Motto: ar fi de-ajuns un drum interior
pentru memoria luminii rămase
*

memoria luminii se joacă
reinventând culorile grădinii
şi pe măsură ce se înserează
fiinţa lor pare-ntruparea
a două clipe într-un singur vis
pe care Dumnezeu îl ţine strîns în braţe
făcându-le astfel frumoasă trecerea
cum înveliţi sunt în armura iubirii Lui
(pentru Dana şi Georg)

*
în moliciunea razei se dezgolesc cireşele
din lacrima copacului crescând
încât singurătatea nu e cu putinţă
sau doar privirea verde-a clipei curge
cum un râu prin gândul nostru
şi-ncet îi risipeşte-n jur ecoul
într-o nostalgică întoarcere

*
stăm ca atunci în armonia unei veri
alunecând pe ramuri de cireş răscopt
cum pe o punte a întoarcerii în somn
unde rodesc din ce în ce mai rar
albastre fructele copilăriei
înmiresmând cuminte vara aşezată
în umbra cum un relief şoptit
a sângelui crepuscular

*
pe umerii luminii înserăm târziu
gustând din carnea-nfiorată-a unui ţărm
cu umbre lungi şi arămii de miere
şi despărţim încet în verzi silabe bucuria
când veşnicia muntelui îndepărtat
ne ţine-n palme visul fără să-l dezlege

*
un munte viu se alungeşte
în paşii ierburilor mute
cu braţele căzute-n sine
lacul îmbrăţişează trupul femeii
cum un prag imens al clipei
şi măsurând-i visul îl petrece
în ochii lui care ating încet
sfioase aspre unghiurile pietrei
prin care curge înspre fiecare obosit neantul
(pentru Andreea şi Robert)

*
între un mal şi celălalt al clipei
uităm câteodată de păsările rătăcite
în verdele ce leagănă de tâmpla serii
câte un fir de iarbă să-i descifreze semnele ascunse
şi-nveşmântaţi cum stăm în sentimente nesupuse
citim în pânza vântului târziu
că Dumnezeu e-aproape şi e viu

Iunie 2008
Aspach-Austria