Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Marc Dugardin

        Traducere de Elena POPESCU

Marc Dugardin s-a născut la Bruxelles în 1946. Influenţat de poeţi precum Philippe Jaccottet şi Philppe-Albert Jourdan, lui Marc Dugardin i-a plăcut să creadă că poezia „ne ajută să respirăm”. O frumoasă convingere pentru care chiar merită să scrii şi să citeşti poezie aceasta de a-ţi face sufletul să respire mai adânc! Este totodată o încântare să te poţi gândi, împreună cu Marc Dugardin, c㠄tot ceea ce port ataşat în mine trăieşte liber în altă parte”. Poetul belgian cultivă imaginea stilizată, evazivă, drept pentru care discursul lui poetic este unul foarte discret şi plin de sugestii. Uneori sintaxa dislocată, alteori juxtapunerile neaşteptate şi colajul poetic, din când în când şi unele pasaje voit „obscure”, ca la Mallarmé, sporesc dificultăţile de receptare dar, în acelaşi timp, şi farmecul poemelor. Dintre volumele de versuri semnate de Marc Dugardin trebuie neapărat menţionate Connivences (1982), Itinéraires de la patience (1984), Ricercare (1984), Počme des matins exigeants (1986), Une parenthčse pour le vent (1989), Music for a while (1990), Un pas pour l’éphémčre Un pas pour l’éternel (1993) la peur la plénitude (1994). Alături de Jean-Luc Wauthier, Marc Dugardin a fost invitat să colaboreze la realizarea proiectului Traducere şi interculturalitate cuprins în programul de proiecte ale Uniunii Scriitorilor din România finanţate de Loteria Română. Proiectul este realizat de Filiala Craiova U.S.R. în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, departamentul de limbă şi literatură franceză.

Volumul Soupirail d’enfance (Fereastra din copilărie), cel mai recent din bogata bibliografie a lui Marc Dugardin, a apărut în aprilie 2007. El se compune din mai multe cicluri de poeme, dintre care se fac remarcate Premičre rhapsodie, Stances II, Ballade, Pour voix des femmes. Poemele excelează prin discursul lapidar, prin graţie şi virtuozitate. Poetul cultivă efemerul (éphéméride) şi fragmentarul, vrând „să prindă în dans corpul cuvintelor” (…et il fera danser le corps de ses mots). (Ioan LASCU)

*

priviţi –

câteva urme de zăpadă

pe reverul unei haine rupte

freamătul unui astru

în miezul tăcerii

apoi o mierlă...

ca şi cum am cânta

de la sfârşit către început

despre opacitatea lumii

*

dacă nu cântecul întreg dacă nu

deplinătatea zilei cel puţin

un chip înstelat ce va să vină

şi încă nu tot chipul

doar coincidenţa unei simple

picături de rouă cristal pe un contur

în vârful limbii – pentru că

viaţa a început – strania

milă într-un strop de salivă

*

şi nesecate încă

lacrimile de doliu

întoarse doar

înspre aiurea

pleoape în care

se schimbă între ei trandafirii

adagio

în care eternitatea

se întoarce

*

dimineaţă obosită şi nimic altceva

doar mierla aplecată

peste fărâmele fiecărei vorbe

ea şi-a înghiţit cântecul

înainte de primul său ţipăt prima sa

notă este o breşă în memorie

sau poate o paranteză uitată

dimineaţă care se riscă pe sine pentru nimic altceva

decât pentru refacerea nopţii

*

nici bunătatea

nu a avut sfârşit

nici acel lucru

pe care chiar uitarea

l-a auzit

pasărea se aşeza

pe marginea renegării

şi cineva a venit

cu răspunsul şi pâinea

*

- drum

totdeauna ducând spre porţile oraşului

el, cu un pas aparent sigur

(şchiopătatul copilăriei în piele)

el merge

şi eu

şi noi toţi, împletind strofe celor nespuse

oraşele mării, zidurile

naufragiilor

fredonând în cadenţă fragmentele

aversele, aleile, ziarele

de sub tălpi, zâmbetele

întoarcerile

 

© 2007 Revista Ramuri