Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Despre înnoirea istoriei literare

        de Mihai COȘOVEANU

Cartea „The New Literary History”, apărută în anul 2006 la editura Universității din Bucu­rești, este un veritabil ghid care însumează date, explicații și puncte de vedere în sprijinul celor interesați de acest domeniu.

Autoarea, profesor universitar dr. Maria-Ana Tupan, își propune să facă o prezentare clară și totodată bine documentată a fenomenului descris ca noua istorie literară, publicul țintă fiind în primul rând specialiștii din acest domeniu, iar în al doilea rând, cei care bat la porțile cunoașterii, și aici am numi în primul rând studenții, masteranzii și doctoranzii. Cele 240 de pagini, structurate în șase capitole, prezintă atât concepte fundamentale, precum filosofia limbajului și modele retorice, cât și unele specifice unei cercetări particulare asupra modernismului și postmodernismului.

Autoarea demonstrează că există puncte comune clare între toate mișcările literare ce s-au manifestat de-a lungul istoriei. În ciuda faptului că, la prima vedere, curentele înregistrate par a fi câteodată total divergente, ele se intersectează în mod constant în „al treilea spațiu”, locul unde cititorul se simte în largul lui și poate să se manifeste, pasiv sau activ, fără să fie restricționat de încadrarea impusă de coordonate rigide. Prezentarea culturii ca un fenomen dinamic și sugerarea unei viziuni tridimensionale asupra textului constituie punctele de plecare din demersul scriitoarei. 

Putem afirma, după lecturarea acestei cărți, că perioada petrecută de Maria Ana Tupan în Statele Unite, ca lector Fulbright, a fost una benefică, soldându-se cu o serie de articole și cărți care dovedesc o cunoaștere în profunzime a fenomenului literar trecut și prezent. Jurnalul „New Literary History”, lansat în anul 1969 pentru a sărbători Universitatea din Virginia, este unul admirat de către autoare, și reprezintă suportul necesar declanșării acestei noi lucrări. Nenumăratele trimiteri la nume sonore din peisajul critic occidental și comentariile originale și la obiect aduc un plus de interes dorinței cititorului de a reuși să găsească într-o carte o reprezentare uniformă, lipsită de alunecări într-o extremă sau alta, a faptelor literare marcante. Pentru ca prezentarea să aibă mai multă greutate, autoarea recurge la o serie de citate din diferite opere literare, cu precădere culese din spațiul britanic și american, pe care le disecă cu precizie de chirurg, în dorința de a le integra unui bun estetic universal.

Se pornește de la analiza discursului, din punct de vedere platonian și aristotelian, și se continuă cu aprecieri critice expuse sau impuse de către specialiști. Capitolele 3 si 4 se ocupă, după cum mărturisește Maria Ana Tupan în capitolul introductiv, cu principalele școli poetice postbelice: deconstructivismul și culturalismul. Astfel, titlul capitolului 3 trimite la Milton, analiza făcându-se pe baza elementelor biblice, în special reprezentări ale îngerilor și semnificații clasice și postmoderniste ale triadei religioase. Punerea în discuție a actului dogmatic pare a fi una din preocupările scriitoarei, care se străduiește să-și explice misterul divin. Capitolul 4 pune în discuție problema identității și a discursului post-colonial, rezultatul fiind apariția scriitorilor transculturali și internaționali, caracterizați de o „vitalitate multiculturală” și de promovarea unei epoci post-rasiale. De un interes deosebit se dovedește a fi capitolul 5, cel despre Shakespeare. Acest capitol este unul dedicat domeniului traducerilor, scopul final fiind acela de a arăta că diverșii autori, în cazul nostru Shakespeare, își mențin statutul de a fi contemporani cu noi prin intermediul abordării impuse de personalitatea traducătorilor. Paralela făcută între traduceri vechi ale marelui dramaturg englez și unele noi vine să sublinieze faptul că traducătorul și societatea în care acesta își duce existența își pun amprenta asupra textului tradus, reflectându-se astfel spiritul vremii. 

Ultimul capitol se referă la noile abordări din cadrul mileniului trei, ele încadrându-se în noțiunea generală de „al treilea spațiu”, o locație generoasă, unde codurile culturale reprezintă „efectul manifestării credințelor, ideilor, teoriilor, obiceiurilor societății”.

Cititorul este așadar invitat să parcurgă această prezentare, și totodată interpretare a mișcărilor critice și literare percepute din punct de vedere estetic, concluzia aparținând lui Richard Rorty, cu care autoarea este de acord: „orice efort de a valida standarde sau criterii de transcendere a comunității nu este nimic altceva decât o încercare de a scăpa de istorie”.

© 2007 Revista Ramuri