliografie a lui Marc Dugardin, a apărut în aprilie 2007. El se compune din mai multe cicluri de poeme, dintre care se fac remarcate Premičre rhapsodie, Stances II, Ballade, Pour voix des femmes. Poemele excelează prin discursul lapidar, prin graţie şi virtuozitate. Poetul cultivă efemerul (éphéméride) şi fragmentarul, vrând să prindă în dans corpul cuvintelor ( et il fera danser le corps de ses mots). (Ioan LASCU) * priviţi câteva urme de zăpadă pe reverul unei haine rupte freamătul unui astru în miezul tăcerii apoi o mierlă... ca şi cum am cânta de la sfârşit către început despre opacitatea lumii * dacă nu cântecul întreg dacă nu deplinătatea zilei cel puţin un chip înstelat ce va să vină şi încă nu tot chipul doar coincidenţa unei simple picături de rouă cristal pe un contur în vârful limbii pentru că viaţa a început strania milă într-un strop de salivă * şi nesecate încă lacrimile de doliu întoarse doar înspre aiurea pleoape în care se schimbă între ei trandafirii adagio în care eternitatea se întoarce * dimineaţă obosită şi nimic altceva doar mierla aplecată peste fărâmele fiecărei vorbe ea şi-a înghiţit cântecul înainte de primul său ţipăt prima sa notă este o breşă în memorie sau poate o paranteză uitată dimineaţă care se riscă pe sine pentru nimic altceva decât pentru refacerea nopţii * nici bunătatea nu a avut sfârşit nici acel lucru pe care chiar uitarea l-a auzit pasărea se aşeza pe marginea renegării şi cineva a venit cu răspunsul şi pâinea * - drum totdeauna ducând spre porţile oraşului el, cu un pas aparent sigur (şchiopătatul copilăriei în piele) el merge şi eu şi noi toţi, împletind strofe celor nespuse oraşele mării, zidurile naufragiilor fredonând în cadenţă fragmentele aversele, aleile, ziarele de sub tălpi, zâmbetele întoarcerile
|